Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta familie

I'm MAD! O istorie personala despre anxietate cu depresie la pachet

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiologilor care…

Liberul-arbitru. Cat e de liber? Si cat de arbitru?

Omul din fata ta te-a jignit. Sau cel putin asa percepi tu cuvintele, gesturile si tonul lui, ca pe o amenintare. Amygdala da prima semnalul – furie. Adrenalina se varsa in sange, ceea ce face ca inima sa-ti sparga pieptul. Iti faci "sange rau". Pulsul iti creste, muschii se incordeaza. Mainile incep sa-ti tremure. Testosteronul face ca obrajii sa-ti ia foc. Campul vizual ti se ingusteaza. Vezi "negru in fata ochilor". Fata ti se contorsioneaza intr-o expresie fioroasa. Esti gata de lupta. Iti vine "sa-l strangi de gat". Un scenariu comun, care se intampla undeva in spatele scenei, dupa algoritmi slefuiti in milioane de ani de evolutie. Fara ca tu, cel constient, sa ai macar habar ce ti se intampla. Abia dupa ce masinaria biologica e armata, ti se pune tie, in fata liberului tau arbitru, servieta atomica, cu invitatia de a apasa pe buton. Si tu abia atunci decizi daca sa tipi, sa lovesti, uneori sa ucizi. Sau dimpotriva, daca esti mindful, sa te abtii. S…

"Viata mea-i o catastrofa..." Nu, zau?!

Esti cam pe la mijlocul vietii. La apogeu, se presupune. Dar tu nu te simti deloc asa. Munca te plictiseste, atunci cand nu-ti face lehamite. Nu ai ajuns unde ti-ai propus si nici ce faci acum nu te mai anima ca inainte. "Tu poti mai mult", zice seful, zambind misterios. Oare vrea sa te inlocuiasca? "Parca nu mai esti tu" spun colegii. Cu o urma de satisfactie, parca. Basca, si relatia se destrama. Nu mai esti omul pe care-l visa ea atunci. Dar nici ea nu mai e ce-a fost. Sexul schioapata, mai mult datorie decat placere conjugala. Si copiii, nu mai zic. Doar sa toace la bani si timp. Nu mai ai chef de nimic, ai vrea altceva, sa... Sa ce? Nici tu nu stii. Sa-ti dai demisia? Toate joburile-s la fel. Sa divortezi? Singuratatea-singuratate nu te atrage, parca ai prefera sa o imparti in doi. Toate au luat-o in jos, ai vrea sa adormi, si cand te trezesti, totul sa fie ca inainte. Cum ai ajuns aici? Nu stii ce s-a intamplat, dar in orice caz, nu e vina ta. Sau... poate a…

Casnicia e un DA pe care il spui in fiecare zi...

... pana in acea zi de trista amintire cand partenerul tau (un El sau o Ea, nu are importanta) spune NU. Si te-a parasit. De atunci totul s-a daramat in jurul tau, viata ta parca nu mai are sens. Incotro sa te duci? Nici macar nu are asa mare importanta ce forma legala avea relatia voastra. Am pornit de la casnicie doar de dragul titlului. Lovitura e la fel de grea, indiferent daca e vorba de sot/ie sau iubit/a. Am sa incep cu o povestioara cu talc. Cica a fost odata un imparat foarte, foarte trist din cauza problemelor sale fara sfarsit. Din cauza asta imparatia o ducea din ce in ce mai prost, asa ca imparatul, la indemnul sfetnicilor sai, l-a chemat la curte pe cel mai mare intelept al vremii si l-a rugat pe acesta sa-l vindece de tristete. Inteleptul i-a ascultat cu luare-aminte pasul, a cugetat cateva minute si apoi i-a promis imparatului ca ii va aduce a doua zi un leac. Zis si facut. In ziua urmatoare inteleptul s-a infatisat in fata imparatului ce ardea de nerabdare cu cuvinte…

Scartaie ceva in pat, dar nu arcurile...

