Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta cariera

Sfatul meu? Lipseste-te de sfaturi

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase.

Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta.

Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei care au un …

Arta razboiului pentru to(n)ti

Ai trecut printr-o experienta de viata care te-a marcat. Esti obosit si speriat si-ti vine sa te ascunzi undeva la capatul lumii. Dar nu poti. Ceilalti nu te lasa. Ei iti adulmeca sangele care se scurge din ranile proaspete pe care ti le-a lasat viata si fac cerc in jurul tau. Prieteni si dusmani laolalta, cunoscuti si necunoscuti, incearca acum sa profite de slabiciunea ta. Daca nu sa te exploateze, macar sa-si demonstreze lor ca iti sunt superiori. Pana si casierita cea pana mai ieri mereu zambitoare te priveste azi cu un aer ostil. Parca ar sti prin ce ai trecut. Multi nici nu sunt constienti de ce o fac, ii mana un instinct obscur si crezut uitat, acelasi care in vremuri pagane ii facea sa-si arunce pruncii bolnavi in prapastii si sa-si abandoneze batranii neputinciosi in paduri.

Empatia ti se pare un cuvant stiut candva, dar caruia acum i-ai pierdut sensul. Ai vrea ca pamantul sa se crape sub tine si sa te inghita intr-un alt univers, dar bineinteles ca luxul asta nu ti-e ingadu…

Maine vom gresi. Cu totii. Din nou

Din randurile pe care mi le-ai trimis razbate ecoul unui educatii care te-a facut sa te temi de esec mai mult ca de orice. Cel mai probabil ai crescut intr-o familie exigenta, care a pus performanta pe primul loc si care ti-a oferit mult, dar a si cerut foarte mult de la tine. Si se pare ca cere in continuare. Chiar atunci cand nu se afla langa tine le simti prezenta posesiva, dominatoare, revendicativa. Si in tine renaste vechea si familiara teama de a nu dezamagi, de a fi ostracizat temporar din randul "celor buni". Cine este acest monstru care-ti tulbura zilele si noptile? Ce este esecul? Esecul e un rezultat diferit de, si de obicei sub, asteptarile cuiva. Asteptarile tale, sau ale celor din jurul tau. Prin urmare, ceea ce face din esec un monstru, sunt asteptarile si nu rezultatul in sine. Daca eu te oblig maine sa alergi la un maraton si tu pici in nas de oboseala dupa 10 km, tu nu vei considera asta un esec, daca niciodata nu ti-ai propus sa fii o alergatoare. Ba chi…

Ma angajeaza... nu ma angajeaza...

Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala. De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa.
Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare. Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic. Fa urmatorul experiment: dimineata, inc…

Cultul muncii si inteligenta artificiala

In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila.
Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi. Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, democratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului.
Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante cognitive.…

Tu pe ce lume traiesti?

E lumea ta? Sau a altora?Traiesti conform convingerilor tale? Sau esti pe pilot automat, ghidat de ideile altora? Cel mai probabil esti undeva intre. Faptul ca citesti randurile de fata e un indiciu ca nu esti nici solipsist, nici infantil. E adevarat ca nimeni nu poate face pe lumea asta chiar ce vrea el. Toti avem obligatii care asigura integritatea tesaturii sociale, fara de care am fi inca niste animale salbatice prin copaci. Ceea ce faci cu pistolul la tampla nu te defineste. O mama care se prostitueaza pentru supravietuire nu e o curva. Un om care ucide in exercitiul functiunii nu e un criminal. Asa ca am sa scot din discutie de la inceput actiunile tale dictate de constrangeri, limitandu-ma la convingerile exprimate prin liberul tau arbitru. Prin urmare, te intreb: care din valorile tale sunt cu adevarat ale tale? Si care din ele le-ai adoptat ca pe niste dogme, fiindu-ti repetate la nesfarsit de cei din jur? Teologii, filozofii, si nu numai ei, se chinuie de veacuri sa fixeze …

"Viata mea-i o catastrofa..." Nu, zau?!

