Treceți la conținutul principal

Arta razboiului pentru to(n)ti



Ai trecut printr-o experienta de viata care te-a marcat. Esti obosit si speriat si-ti vine sa te ascunzi undeva la capatul lumii. Dar nu poti. Ceilalti nu te lasa. Ei iti adulmeca sangele care se scurge din ranile proaspete pe care ti le-a lasat viata si fac cerc in jurul tau. Prieteni si dusmani laolalta, cunoscuti si necunoscuti, incearca acum sa profite de slabiciunea ta. Daca nu sa te exploateze, macar sa-si demonstreze lor ca iti sunt superiori. Pana si casierita cea pana mai ieri mereu zambitoare te priveste azi cu un aer ostil. Parca ar sti prin ce ai trecut. Multi nici nu sunt constienti de ce o fac, ii mana un instinct obscur si crezut uitat, acelasi care in vremuri pagane ii facea sa-si arunce pruncii bolnavi in prapastii si sa-si abandoneze batranii neputinciosi in paduri.

Empatia ti se pare un cuvant stiut candva, dar caruia acum i-ai pierdut sensul. Ai vrea ca pamantul sa se crape sub tine si sa te inghita intr-un alt univers, dar bineinteles ca luxul asta nu ti-e ingaduit. Si totusi ceva din tine nu te lasa inca sa abandonezi, te indeamna sa lupti. Dar cum?

E cazul sa incepem aici antrenamentul pentru autoaparare. Pentru to(n)ti cei ca tine. Si ca mine. Adica oamenii obisnuiti, de pe strada. Nu te impacienta, nu-ti trebuie echipament special si nici nu trebuie sa vii la vreo sala de antrenament sau mai stiu eu ce workshop de dezvoltare personala. N-o sa ne apucam de alde judo sau zen si nici n-o sa disecam codul bushido. Dimpotriva. Adevarul contraintuitiv este ca artele martiale, inclusiv principiile lor, sunt bune pentru orice altceva decat autoapararea. Karate sau kung-fu sunt bune doar in filme sau competitii. In viata sunt cel putin inutile, ba chiar iti pot dauna atunci cand iti dau un fals sentiment de siguranta. Sa ma explic.

Viata nu seamana nici pe departe cu un meci dus intr-un ring, cu reguli si arbitri care le vegheaza si tin scorul.
In viata nu te lupti cu adversari care te respecta, cu scheme dintr-un balet pe care l-ati repetat impreuna la nesfarsit. Nu. In viata, adversarul real nu te va menaja si nu se va astepta sa fie menajat, te va lovi nepermis ori de cate ori poate. Forta bruta conteaza, faptul ca iti e superior ierarhic, sau are mai multi bani, sau e dispus sa incalce legea. Da, o fi pe termen lung supravietuirea a celui mai adaptat, dar istoria ne arata ca, pe termen scurt, victoria e a celui mai puternic.
Asa ca nu-ti voi impartasi figuri istete si ziceri intelepte cu care sa-ti dai pe spate colegii si sa-ti uluiesti sefii cu adanca ta moralitate. De ce? Fiindca nu e nici un arbitru de fata care sa tina scorul si nici un public care sa-ti admire executiile repetate in fata oglinzii. Iar acum, dupa lunga introducere, putem sa plonjam in "misterioasa si fascinanta" lume a autoapararii...
Inainte de toate, poate ca v-ati tot intrebat de la inceputul articolului, de unde-mi trag eu "marea intelepciune"? Daca sunt to(n)t ca si voi, ce experienta de viata ma califica sa va predau lectii de autoaparare? Am fost un copil "de cartier", crescut intr-o lume in care violenta era o solutie la care se apela cam des acasa, in scoala si pe strada. Am experienta de manager organizational si de proiect, calitate in care am gestionat o serie relativ numeroasa de conflicte. Si nu in ultimul rand, sunt un pasionat al jocurilor video "cu impuscaturi":)

Sa mergem mai departe. Care e obiectivul autoapararii? Sa-ti pastrezi integritatea fizica si psihica. Atat. Nu sa obtii victorii glorioase cu care sa-ti gonflezi orgoliul. Dreseaza-ti ego-ul astfel incat sa nu te duca in bucluc. Nu uita unde traiesti. Spre deosebire de cea islamica, societatea occidentala blameaza violenta si glorifica sexul.


Cum atingi obiectivul autoapararii? Aplicand trei principii:

1. Anticipeaza si evita. Asa te vei feri de marea majoritate a situatiilor neplacute. De exemplu, petrece cel mai putin timp cu persoanele care te pot afecta si cel mai mult cu cei a caror prezenta iti e benefica.

2. Daca nu poti evita, retrage-te. Negociaza. Nu fii macho, chiar daca crezi ca ai dreptate. Nu intra in lupta. De ce? Fie ca ai o cearta in familie sau la birou, sau te ataca un infractor pe strada, conflictul se duce pana la epuizare, fara reguli si scor. Si fara sa castigi nimic. Sa ne inchipuim urmatoarea situatie: esti provocat de un bataus pe strada. Daca incepi bataia, exista doua rezultate posibile. Prima varianta: o incasezi zdravan. Cu ce te va incalzi atunci faptul ca legea e de partea ta? Sau a doua, sa zicem ca il bati pe agresor. Atunci risti sa intri in conflict cu fortele de ordine pentru folosirea excesiva a fortei. Nu e usor sa demonstrezi ca erai in legitima aparare. Oricum, in ambele variante, iti vei fi dorit ca lupta sa nu fi avut loc.

3. Daca nu mai ai unde sa te retragi, lupta feroce. "Mori cu dusmanul de gat", cum se zice. "Da ca inecatu'". Nu mai ai nimic de pierdut? Ingaduie-i instinctului tau de conservare sa-si valorifice experienta acumulata in milioanele de ani de evolutie. Daca agresorul te-a pus cu spatele la zid, lasa deoparte scrupulele, deoarece esti victima unui act antisocial. Si niciun act antisocial nu merita un raspuns social. De altfel, in Arta razboiului, Sun Tzu recomanda ca intotdeauna sa lasi dusmanului o portita de retragere, altfel risti sa transformi o victorie intr-o infrangere neasteptata.

Gata! Ai absolvit cursul! Iti acord centura neagra la autoaparare! Acum du-te si aplica. Apoi invata-i si tu pe altii. Si viseaza la o lume in care toti am gandi asa...