Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

Intamplare, soarta sau destin? Tie cine iti guverneaza viata?

Tot ce ti se intampla are o cauza. Nimic nu e intamplator. Dar asta nu inseamna ca intotdeauna exista si un motiv. Adica o intentie a cuiva, un raspuns la intrebarea "de ce asta taman mie"? In egala masura nici ideea de soarta, luata ca fatalitate, nu e acceptabila. E infirmata atat de fizica cuantica cat si de sistemul de justitie, fiindca demonteaza complet ideea de responsabilitate. Ramane idee de destin. Ce e destinul? E la fel de greu de definit ca si conceptul de libertate. Apofatic, destinul nu e nici intamplare si nici fatalitate, e definit prin incercarile la care te supune viata, la fel cum si libertatea e data de limitele ei. Destinul e asemeni unei poteci de munte, croita de formele de relief pe care le parcurge. Poteca nu se duce direct in prapastie la fel cum nu ia pieptis un versant. Poteca nu e chiar o sina de tren de pe care sa nu te poti desprinde, dar nici un vid cosmic in care sa te poti deplasa nestingherit. O poteca intre doua abisuri, pornind din

Succesul, prin merit sau șansă? Cât contezi tu și cât datorezi societății

Randurile de fata se adreseaza oamenilor obisnuiti, cei carora viata nu le-a oferit suficiente sanse pentru a se pune în valoare. Am de obicei o perspectiva utilitarianista: sa ajut multi, cu riscul de a indigna cativa. Daca tu te consideri unul dintre "oamenii realizati", cei care se felicita pentru succesul datorat în exclusivitate propriului talent si muncii depuse, te pun în garda ca vei fi cel putin dezamagit. Acesta nu e un articol motivational de natura sa întretina iluziile celor care se simt deja bine, dar vor sa se simta si mai bine. Am scris în gand cu cei multi despre care societatea spune ca nu sunt suficient de "merituosi". Chiar asa, ce e cu meritul asta? Cand ai succes, afirmi cu mandrie: " E meritul meu! " Cand o dai în bara, te consolezi: " Nu meritam asta! " Cand urmaresti un scop, îti spui cu speranta: " Voi reusi, fiindca merit! " Foarte convenabil meritul asta, pe orice vreme. În cultura noastra, de la cea

Sfatul meu? Lipseste-te de sfaturi

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase. Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta. Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei c

Arta razboiului pentru to(n)ti

Ai trecut printr-o experienta de viata care te-a marcat. Esti obosit si speriat si-ti vine sa te ascunzi undeva la capatul lumii. Dar nu poti. Ceilalti nu te lasa. Ei iti adulmeca sangele care se scurge din ranile proaspete pe care ti le-a lasat viata si fac cerc in jurul tau. Prieteni si dusmani laolalta, cunoscuti si necunoscuti, incearca acum sa profite de slabiciunea ta. Daca nu sa te exploateze, macar sa-si demonstreze lor ca iti sunt superiori. Pana si casierita cea pana mai ieri mereu zambitoare te priveste azi cu un aer ostil. Parca ar sti prin ce ai trecut. Multi nici nu sunt constienti de ce o fac, ii mana un instinct obscur si crezut uitat, acelasi care in vremuri pagane ii facea sa-si arunce pruncii bolnavi in prapastii si sa-si abandoneze batranii neputinciosi in paduri. Empatia ti se pare un cuvant stiut candva, dar caruia acum i-ai pierdut sensul. Ai vrea ca pamantul sa se crape sub tine si sa te inghita intr-un alt univers, dar bineinteles ca luxul asta nu t

Iubirea pentru ceilalti incepe cu tine

Iubitul tau a obosit sa te tot astepte si te-a parasit. E fapt deja, e istorie. Inevitabilul despre care totusi credeai ca nu va veni niciodata, s-a produs. Si acum stii, si parca totusi nu stii, cum a avut loc ruptura. Te intrebi, si ma intrebi: de ce? Din tine razbate un "ceva" ca o durere nemarturisita din trecut. Cel mai probabil, relatia parintilor tai nu a fost tocmai fericita. Poate ca ai trait o iubire neimplinita. Sau poate ca a fost cu totul altceva. In orice caz, ce s-a intamplat cu exactitate e irelevant. Cu adevarat important e ca exista acest "ceva" care te-a facut sa construiesti in jurul sufletului tau un zid care sa te fereasca de viitoare dezamagiri. Si se pare ca ai facut o treaba a naibii de buna cu zidul asta. Prea buna, chiar. Intr-adevar, zidul te-a protejat impecabil pana acum, dar la fel de impecabil te-a si izolat de ceilalti. Intre iubitul tau si tine a existat de la inceput, in permanenta, acest zid si tocmai protectia sa te-a fa

