Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta societate

Post-adevărul nu este nici rău, nici bun. În exces sau în lipsă, atât emoția cât și logica pot da naștere unor monștri

Privind prin gaura unui zid, un om văzu trecând un cal. Mai întâi îi observă botul, apoi capul, apoi picioarele din față, corpul, picioarele din spate și în sfârșit, coada. Fără să stea prea mult pe gânduri, omul exclamă triumfător: „Asta-i! Botul cauzează deci coada!”  Psihologii ne arată că, așa cum în natură lumina o ia pe drumul cel mai scurt, și acțiunile oamenilor converg spre comportamentul de minim efort. De ce? Deoarece lumea e un loc tare confuz și complicat, în care mintea caută fără încetare modele și cauze pe care, din motive de supraviețuire, trebuie să le găsească, bune sau proaste, în timp util. Iar logica e lentă, energofagă. Și fricoasă, mai ales: în fața unei amenințări, dă bir cu fugiții lăsându-ne pradă emoției. În particular, alegem să credem mai degrabă într-o minciună simplă și coerentă decât într-un adevăr sofisticat. Preferăm viteza în defavoarea preciziei.  Nici nu e de mirare: ne tragem din niște ființe lipsite de coarne, gheare sau colți, a căror singură …

Suntem „leneși” de la natură, ceea ce ne transformă în potențiale victime ale „fake news”

„Azi noapte am visat că eram un fluture. Acum nu mai știu: sunt un om care a visat că e fluture, sau un fluture ce visează că e om?” spune o pildă taoistă. Dar noi, de unde știm că realitatea... există? Cum putem fi siguri că noi suntem „noi” cei care credem că suntem, cu mâini, picioare și toate cele? Ce dovadă avem că nu suntem doar niște simple creiere conectate la o mașinărie sofisticată stil Matrix, ce ne pompează non-stop în minte idei pe care noi luăm drept realitate obiectivă? Iată una dintre întrebările fundamentale ale filozofiei la care nu există încă răspuns. Prin urmare, dacă nu putem avea această certitudine a realității, atunci nu mai putem fi siguri de nimic. Orice – nu doar o știre – ar putea fi un „fake”. Unii se îndoiesc, sau chiar neagă existența lui Dumnezeu, dar câți dintre noi pun sub semnul întrebării existența realității? Cred că nu o face nimeni în viața de zi cu zi. Dacă ar face-o nu văd cum ar putea supraviețui tot punându-și probleme de genul: o fi reală s…

„Și prostia e un dar al Domnului, dar nu trebuie abuzat de el”

Odată, un om mai cu frica lui Dumnezeu decât agnosticul de mine mi-a spus că, aflat pe masa de operație, nimeni nu mai este ateu. Era argumentul adus de el în favoarea ideii de divinitate. I-am dat dreptate, dar probabil că nu așa cum și ar fi dorit s-audă. I-am zis da, atunci când are de-a face cu o amenințare omul își abandonează de cele mai multe ori logica cedând în fața instinctului de conservare. Cu alte cuvinte, omul s-ar face frate nu numai cu dracul ca să treacă puntea, ci și cu Dumnezeu și cu oricine sau orice i-ar putea oferi o șansă de salvare. Și asta nu pentru că am fi „slabi de înger”, ci fiindcă așa ne-au modelat milioanele de ani de evoluție, să ne agățăm de orice șansă de supraviețuire, oricât de mică sau neîntemeiată. Din păcate, manifestările homofobe din ultima vreme de la noi din țară mi-au întărit bănuiala că religiozitatea se află în relație de inversă proporționalitate cu raționalitatea. Plec de la premiza că știți deja la ce manifestări mă refer, așa că nu l…

„Dacă știam că fumezi, dragă, nici nu te mai angajam!” Pauza de țigară și dogma hărniciei

