Iubitul tau a obosit sa te tot astepte si te-a parasit. E fapt deja, e istorie. Inevitabilul despre care totusi credeai ca nu va veni niciodata, s-a produs. Si acum stii, si parca totusi nu stii, cum a avut loc ruptura. Te intrebi, si ma intrebi: de ce?
Din tine razbate un "ceva" ca o durere nemarturisita din trecut. Cel mai probabil, relatia parintilor tai nu a fost tocmai fericita. Poate ca ai trait o iubire neimplinita. Sau poate ca a fost cu totul altceva. In orice caz, ce s-a intamplat cu exactitate e irelevant. Cu adevarat important e ca exista acest "ceva" care te-a facut sa construiesti in jurul sufletului tau un zid care sa te fereasca de viitoare dezamagiri. Si se pare ca ai facut o treaba a naibii de buna cu zidul asta. Prea buna, chiar. Intr-adevar, zidul te-a protejat impecabil pana acum, dar la fel de impecabil te-a si izolat de ceilalti. Intre iubitul tau si tine a existat de la inceput, in permanenta, acest zid si tocmai protectia sa te-a facut sa te comporti cu iubitul de o maniera asa... superficiala, sa zicem (nu-mi vine in cap alt cuvant). In plus, zidul asta a functionat ca o oglinda, in sensul ca ori de cate ori te uitai spre iubitul tau sau chiar spre ceilalti, nu-i mai vedeai pe ei asa cum sunt, ci doar ca tot atatea reflectii ale acelui "ceva" din trecutul tau.
Cred ca o perioada te-ai simtit ocrotita, in siguranta, in spatele zidului. Asta pana cand iubitul tau a obosit tot incercand sa ajunga la tine si a zis "stop". Abia atunci ai inceput sa realizezi ce s-a intamplat. Zidul s-a transformat in inchisoare. Ai inceput sa te simti ca si cum te-ai fi incuiat pe dinauntru si ai pierdut cheia. Si in mintea ta a inceput un fel de razboi civil intre tine si tine, in care iti arunci tie insati reprosuri si justificari, si esti rand pe rand propriul tau procuror si avocat.
Asa te simti acum. Ai vrea sa te apropii de ceilalti, dar te impiedica zidul. Ceri ajutor, dar ceilalti ori nu te aud, ori sunt si ei impiedicati de zid sa te atinga. Si te intrebi (si ma intrebi): Ce de facut? Cum sa daram zidul asta din jurul sufletului si sa las lumina sa intre din nou? Cum sa pot iubi din nou?
Ca orice prizonier care incearca sa evadeze din celula sa, va trebui sa incepi sa sapi din interior. Din interiorul mintii tale, acolo unde ti-ai construit inchisoarea. Dar cum sa faci asta? Hai sa meditam un moment la cuvintele lui Iisus: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". De aici deducem ca daca pe noi insine nu ne iubim, nu avem nici o sansa sa ne iubim aproapele, nu? Cum sa ai afectiune fata de altcineva atunci cand te urasti pe tine? Porunca aceasta a iubirii ne da primul indiciu asupra caii pe care trebuie s-o urmezi. Dar cum sa te iubesti pe tine insuti? Usor de zis, greu de facut. Nimeni nu ne invata asta, ba dimpotriva.
Si totusi exista un mod simplu de a o face, si anume... poarta-te cu tine ca si cu propriul tau copil, daca acesta s-ar afla in situatia ta. Chiar daca nu ai copii, pariaza pe instinctul tau de parinte. In primul rand, iarta-ti greselile. Fa pace cu tine insati, opreste razboiul tau civil. E adevarat ca nu esti nici atat de buna pe cat te lauda unii, dar fii sigura ca nici atat de rea pe cat te critica altii, inclusiv tu. Fii mai ingaduitoare cu tine. Nu te mai face vinovata de esecul relatiei pentru ca orice relatie are doi parteneri, nu unul. Daca iubitul tau era un pahar pe care-l spargeai, atunci da, puteai sa spui ca tu esti de vina. Dar el nu e un simplu obiect lipsit de constiinta, ci un adult, ca atare are si el partea lui egala de responsabilitate pentru esec.
Si nu uita de lucrurile simple. Ingrijeste-te de somn, dieta si miscare. Fa-ti cadouri. Coafeaza-te, imbraca-te, fa-te si mai frumoasa pentru tine. Putin cate putin zidul de neincredere se va subrezi, si in final te vei putea reintalni pe tine si apoi pe ceilalti.
Iar acel "ceva" din trecut se va pierde in uitare...