Maine vom gresi. Cu totii. Din nou

Din randurile pe care mi le-ai trimis razbate ecoul unui educatii care te-a facut sa te temi de esec mai mult ca de orice. Cel mai probabil ai crescut intr-o familie exigenta, care a pus performanta pe primul loc si care ti-a oferit mult, dar a si cerut foarte mult de la tine. Si se pare ca cere in continuare. Chiar atunci cand nu se afla langa tine le simti prezenta posesiva, dominatoare, revendicativa. Si in tine renaste vechea si familiara teama de a nu dezamagi, de a fi ostracizat temporar din randul "celor buni". Cine este acest monstru care-ti tulbura zilele si noptile? Ce este esecul? Esecul e un rezultat diferit de, si de obicei sub, asteptarile cuiva. Asteptarile tale, sau ale celor din jurul tau. Prin urmare, ceea ce face din esec un monstru, sunt asteptarile si nu rezultatul in sine. Daca eu te oblig maine sa alergi la un maraton si tu pici in nas de oboseala dupa 10 km, tu nu vei considera asta un esec, daca niciodata nu ti-ai propus sa fii o alergatoare.

I'm MAD! O istorie personala despre anxietate cu depresie la pachet

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiologilor

Tu mai crezi in Dumnezeu? Cum?

Daca esti un ateu convins, articolul de fata te va dezamagi. Nu am de gand sa ma lansez intr-un atac impotriva religiei. Mi se pare o tinta prea facila pentru ziua de azi – intr-un leu cazut, orice magar poate da cu copita. Mai bine as critica gandirea pozitiva (daca poate fi numita gandire) sau corporatismul (daca nu exista un asemenea concept, ar trebui inventat). Ar fi o lupta mai nobila. Drept sa-ti spun, si tu ma dezamagesti. Cum poti sa lupti impotriva a ceva ce tu crezi, fara sa poti demonstra, ca nu exista? Nici pe tine, religiosule, nu te voi multumi. Nu am sa ma sui alaturi de tine pe baricada adevaratei credinte, ca sa-l infruntam pe ateul de dinainte. Nu pot sa-ti accept dogma repetata la nesfarsit, pe nemestecate. Existenta lui Dumnezeu nu poate fi infirmata, e drept, dar nici demonstrata. Si atunci, unde ma plasez? Inainte sa-ti raspund, uite o povestioara. Se spune ca Dumnezeu l-a vizitat pe un preot batran si foarte credincios, chiar inainte ca acesta din ur

Cui i-e frica de psihiatru?

E un adevar popular faptul ca bolile cardiovasculare si diabetul sunt corelate cu un stil de viata sedentar. Dar afectiunile psihice nu sunt tot asa? Anxietatea, depresia, sindromul obsesiv-compulsiv? Iata un adevar nu atat de popular ca primul. Ba mai degraba impopular, in ciuda bunului-simt care arata ca daca muncesti cu carca ai probleme cu spatele, daca lucrezi in mina ai probleme cu plamanii si daca ai o munca de birou, normal ar fi ca uzura sa se manifeste la nivel cerebral . Si cu toate astea, preferam sa bagam sub covor suferinta psihica: barbatii se ascund dupa alcool, workaholism si violenta conjugala, femeile se refugiaza in telenovele si munca din gospodarie. De ce nu mergem la psihiatru? Unii isi spun ca tulburarea lor de comportament nu doare , deci nu e boala, asa ca nu e cazul sa deranjeze vreun medic. Atunci de ce sa mai mergem la cardiolog cand avem hipertensiune? Hipertensiunea nici n-o simti, pe cand anxietatea iti scade dramatic calitatea vietii. Altii se

Ma angajeaza... nu ma angajeaza...

Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala. De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa. Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare. Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic. Fa urmatorul experiment

Cultul muncii si inteligenta artificiala

In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila. Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi. Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, d emocratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului. Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante

Tu pe ce lume traiesti?