Esti cam pe la mijlocul vietii. La apogeu, se presupune. Dar tu nu te simti deloc asa. Munca te plictiseste, atunci cand nu-ti face lehamite. Nu ai ajuns unde ti-ai propus si nici ce faci acum nu te mai anima ca inainte. "Tu poti mai mult", zice seful, zambind misterios. Oare vrea sa te inlocuiasca? "Parca nu mai esti tu" spun colegii. Cu o urma de satisfactie, parca. Basca, si relatia se destrama. Nu mai esti omul pe care-l visa ea atunci. Dar nici ea nu mai e ce-a fost. Sexul schioapata, mai mult datorie decat placere conjugala. Si copiii, nu mai zic. Doar sa toace la bani si timp. Nu mai ai chef de nimic, ai vrea altceva, sa... Sa ce? Nici tu nu stii. Sa-ti dai demisia? Toate joburile-s la fel. Sa divortezi? Singuratatea-singuratate nu te atrage, parca ai prefera sa o imparti in doi. Toate au luat-o in jos, ai vrea sa adormi, si cand te trezesti, totul sa fie ca inainte. Cum ai ajuns aici? Nu stii ce s-a intamplat, dar in orice caz, nu e vina ta. Sau... poate a…

Psycho SRL

Ghici ghicitoarea mea: sunt niște persoane cu nume sonore și imagini strălucitoare. Le vezi pe toate zidurile și ecranele, emanând cuvinte pline de curaj și dezinhibare. Îți promit raiul pe pământ: împlinire personală sau profesională, sănătate, frumusețe și cam orice altceva ți-ai putea dori. Le pui numele pe cartea de vizită sau îmbrăcăminte. Petreci fiecare zi cu ele, mult mai mult timp decât cu familia și prietenii. Le aduci de la muncă la tine în casă, la masă și chiar în pat. Nu te-ai prins? Îți mai dau câteva indicii: au zero empatie fiindcă nu pot nutri sentimente, și tot ceea ce le interesează e propriul profit. Au o morală parcă zămislită în latrinele lui Vespasian, pragmaticul împărat roman pentru care banii nu aveau miros și care își propusese să valorifice până și cele mai umile reziduuri umane. Acum, ghici, cine sunt aceste persoane cu trăsături standard de psihopat? Sunt persoanele... juridice. Firmele. O notă pentru puriști: știu că nu e riguros științific să aplic te…

Iluzia meritului si mitul gandirii pozitive

Odata, demult, niste calatori au dat peste un copac nemaivazut, imens, vechi de cand lumea. S-au apropiat de el si plini de curiozitate s-au apucat sa-l studieze. Radacinile erau groase si intortocheate. Trunchiul, plin de noduri si scorburi. Crengile, strambe. Frunzele, amare. Fructele, mici si fara nici un gust. Intr-un cuvant, copacul n-avea nici o calitate, nici un merit. Calatorii au notat totul si au plecat mai departe. Iar copacul a mai trait inca o mie de ani netulburat, pana cand a murit nu taiat de oameni, ci de batranete. Spre deosebire de acel copac, noi traim marcati de merit, intr-o meritocratie chiar. "Este meritul meu!" iti spui atunci cand ai succes. "Nu meritam asta!" oftezi cand o dai in bara. "O sa reusesc, fiindca merit!" spui privind cu speranta in viitor. E omeneste sa fii tentat sa-ti asumi succesul si sa dai vina pe altii pentru esecurile tale, e sanatos sa privesti increzator inainte. Si totusi, ce e meritul? Si mai ales, cum il…

Tu cum imbatranesti?

Daca ai trecut de titlu, sigur ti-a trecut intrebarea asta prin cap pana acum. Daca totusi nu ti-a trecut, e momentul sa incepi sa te gandesti. E bine sa o faci cat esti inca tanar, mai tarziu... e prea tarziu, o sa incremenesti in negare. Pentru ca de imbatranit, toti o facem. Nu crezi? Uita-te la ei. Ii vezi din cand in cand pe strada sau la supermarket, urati, ridati, miscandu-se dezarticulat, carand dupa ei carucioare la limita puterilor. Stai, nu o lua la fuga, nu a venit sfarsitul lumii, nu sunt zombii. Sunt oameni ca si noi, sunt doar batrani. Asa vom ajunge si unii dintre noi, daca avem mult noroc. Am zis noroc? Societatea vrea sa muncim sanatosi, cat mai mult timp, ca sa ii putem plati darile, iar apoi sa murim cat mai repede. Ne trateaza ca si cum ne-am alege bolile si am putea incheia vreun contract cu moartea, cum si cand sa ne ia. Si tot societatea, in mod ironic si ipocrit, ne refuza sinuciderea asistata, din considerente etice. Ne refuza mijloace materiale decente si s…

Firma animalelor

Muncim la birou peste program, muncim și acasă, muncim și în weekend. Știm că stilul acesta de viață ne afectează calitatea vieții și cu toate acestea, nici măcar nu ne plângem. Dimpotrivă, ne facem un titlu de glorie din a fi "ocupați"; cei care nu "stau peste program" nu prea au șanse să câștige vreun concurs de popularitate printre colegi, necum vreo promovare. Dintr-o necesitate, munca a devenit, paradoxal, o virtute, transformându-ne în membrii unui cult ce ne face să ne ignorăm familia sau chiar sănătatea. Un caz tipic de disonanță cognitivă, pe care îl conștientizăm uneori abia pe patul de moarte. În cartea sa "The Top Five Regrets of the Dying", Bronnie Ware, o asistentă medicală pentru pacienții terminali, descrie regretul muribunzilor de a fi muncit prea mult și a nu fi petrecut suficient timp cu familia și prietenii.