Sunteti casatoriti de cativa ani, poate aveti deja si unul-doi copii. Sotul tau iti arata aceeasi afectiune ca la inceput, esti sigura ca nu te insala si totusi... ceva scartaie. In pat. Nu, nu e salteaua, ci altceva, mult mai greu de inlocuit. Si anume viata voastra sexuala. Ce faci? In primul rand ar trebui sa reformulezi situatia. Nu te mai gandi: "Eu sunt OK, dar sotul meu are o problema psihica". Abordarea asta nu mi se pare castigatoare. Cred ca mai avantajos ar fi sa-ti spui "Cuplul nostru are o problema". Trateaza-ti sotul ca o parte a solutiei, nu a problemei. Incearca sa vezi in el un partener, nu o "componenta" defecta. Oricare ar fi solutia, este esential sa cooperati, altfel nu se poate ameliora nimic. Odata ce ti-ai schimbat optica, reia comunicarea cu el. Propune-i sa va adresati unui psiholog specialist in terapie de cuplu. Daca sotul este reticent fata de psihoterapie, propune-i macar sa participati impreuna la un workshop in domeniu – i…

Cand unu si cu unu nu mai fac doi

Te deranjeaza ceva in comportamentul partenerului tau: nepasarea sa sau dimpotriva, posesivitatea, lipsa sa de initiativa sau din contra, caracterul dominator. Sau orice altceva, similar ca importanta, prin care tu consideri ca el strica armonia relatiei voastre. Asa ai ajuns sa ma intrebi ce cred despre actiunile lui. Daca tu crezi ca e contra legii, de exemplu un abuz fizic sau psihic, adreseaza-te imediat autoritatilor. Daca nu, din pacate, nu-ti pot spune nimic concret, fiindca nu-l cunosc. Oricata experienta as avea si orice explicatie as incerca, n-ar fi altceva decat o speculatie printre alte o mie, la fel de posibile dar la fel de improbabile. Un savant a fost intrebat care ar fi cel mai bun model pentru o pisica. Raspunsul sau a fost: o alta pisica – preferabil aceeasi. Stiinta poate face predictii legate de comportamentul unui anume atom sau molecule pornind doar de la natura sa, deoarece acestea sunt structuri simple si relativ uniforme. Observi o asemenea particula si pot…

Firma animalelor

Muncim la birou peste program, muncim și acasă, muncim și în weekend. Știm că stilul acesta de viață ne afectează calitatea vieții și cu toate acestea, nici măcar nu ne plângem. Dimpotrivă, ne facem un titlu de glorie din a fi "ocupați"; cei care nu "stau peste program" nu prea au șanse să câștige vreun concurs de popularitate printre colegi, necum vreo promovare. Dintr-o necesitate, munca a devenit, paradoxal, o virtute, transformându-ne în membrii unui cult ce ne face să ne ignorăm familia sau chiar sănătatea. Un caz tipic de disonanță cognitivă, pe care îl conștientizăm uneori abia pe patul de moarte. În cartea sa "The Top Five Regrets of the Dying", Bronnie Ware, o asistentă medicală pentru pacienții terminali, descrie regretul muribunzilor de a fi muncit prea mult și a nu fi petrecut suficient timp cu familia și prietenii.

Muncim pentru Firma animalelor.

A trecut mai bine de jumătate de veac de când Orwell a publicat "Ferma animalelor", o s…

Partenerul te-a abuzat: vei continua relatia cu el?

In randurile de fata am pornit de la premisa ca EL este agresorul si EA victima, deoarece aceasta e situatia cel mai des intalnita in Romania. Nu am de gand sa definesc aici abuzul, fiindca e datoria ta de cetatean sa cunosti legea. Daca inca nu o cunosti, informeaza-te neintarziat fiindca e spre binele tau. Daca o cunosti, atunci stii deja ca abuzul este o infractiune si ca ar trebui sa anunti imediat autoritatile. Fa-o acum, daca nu ai facut-o inca; cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Dar nu despre asta vreau sa discut eu aici, ci despre incertitudinea care te cuprinde dupa primul abuz, despre dilema ta de a continua sau nu relatia cu partenerul. Ti se rupe inima daca te desparti, si poate ca ai de suferit si financiar. Daca ramaneti impreuna, risti sa fii in continuare victima altor si altor abuzuri. Cum o dai, suferi. Aici legea nu poate avea nici un cuvant de spus, nu poate decide justitia daca sa ramaneti impreuna sau sa va despartiti. Legea nu poate pedepsi viitoare infracti…

