Răzvan PINTEA

Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala. De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa. Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare. Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic. Fa urmatorul experiment

In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila. Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi. Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, d emocratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului. Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante

E lumea ta? Sau a altora? Traiesti conform convingerilor tale? Sau esti pe pilot automat, ghidat de ideile altora? Cel mai probabil esti undeva intre. Faptul ca citesti randurile de fata e un indiciu ca nu esti nici solipsist, nici infantil. E adevarat ca nimeni nu poate face pe lumea asta chiar ce vrea el. Toti avem obligatii care asigura integritatea tesaturii sociale, fara de care am fi inca niste animale salbatice prin copaci. Ceea ce faci cu pistolul la tampla nu te defineste. O mama care se prostitueaza pentru supravietuire nu e o curva. Un om care ucide in exercitiul functiunii nu e un criminal. Asa ca am sa scot din discutie de la inceput actiunile tale dictate de constrangeri, limitandu-ma la convingerile exprimate prin liberul tau arbitru. Prin urmare, te intreb: care din valorile tale sunt cu adevarat ale tale? Si care din ele le-ai adoptat ca pe niste dogme, fiindu-ti repetate la nesfarsit de cei din jur? Teologii, filozofii, si nu numai ei, se chinuie de ve

Omul din fata ta te-a jignit. Sau cel putin asa percepi tu cuvintele, gesturile si tonul lui, ca pe o amenintare. Amygdala da prima semnalul – furie. Adrenalina se varsa in sange, ceea ce face ca inima sa-ti sparga pieptul. Iti faci "sange rau". Pulsul iti creste, muschii se incordeaza. Mainile incep sa-ti tremure. Testosteronul face ca obrajii sa-ti ia foc. Campul vizual ti se ingusteaza. Vezi "negru in fata ochilor". Fata ti se contorsioneaza intr-o expresie fioroasa. Esti gata de lupta. Iti vine "sa-l strangi de gat". Un scenariu comun, care se intampla undeva in spatele scenei, dupa algoritmi slefuiti in milioane de ani de evolutie. Fara ca tu, cel constient, sa ai macar habar ce ti se intampla. Abia dupa ce masinaria biologica e armata, ti se pune tie, in fata liberului tau arbitru, servieta atomica, cu invitatia de a apasa pe buton. Si tu abia atunci decizi daca sa tipi, sa lovesti, uneori sa ucizi. Sau dimpotriva, daca esti mindful, sa te abt

Hei, cititorule, sa-ti spun un secret! Si tu poti fi mindful! Poate chiar esti deja.  N-o stii, fiindca nimeni nu ti-a spus pana acum asta. De ce nu ti-a spus? Pai, de ce ti-ar spune, nu? Cine vrea sa vanda cursuri de mindfulness, n-o sa te imbie cu ceva ce probabil ai facut deja. O sa-si arate practici exotice bazate pe monitorizarea respiratiei sau pe scanarea trupului, lucruri pe care mai mult ca sigur ca nici macar nu te-ai gandit sa le incerci. Cu cat mai exotice, cu atat mai cool. Va vrea sa te atraga in sala de cursuri, sau sa meditati impreuna in nus'ce tabere, ca doar asa vei obtine adevaratele si unicele bla-bla-uri. OK, n-am nimic impotriva lor, e o practica comerciala onorabila, nu mi-am propus sa-i desfiintez aici, cu atat mai putin cu cat serviciile lor pot aduce reale foloase amatorilor. Eu ma adresez acum celor care citesc deja (nu spun inca ce citesc, ghici?) si sunt curiosi sa incerce mindfulness, dar se simt descurajati din considerente de timp, bani sau

Mi-am „luat” primele lectii de mindfulness prin aprilie 2009. Zic „luat” si nu inceput ca sa vedeti ca nu mi-am dorit nici pe departe asa ceva. Si nici macar nu am realizat ca sunt instruit, asta s-a intamplat mult mai tarziu, cand lectiile erau pe sfarsite. Ei, pe vremea aceea m-am trezit, nu pe cap, ci in cap, cu un musafir de care probabil ca nu voi scapa toata viata. Unul din cei mai buni maestri Zen, si in acelasi timp cel mai nesuferit dintre toti. Maestrul... tinnitus. Adica tiuitul urechilor. Pentru cei care nu-l cunosc, si sper sa le ramana asa, cunoscut doar din povesti (ptiu, era sa scriu din auzite), tinnitus e numele unei simptom ale carui cauze raman in mare parte necunoscute, si care se manifesta ca un zgomot pe care il auzi in lipsa oricarei surse externe. In cazul meu e, cum spuneam, un tiuit in urechi de inalta frecventa quasi-permanent, variabil ca intensitate, cam ca o cor de sasaituri pe diverse tonuri. Vine si pleaca atunci cand are chef, nu am reusit sa-mi d