Desi nu face parte din situatiile pe care le abordez, fiind vorba de o dependenta – de munca -, m-am gandit sa scriu cateva randuri din perspectiva cuiva care a trecut prin asta. Despre ce e vorba? In lumea medicala nu exista inca o definitie unanim acceptata a dependentei de munca. "Addictive Organization" defineste un astfel de dependent ca fiind "o persoana ce simte nevoia compulsiva de a munci deoarece este singura cale prin care isi poate pastra stima de sine". Printre cauzele probabile se numara anxietatea, stima de sine scazuta si incapacitatea de a relationa cu apropiatii in intimitate. Iar printre efecte, depresia.
Daca ajungi sa ai un program incarcat din motive independente de tine, nu inseamna ca esti workaholic. Ceea ce faci "cu pistolul la tampla", constrans de anumite circumstante profesionale, nu te defineste – trebuie sa fii totusi atent sa nu cazi prada surmenajului. Dependenta de munca se manifesta in absenta unor constrangeri exterioare, atunci cand preferi munca oricaror alte activitati, cand aceasta devine unica sursa de satisfactie si un pretext de a evita interactiunea cu familia sau prietenii.
Nici nu e de mirare ca workaholism-ul apare cu predilectie in randul "gulerelor albe": cand muncesti cu capul, e firesc ca uzura sa se manifeste mai pregnant tot acolo. Unul din semnele cele mai raspandite e acela in care afectezi poza de "om ocupat" - ma refer aici la cazurile sincere, nu la impostura. Daca te simti cu musca pe caciula, ori dimpotriva, ii negi cu prea multa vehementa existenta, ai un motiv sa-ti infrangi reticenta si sa vezi un specialist. Daca nu pentru binele tau, macar pentru al celor apropiati tie. De ce? Ca orice alta dependenta, de droguri, jocuri de noroc sau alcool, dependenta de munca nu te afecteaza doar pe tine ci, in mare masura, si pe cei care sunt obligati sa-ti suporte prezenta, sau mai bine zis, absenta din viata sociala: familia si colegii.
Din pacate, spre deosebire de celelalte dependente, workaholismul nu e blamat ci dimpotriva, incurajat de cei care pot beneficia de pe urma dependentei. Workaholicii isi poarta dependenta ca pe un blazon, nu ca pe un stigmat al incapacitatii de a duce o viata echilibrata. Cel mai rau e cand se aduna la un loc, pe baza de afinitate profesionala, mai multi workaholici ce ajung sa isi legitimeze reciproc dependenta, tratandu-i pe cei in-dependenti ca fiind lipsiti de "implicare", de "spirit de echipa" si de tot restul virtutilor corporatiste...
Nici nu e de mirare ca workaholism-ul apare cu predilectie in randul "gulerelor albe": cand muncesti cu capul, e firesc ca uzura sa se manifeste mai pregnant tot acolo. Unul din semnele cele mai raspandite e acela in care afectezi poza de "om ocupat" - ma refer aici la cazurile sincere, nu la impostura. Daca te simti cu musca pe caciula, ori dimpotriva, ii negi cu prea multa vehementa existenta, ai un motiv sa-ti infrangi reticenta si sa vezi un specialist. Daca nu pentru binele tau, macar pentru al celor apropiati tie. De ce? Ca orice alta dependenta, de droguri, jocuri de noroc sau alcool, dependenta de munca nu te afecteaza doar pe tine ci, in mare masura, si pe cei care sunt obligati sa-ti suporte prezenta, sau mai bine zis, absenta din viata sociala: familia si colegii.
Din pacate, spre deosebire de celelalte dependente, workaholismul nu e blamat ci dimpotriva, incurajat de cei care pot beneficia de pe urma dependentei. Workaholicii isi poarta dependenta ca pe un blazon, nu ca pe un stigmat al incapacitatii de a duce o viata echilibrata. Cel mai rau e cand se aduna la un loc, pe baza de afinitate profesionala, mai multi workaholici ce ajung sa isi legitimeze reciproc dependenta, tratandu-i pe cei in-dependenti ca fiind lipsiti de "implicare", de "spirit de echipa" si de tot restul virtutilor corporatiste...
Uneori iti poti infrange singur workaholism-ul. Dar daca esti tentat sa intri intr-o faza de negare a acestuia, iti mai dau un ultim argument ca sa apelezi la ajutorul unui specialist. Cred ca e cel mai puternic argument dintre toate, deoarece vine din partea acelora ce sunt cei mai in masura sa aprecieze viata cu tot ce e in ea. Adica cei aflati pe patul de moarte. Intre primele cinci regrete ale muribunzilor se numara si acela de a nu fi petrecut suficient timp cu cei apropiati.
In schimb, tu ai tot timpul sa recuperezi....