Muncim pentru Firma animalelor.

A trecut mai bine de jumătate de veac de când Orwell a publicat "Ferma animalelor", o s…

Cinci lucruri pe care seful si-ar dori sa nu le stii

In basmul "Hainele cele noi ale imparatului", imparatul comanda un costum care sa fie invizibil celor incompetenti sau prosti. Croitorii pretind ca l-au croit, iar toti supusii, inclusiv imparatul, se prefac ca vad hainele, pentru a nu fi considerati incompetenti. Doar un copil exclama ca imparatul este gol! Asta nu opreste insa mascarada.
Iti suna cunoscut? Asemeni acestui personaj de basm, de multe ori seful abuzeaza de putere si totusi  - cine isi permite sa-l acuze? Daca ai avea puterea lui probabil ai face la fel. Seful te va instrui referitor la ceea ce trebuie sa stii ca sa-ti faci treaba, dar nu-ti va spune nimic din ceea ce ii poate afecta lui autoritatea. Iata cateva dintre "micile secretele" pe care orice sef le-ar dori pe veci ascunse:
1. Candva si el a fost ca tine
Poti fii sigur ca, demult de tot, in vremuri pe care le-ar dori uitate, seful a fost si el un marunt angajat ce si-a croit cu greu un drum pana la pozitia pe care o ocupa azi. In plus, chiar…

Tu stii cine e strainul care iti creste copilul?

Ori de cate ori am intrebat un parinte ce parere are despre bona lui, am primit, invariabil, acelasi raspuns:  - E o persoana exceptionala; sau.. are foarte multa experienta! Stii ce mult iubeste copiii.. sa vezi si cat de mult o iubeste ala micu'... pentru noi e ca din familie!  Mai mai c-ai crede ca Romania praseste doar bone de exceptie. De pregatirea in domeniu a respectivelor bone nici n-am mai intrebat, atat de incantati de ea pareau respectivii parinti.  Dar, adevarul e ca nici nu e de mirare: ce alt raspuns sa fi dat? Ce parinte ar fi dispus sa admita ca si-ar lasa copilul in grija unei persoane fara experienta sau pregatire sau macar afectiune? Dar cand i-am intrebat pe aceiasi norocosi parinti ce parere au despre bonele pe care le-au avut anterior, atunci sa vezi "surpriza". Raspunsul e diametral opus: - Aaa... stai sa vezi ce probleme am avut. Nu ma intelegeam deloc cu ea, nu facea nimic, statea toata ziua doar la televizor sau pe mobil, n-am avut incotro si …

Fii SMART cu tine insuti...

... si nu-ti intoarce spatele ca omul din oglinda al lui Rene Magritte. Am postat in urma cu cateva zile "Un mic ghid de dezvoltare personala", in care am schitat cateva idei pentru abordarea unei probleme mai complexe de viata, in care acorzi importanta starii tale de spirit. In urma discutiei cu un client am observat ca i-a fost destul de dificil sa formuleze un raspuns la intrebarea CE POTI CU ADEVARAT SA FACI? astfel incat m-am gandit ca poate si unii dintre voi sunt in aceeasi situatie. Asa ca am zabovit putin asupra acestei intrebari si am incercat sa incropesc o schema SMART de atac, ce are ca obiectiv atingerea unei stari de impacare cu tine insuti. Nu te alarma, nu e SMART-ul corporatist, ci o schema croita pe calapodul unei fiinte umane cu emotii, idei, nevoi si dorinte. Calapodul unei persoane fizice, nu juridice. Desi am lucrat in mediul corporatist, sau poate tocmai de aceea, nu sunt adeptul tratarii vietii ca un business, deoarece business-ul, ca si banii, put…

Cat de “quality” este de fapt “quality time”?

Cultura corporatista cultiva "implicarea", "disponibilitatea" si “statul peste program”, astfel incat multi ajung sa faca vrand-nevrand rocada intre familie si munca. Casa a devenit o cursa contra cronometru, in timp ce biroul pare a fi un rai al socializarii, competentei si libertatii. Asta in timp ce ne amagim cu gandul ca putinul timp pe care il petrecem cu copiii este in schimb cat se poate de “quality”. In realitate, nu bonele cresc copiii ci parintii.
Nu ar fi oare mai bine sa pastram “QUALITY time” pentru birou si sa petrecem “QUANTITY time” acasa?