E lumea ta? Sau a altora? Traiesti conform convingerilor tale? Sau esti pe pilot automat, ghidat de ideile altora? Cel mai probabil esti undeva intre. Faptul ca citesti randurile de fata e un indiciu ca nu esti nici solipsist, nici infantil. E adevarat ca nimeni nu poate face pe lumea asta chiar ce vrea el. Toti avem obligatii care asigura integritatea tesaturii sociale, fara de care am fi inca niste animale salbatice prin copaci. Ceea ce faci cu pistolul la tampla nu te defineste. O mama care se prostitueaza pentru supravietuire nu e o curva. Un om care ucide in exercitiul functiunii nu e un criminal. Asa ca am sa scot din discutie de la inceput actiunile tale dictate de constrangeri, limitandu-ma la convingerile exprimate prin liberul tau arbitru. Prin urmare, te intreb: care din valorile tale sunt cu adevarat ale tale? Si care din ele le-ai adoptat ca pe niste dogme, fiindu-ti repetate la nesfarsit de cei din jur? Teologii, filozofii, si nu numai ei, se chinuie de ve

Liberul-arbitru. Cat e de liber? Si cat de arbitru?

Omul din fata ta te-a jignit. Sau cel putin asa percepi tu cuvintele, gesturile si tonul lui, ca pe o amenintare. Amygdala da prima semnalul – furie. Adrenalina se varsa in sange, ceea ce face ca inima sa-ti sparga pieptul. Iti faci "sange rau". Pulsul iti creste, muschii se incordeaza. Mainile incep sa-ti tremure. Testosteronul face ca obrajii sa-ti ia foc. Campul vizual ti se ingusteaza. Vezi "negru in fata ochilor". Fata ti se contorsioneaza intr-o expresie fioroasa. Esti gata de lupta. Iti vine "sa-l strangi de gat". Un scenariu comun, care se intampla undeva in spatele scenei, dupa algoritmi slefuiti in milioane de ani de evolutie. Fara ca tu, cel constient, sa ai macar habar ce ti se intampla. Abia dupa ce masinaria biologica e armata, ti se pune tie, in fata liberului tau arbitru, servieta atomica, cu invitatia de a apasa pe buton. Si tu abia atunci decizi daca sa tipi, sa lovesti, uneori sa ucizi. Sau dimpotriva, daca esti mindful, sa te abt

Citesc, deci exist. Mindfulness prin lectura

Hei, cititorule, sa-ti spun un secret! Si tu poti fi mindful! Poate chiar esti deja.  N-o stii, fiindca nimeni nu ti-a spus pana acum asta. De ce nu ti-a spus? Pai, de ce ti-ar spune, nu? Cine vrea sa vanda cursuri de mindfulness, n-o sa te imbie cu ceva ce probabil ai facut deja. O sa-si arate practici exotice bazate pe monitorizarea respiratiei sau pe scanarea trupului, lucruri pe care mai mult ca sigur ca nici macar nu te-ai gandit sa le incerci. Cu cat mai exotice, cu atat mai cool. Va vrea sa te atraga in sala de cursuri, sau sa meditati impreuna in nus'ce tabere, ca doar asa vei obtine adevaratele si unicele bla-bla-uri. OK, n-am nimic impotriva lor, e o practica comerciala onorabila, nu mi-am propus sa-i desfiintez aici, cu atat mai putin cu cat serviciile lor pot aduce reale foloase amatorilor. Eu ma adresez acum celor care citesc deja (nu spun inca ce citesc, ghici?) si sunt curiosi sa incerce mindfulness, dar se simt descurajati din considerente de timp, bani sau

Mindfulness cu de-a sila. Cu guru tinnitus

Mi-am „luat” primele lectii de mindfulness prin aprilie 2009. Zic „luat” si nu inceput ca sa vedeti ca nu mi-am dorit nici pe departe asa ceva. Si nici macar nu am realizat ca sunt instruit, asta s-a intamplat mult mai tarziu, cand lectiile erau pe sfarsite. Ei, pe vremea aceea m-am trezit, nu pe cap, ci in cap, cu un musafir de care probabil ca nu voi scapa toata viata. Unul din cei mai buni maestri Zen, si in acelasi timp cel mai nesuferit dintre toti. Maestrul... tinnitus. Adica tiuitul urechilor. Pentru cei care nu-l cunosc, si sper sa le ramana asa, cunoscut doar din povesti (ptiu, era sa scriu din auzite), tinnitus e numele unei simptom ale carui cauze raman in mare parte necunoscute, si care se manifesta ca un zgomot pe care il auzi in lipsa oricarei surse externe. In cazul meu e, cum spuneam, un tiuit in urechi de inalta frecventa quasi-permanent, variabil ca intensitate, cam ca o cor de sasaituri pe diverse tonuri. Vine si pleaca atunci cand are chef, nu am reusit sa-mi d