Sunt într-un Uber, în plină zi, pe lângă Arcul de Triumf. La volan, o doamnă agreabilă, undeva la 40 de ani. Plouă, deci aglomerație, deci mai mult stăm decât înaintăm. Observ în intersecție un polițist, de unde deduc că n-o să ne punem în mișcare prea curând. Inevitabil, îmi vine să „fumez” o țigară de-a mea, electronică. Din reflex de fost fumător prigonit până și în propria casă, observ instantaneu că doamna are un pachet de țigări desfăcut și mă simt încurajat să apelez la înțelegerea dânsei întru viciu. Nu mă înșel. Din vorbă în vorbă, îmi povestește despre fostul ei job, un post mărunt într-o mare corporație, unde șefa îi tot reproșa când lua o pauză de țigară: „Dacă știam că fumezi, dragă, nici nu te mai angajam!” Replica mă duce cu gândul la un dialog dintr-un film plasat în Algeria colonială a anilor ‘50. Doi localnici, tată și fiu, fumează în spatele prăvăliei unui francez ai cărui angajați sunt. „Tată, de ce francezii ne tot reproșează nouă, arabilor, că suntem leneși?” „F…

Credulitatea îți depășește simțul critic? Oamenii de „bună-credință” sunt victima ideală a șarlatanilor moderni

Nevoile de zi cu zi au depășit mereu ceea ce religia, și mai târziu știința, puteau oferi oamenilor. Lucru valabil și azi. Dar, cum oferta urmează întotdeauna cererea, locul rămas liber a fost imediat ocupat de surorile lor vitrege: magia și respectiv, pseudoștiința. Din ce în ce mai puțină magie și din ce în ce mai multă pseudoștiință, în oglindă cu retragerea religiei – în favoarea științei – din mentalul colectiv occidental. De ce vitrege? Deoarece au fost născute nu din dorința de cunoaștere, ci din cea de câștig cu orice preț. Niște activități care prind teren acolo unde credulitatea depășește simțul critic. De ce ridic problema șarlataniei? Pentru că poate abate sau întârzia niște oameni de bună-credință, dar mai creduli, de la găsirea unei soluții potrivită situației în care se află, cum ar fi tratamentul prescris de un specialist. Partea bună e că putem depista șarlatania doar fiind un pic mai circumspecți față de soluțiile „miraculoase” care ni le propun diverșii „guru” cu i…

„Doamne, care e adevărata religie?”...

... „Nu știu și nici nu mă interesează,” ar fi răspuns Dumnezeu, „fiindcă nu sunt credincios.” Ești contrariat de răspuns? Păi ce, tu chiar credeai că Dumnezeu e atât de „meschin” încât să acorde monopolul „adevărului absolut” doar uneia din cele N religii, iar pe ceilalți N-1 credincioși și atei laolaltă, să îi privească impasibil cum se duc de râpă? Iar dacă ești contrariat, dacă tu chiar ești dispus să mizezi pe „meschinăria” lui Dumnezeu, ce te face să crezi că fix religia ta e cea „adevărată”? În ce mă privește, din copilărie și până acum am fost și sunt un „campion” al luptei pentru „binele cel mai mare”. Am înfrânt de nenumărate ori legiuni de demoni și alte forțe ale răului. Da, în jocurile video, în care am acumulat o grămadă de trofee:) Dar asta nu m-a făcut să-mi adun provizii și arme în casă și să mă duc la poligonul de tir pentru a mă pregăti pentru Apocalipsa zombiilor. E adevărat că nu am fost mereu la fel de lucid. N-am ajuns la poligon, dar am fost la biserică. În ur…

