Treceți la conținutul principal

"Viata mea nu mai are sens..."

Daca tu simti ca nu mai ai sens, meriti niste... felicitari? Inseamna ca te numeri printre privilegiatii care nu stau treji noptile gandindu-se cum sa puna o bucata de paine pe masa copiilor. Asta nu inseamna ca suferinta ta nu este reala, sau ca ar fi de neluat in seama.
Ce sens au valurile? Sau vantul? Sau tot universul asta? Doar cel pe care-l dai tu, fiindca sensul este o constructie a mintii tale. Constientul este cel mai mare povestitor. Inregistreaza ce se intampla in jur, ia punctul culminant impreuna cu deznodamantul si fabrica o poveste. Si inca una... si inca una... Nu se opreste niciodata. Si intotdeauna mai are inca o poveste de spus, si ar spune orice doar ca sa-l asculti. La fel ca orice alt mare povestitor, face tot posibilul ca sa-ti capteze atentia. Unele povesti sunt adevarate: sa le spunem "fapte". Altele sunt doar pareri, convingeri, atitudini, presupuneri, judecati, predictii... Povesti despre cum vedem lumea, despre ce vrem sa facem, ce credem ca e bine sau rau, drept sau nedrept, frumos sau urat, adevarat sau fals.
Povestile astea dau sens vietii tale. Cel mai bine e cand ti le spui singur si nu lasi pe altii sa ti le scrie. Cele mai importante astfel de istorisiri sunt cele care incearca sa dea un raspuns unor intrebari fundamentale, vechi de cand lumea. Cine suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam? Si totusi putini avem propriile raspunsuri, fiindca de cele mai multe ori ne complacem sa le luam de-a gata pe ale altora. Cu toate ca nu e greu sa le gasesti si singur. Asemeni anticilor, nu ai nevoie de studii aprofundate ci doar de spirit de observatie, curiozitate si un pic de experienta de viata.
Cine suntem? Egoismul si nevoia de apartenenta ne face sa ne inzorzonam identitatea cu diverse atribute mai mult sau mai putin meritate: functie, avere, merit, sex, rasa, ideologie… Si totusi, cine e adevaratul “tu”? Ca sa afli, iti propun sa faci o plimbare de o jumatate de ora in parc, numarandu-ti pasii. 1, 2 ...10. Si apoi reiei de la 1. Ori de cate ori mintea ti se abate de la numaratoare, indruma-o bland inapoi. La final vei realiza ca ai reusit sa supravietuiesti fara toate zorzoanele alea.
De unde venim? Din nefiinta. Daca te uiti in jur, o sa vezi nu exista niciun Creator care sa monteze copaci sau oameni, ci ca totul e o devenire in forma din nimic.
Incotro ne indreptam? Tot spre nefiinta, aceeasi nefiinta din care am venit, fiindca nu exista nefiinte diferite. O stii foarte bine deja, fiindca e aceeasi nefiinta in care plonjam noapte de noapte in timpul somnului – o treime din viata. De fapt, cred ca avem deja raspunsurile astea in subconstient, altfel gandul mortii ne-ar da tuturor nevroze cumplite. OK, vei spune, si atunci de ce nu le constientizam? Daca e atat de simplu, de ce sunt atatea religii care pretind altceva fiecare, in dogme care propovaduiesc viata de apoi, inviere, rai, iad? De ce? Fiindca egoismul ne face sa ne temem intr-atat de moarte, incat preferam sa ne consolam cu orice fictiune.
Crezi ca viata ta e un dezastru? Ai inceput sa te simti un nimeni? Simti ca ca nu mai ai incredere in tine si nici in ceilalti? Clar e ceva e in neregula cu povestitorul tau. Si cu povestile pe care ti le spune. Omul isi deriva un sens din dragostea fata de cineva, din indeplinirea unei misiuni sau din indurarea cu demnitate a unei suferinte fizice sau morale. Incearca si tu. Iar daca acestea iti sunt refuzate, de ce nu cauti, in mod paradoxal, un sens in indurarea suferintei provocate de lipsa de sens?


Despre ce ai mai vrea să citești acum?