Nebunia noastra cea de toate zilele

"Ce-ai, dom'le, esti nebun la cap?!" De cate ori pe zi auzi, sau formulezi tu insuti, variatiuni pe aceasta tema? Ba chiar o pui si sub o forma autocritica: "Ce dom'le, crezi ca sunt dus cu capu'?" Pe cati din cei pe care ii intalnesti nu-i "binecuvantezi", in gand sau pe fata, cu un "Idiotule!", "Cretinule!", "Esti bolnav mintal?" Pe cati din jurul tau, cunoscuti sau necunoscuti intalniti doar o data pe strada, nu ii etichetezi sau macar suspectezi ca ar fi betivi, afemeiati, cartofori, drogati? De ce intr-o lume atat de progresista si de toleranta, care condamna discriminarea de orice natura, mai stigmatizam azi, in secolul XXI, si cu atatea informatii la indemana, bolnavii psihic?  O categorie aparte a celor cu afectiuni de natura psihica sunt dependentii de substante, jocuri si sex. In mod paradoxal, se pare ca sunt categoria cea mai supusa oprobriului public, desi mai toti suntem dependenti de ceva sau cinev…

Tu stii cine e strainul care iti creste copilul?

Ori de cate ori am intrebat un parinte ce parere are despre bona lui, am primit, invariabil, acelasi raspuns:  - E o persoana exceptionala; sau.. are foarte multa experienta! Stii ce mult iubeste copiii.. sa vezi si cat de mult o iubeste ala micu'... pentru noi e ca din familie!  Mai mai c-ai crede ca Romania praseste doar bone de exceptie. De pregatirea in domeniu a respectivelor bone nici n-am mai intrebat, atat de incantati de ea pareau respectivii parinti.  Dar, adevarul e ca nici nu e de mirare: ce alt raspuns sa fi dat? Ce parinte ar fi dispus sa admita ca si-ar lasa copilul in grija unei persoane fara experienta sau pregatire sau macar afectiune? Dar cand i-am intrebat pe aceiasi norocosi parinti ce parere au despre bonele pe care le-au avut anterior, atunci sa vezi "surpriza". Raspunsul e diametral opus: - Aaa... stai sa vezi ce probleme am avut. Nu ma intelegeam deloc cu ea, nu facea nimic, statea toata ziua doar la televizor sau pe mobil, n-am avut incotro si …

Ce crezi despre ora de religie?

Eu unul as zice ca ora de religie e o experienta inofensiva pentru copil, Nu ma tem de nu stiu ce consecinte: traim intr-o lume prea mult si demult secularizata ca sa-mi mai fie frica de faptul ca o ora de religie pe saptamana mi-ar putea transforma odrasla intr-un fanatic religios. Pe toate zidurile, reale sau virtuale, avem azi reclame, nu icoane. Cat e de utila? Aici sunt in cumpana: la dreapta mea sta blandul Pascal cu pariul lui; pariez pe existenta lui Dumnezeu: daca nu exista, nu pierd nimic, dar daca exista, am castigat o eternitate. La stanga, aprigul Hitchens isi flutura briciul: ce poate fi afirmat fara dovezi, poate fi respins fara dovezi. In jurul meu vad nenumarate religii, si toate se auto-proclama Adevarata Credinta in detrimentul celorlalte. Evident, e imposibil sa aiba toate dreptate. Cel mai probabil, nu are niciuna. Dar, de moment ce exista, inseamna ca e nevoie de ele. Ce e sigur, e ca, cu cat exista mai multe religii, cu atat au mai putina putere...

Cat de “quality” este de fapt “quality time”?

Cultura corporatista cultiva "implicarea", "disponibilitatea" si “statul peste program”, astfel incat multi ajung sa faca vrand-nevrand rocada intre familie si munca. Casa a devenit o cursa contra cronometru, in timp ce biroul pare a fi un rai al socializarii, competentei si libertatii. Asta in timp ce ne amagim cu gandul ca putinul timp pe care il petrecem cu copiii este in schimb cat se poate de “quality”. In realitate, nu bonele cresc copiii ci parintii.
Nu ar fi oare mai bine sa pastram “QUALITY time” pentru birou si sa petrecem “QUANTITY time” acasa?