Despre anxietate și depresie, în „Evul Mediu” de azi

Sunt un anxios-depresiv din naștere, trăitor într-o societate ce încă face din suferința psihică un stigmat. Fac parte dintr-o minoritate (sau majoritate deja?) invizibilă, discriminată zilnic și dintotdeauna. Discriminare începând cu etichete gen „bolnav mintal”, trecând printr-o ortodoxie conservatoare cu orice preț ce tratează depresia și sinuciderea drept „păcate capitale”, iar anxietatea drept „plăcută lui Dumnezeu”, și „evoluând” până la sufocanta cultură corporatistă de tip „SMILE or DIE!” Dacă nu aș fi avut șansa să întâlnesc psihologi și psihiatri luminați, puteam foarte bine să zic că, din punct de vedere al sănătății mentale, noi n-am ieșit încă din „canonul” Evului Mediu. Așa că scriu din dorința de a insufla celor ca mine un pic de curaj să-și recunoască față de ei înșiși suferința și să meargă la medic, ca mai apoi să capete puterea de a o afirma măcar față de familie și colegi. Depresia și anxietatea sunt doar expresia unui dezechilibru biochimic la nivel cerebral și t…

Intoleranța nu are niciun Dumnezeu...

... decât pe sine. O spun din capul locului: nu cred că religia, ca mesaj, poate fi sursa vreunui tip de intoleranță. Nici intoleranță față de homosexuali, nici față de alte minorități – evident, mă refer la religiile de care m-am lovit cât de cât, cele mari, tradiționale. Iar poziția mea este clară – sunt contra intoleranței. Nu sunt "pro" nimic. Nici măcar "pro" toleranță, ca să forțez un pic sublinierea. N-am de gând să fac aici un demers pentru toleranță și valoarea ei, ci să mă opun fățiș intoleranței. De ce? Fiindcă intoleranța este un rău absolut. Nu văd ce om de bună-credință m-ar putea contrazice. Iar teologia ne învață că problema răului e o văgăună lunecoasă căreia nimeni nu i-a prea dat de capăt, fiind o problemă pe care o tratează cu maxim de prudență. Spre exemplu, sumbra Apocalipsă a Sfântului Ioan Teologul este ultima venită în canonul biblic, fiind o lectură dificilă și nu prea recomandabilă credinciosului de rând. Acestuia din urmă i se recomandă…

Homo anti-Sapiens

Adică homo-fobii. Sunt un heterosexual căsătorit, cu doi copii, ce crede că formula familiei trebuie extinsă și asupra celor orientați sexual altfel decât mine. Îmi asum, de dragul argumentării, acest stângaci debut în text, din care sper să mă reabilitați stilistic mai târziu. Suspect, fiindcă sunt conștient că sună dubios, ca un croncănit de cioară "tradiționalistă" vopsită în culorile diversității. Îndoielnic, asemeni discursului cuiva corect politic și cu fundul în două luntri, pozând în progresist dar afișându-și în același timp conservatorismul ca pe o circumstanță menită să-i atenueze abaterea de la "normă". Ca atare mă simt dator să fac un exercițiu de autocunoaștere și să-mi explic "excentricitatea". Încerc să-mi iubesc aproapele, dar recunosc că frământările minorității LGBT nu sunt de natură să-mi dea insomnii. Ei sunt “departele” meu, pentru care nutresc zone mari de indiferență. Nu cunosc personal pe nimeni din aceasta comunitate iar tot ce …

Tu mai crezi in Dumnezeu? Cum?

Daca esti un ateu convins, articolul de fata te va dezamagi. Nu am de gand sa ma lansez intr-un atac impotriva religiei. Mi se pare o tinta prea facila pentru ziua de azi – intr-un leu cazut, orice magar poate da cu copita. Mai bine as critica gandirea pozitiva (daca poate fi numita gandire) sau corporatismul (daca nu exista un asemenea concept, ar trebui inventat). Ar fi o lupta mai nobila. Drept sa-ti spun, si tu ma dezamagesti. Cum poti sa lupti impotriva a ceva ce tu crezi, fara sa poti demonstra, ca nu exista?

Nici pe tine, religiosule, nu te voi multumi. Nu am sa ma sui alaturi de tine pe baricada adevaratei credinte, ca sa-l infruntam pe ateul de dinainte. Nu pot sa-ti accept dogma repetata la nesfarsit, pe nemestecate. Existenta lui Dumnezeu nu poate fi infirmata, e drept, dar nici demonstrata.

