Treceți la conținutul principal

"Ma tem de suferinta..."

E firesc sa te temi. E sanatos chiar, in anumite limite. Fiindca frica e ca focul, nu e nici buna nici rea, trebuie sa tii distanta potrivita: daca stai prea aproape te arzi; te duci prea departe, ingheti.
La fel de neutra si inevitabila ca frica e si suferinta. Daca incerci sa o ocolesti tot timpul, nu te vei putea niciodata bucura de viata. Dar nici daca te bati singur in cuie pe perete n-o sa ajungi Hristos...
Suferinta inseamna de fapt viata, doar mortii nu sufera. Iar viata e nedreapta, dupa orice standarde omenesti. Suferinta nu e nici meritata, nici nemeritata, ci e o conditie a viului, orice ar spune religia. Fa efortul de a te desprinde de ipoteza lumii juste, fiindca altfel vei ajunge sa condamni moral oameni nevinovati din cauza nenorocirilor prin care trec, si sa apreciezi indivizi dubiosi care au fost favorizati de jocul intamplarii. Si in cele din urma tot tu vei suferi cel mai mult – cand suferinta te va incerca, vei avea de dus si povara morala a cine stie ce “pacat” inchipuit. 
Atitudinea fata de suferinta trebuie sa fie la fel de cumpanita ca si cea fata de frica, trebuie sa cauti o stare de echilibru intre ratiune si emotii. Mark Twain spunea ca a trecut prin multe tragedii in viata, dintre care majoritatea nu au avut niciodata loc in realitate. Ci doar in mintea lui. Dar asta nu inseamna ca ar fi suferit mai putin. Anticiparea suferintei, ca si a placerii de altfel, ii creste acesteia atat intensitatea, cat si durata. Iata de ce e crucial sa te ancorezi in prezent, si sa nu-ti lasi mintea sa deruleze la infinit scenarii care mai de care mai apocaliptice. Cand treci printr-o situatie dificila, ia-ti inima in dinti, dintii mintii daca vrei, si agata-te de clipa de fata, aici si acum. Informeaza-te. Daca ai o problema de ordin medical, nu-ti amana analizele sau tratamentul, fiindca frica de necunoscut nu face altceva decat sa-ti amplifice suferinta deja existenta.
Stiinta ne arata ca o fiinta, cu cat este mai evoluata, cu atat poate experimenta suferinta mai intens si mai variat. Suferinta e un profesor mult mai eficient decat placerea, ca atare trebuie mai degraba respectata. La fel cum nu cauti placerea cu orice pret, la fel nu trebuie sa eviti nici suferinta. E unul din motivele pentru care nu sunt un fan al gandirii pozitive, care mi se pare o jumatate-de-gandire, o algebra bizara in care plus cu plus ajunge sa dea mereu minus, o forma de auto-inselare schiopatata. La fel ca si durerea fizica, emotiile negative si chiar gandurile "negre" te ajuta sa-ti dai seama cand ceva nu e in regula, sunt o invitatie sa remediezi. Asa ca de ce ai vrea sa le bagi sub covor?
Si nu in ultimul rand, suferinta te poate innobila. Nu intotdeauna, e adevarat, ci doar atunci cand e indurata cu demnitate. Asumata constient, suferinta da un sens unic vietii, permitand omului sa se ridice prin ratiune deasupra conditiei sale animalice.

Despre ce ai mai vrea să citești acum?