Si atunci, unde ma plasez? Inainte sa-ti raspund, uite o povestioara. Se spune ca Dumnezeu l-a vizitat pe un preot batran si foarte credincios, chiar inainte ca acesta din urma sa moara. …

"Viata mea-i o catastrofa..." Nu, zau?!

Esti cam pe la mijlocul vietii. La apogeu, se presupune. Dar tu nu te simti deloc asa. Munca te plictiseste, atunci cand nu-ti face lehamite. Nu ai ajuns unde ti-ai propus si nici ce faci acum nu te mai anima ca inainte. "Tu poti mai mult", zice seful, zambind misterios. Oare vrea sa te inlocuiasca? "Parca nu mai esti tu" spun colegii. Cu o urma de satisfactie, parca. Basca, si relatia se destrama. Nu mai esti omul pe care-l visa ea atunci. Dar nici ea nu mai e ce-a fost. Sexul schioapata, mai mult datorie decat placere conjugala. Si copiii, nu mai zic. Doar sa toace la bani si timp. Nu mai ai chef de nimic, ai vrea altceva, sa... Sa ce? Nici tu nu stii. Sa-ti dai demisia? Toate joburile-s la fel. Sa divortezi? Singuratatea-singuratate nu te atrage, parca ai prefera sa o imparti in doi. Toate au luat-o in jos, ai vrea sa adormi, si cand te trezesti, totul sa fie ca inainte. Cum ai ajuns aici? Nu stii ce s-a intamplat, dar in orice caz, nu e vina ta. Sau... poate a…

Psycho SRL

Ghici ghicitoarea mea: sunt niște persoane cu nume sonore și imagini strălucitoare. Le vezi pe toate zidurile și ecranele, emanând cuvinte pline de curaj și dezinhibare. Îți promit raiul pe pământ: împlinire personală sau profesională, sănătate, frumusețe și cam orice altceva ți-ai putea dori. Le pui numele pe cartea de vizită sau îmbrăcăminte. Petreci fiecare zi cu ele, mult mai mult timp decât cu familia și prietenii. Le aduci de la muncă la tine în casă, la masă și chiar în pat. Nu te-ai prins? Îți mai dau câteva indicii: au zero empatie fiindcă nu pot nutri sentimente, și tot ceea ce le interesează e propriul profit. Au o morală parcă zămislită în latrinele lui Vespasian, pragmaticul împărat roman pentru care banii nu aveau miros și care își propusese să valorifice până și cele mai umile reziduuri umane. Acum, ghici, cine sunt aceste persoane cu trăsături standard de psihopat? Sunt persoanele... juridice. Firmele. O notă pentru puriști: știu că nu e riguros științific să aplic te…

Tu cum imbatranesti?

Daca ai trecut de titlu, sigur ti-a trecut intrebarea asta prin cap pana acum. Daca totusi nu ti-a trecut, e momentul sa incepi sa te gandesti. E bine sa o faci cat esti inca tanar, mai tarziu... e prea tarziu, o sa incremenesti in negare. Pentru ca de imbatranit, toti o facem. Nu crezi? Uita-te la ei. Ii vezi din cand in cand pe strada sau la supermarket, urati, ridati, miscandu-se dezarticulat, carand dupa ei carucioare la limita puterilor. Stai, nu o lua la fuga, nu a venit sfarsitul lumii, nu sunt zombii. Sunt oameni ca si noi, sunt doar batrani. Asa vom ajunge si unii dintre noi, daca avem mult noroc. Am zis noroc? Societatea vrea sa muncim sanatosi, cat mai mult timp, ca sa ii putem plati darile, iar apoi sa murim cat mai repede. Ne trateaza ca si cum ne-am alege bolile si am putea incheia vreun contract cu moartea, cum si cand sa ne ia. Si tot societatea, in mod ironic si ipocrit, ne refuza sinuciderea asistata, din considerente etice. Ne refuza mijloace materiale decente si s…