Răzvan PINTEA

Randurile de fata se adreseaza oamenilor obisnuiti, cei carora viata nu le-a oferit suficiente sanse pentru a se pune în valoare. Am de obicei o perspectiva utilitarianista: sa ajut multi, cu riscul de a indigna cativa. Daca tu te consideri unul dintre "oamenii realizati", cei care se felicita pentru succesul datorat în exclusivitate propriului talent si muncii depuse, te pun în garda ca vei fi cel putin dezamagit. Acesta nu e un articol motivational de natura sa întretina iluziile celor care se simt deja bine, dar vor sa se simta si mai bine. Am scris în gand cu cei multi despre care societatea spune ca nu sunt suficient de "merituosi". Chiar asa, ce e cu meritul asta? Cand ai succes, afirmi cu mandrie: " E meritul meu! " Cand o dai în bara, te consolezi: " Nu meritam asta! " Cand urmaresti un scop, îti spui cu speranta: " Voi reusi, fiindca merit! " Foarte convenabil meritul asta, pe orice vreme. În cultura noastra, de la cea

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase. Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta. Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei c

Ai trecut printr-o experienta de viata care te-a marcat. Esti obosit si speriat si-ti vine sa te ascunzi undeva la capatul lumii. Dar nu poti. Ceilalti nu te lasa. Ei iti adulmeca sangele care se scurge din ranile proaspete pe care ti le-a lasat viata si fac cerc in jurul tau. Prieteni si dusmani laolalta, cunoscuti si necunoscuti, incearca acum sa profite de slabiciunea ta. Daca nu sa te exploateze, macar sa-si demonstreze lor ca iti sunt superiori. Pana si casierita cea pana mai ieri mereu zambitoare te priveste azi cu un aer ostil. Parca ar sti prin ce ai trecut. Multi nici nu sunt constienti de ce o fac, ii mana un instinct obscur si crezut uitat, acelasi care in vremuri pagane ii facea sa-si arunce pruncii bolnavi in prapastii si sa-si abandoneze batranii neputinciosi in paduri. Empatia ti se pare un cuvant stiut candva, dar caruia acum i-ai pierdut sensul. Ai vrea ca pamantul sa se crape sub tine si sa te inghita intr-un alt univers, dar bineinteles ca luxul asta nu t

Iubitul tau a obosit sa te tot astepte si te-a parasit. E fapt deja, e istorie. Inevitabilul despre care totusi credeai ca nu va veni niciodata, s-a produs. Si acum stii, si parca totusi nu stii, cum a avut loc ruptura. Te intrebi, si ma intrebi: de ce? Din tine razbate un "ceva" ca o durere nemarturisita din trecut. Cel mai probabil, relatia parintilor tai nu a fost tocmai fericita. Poate ca ai trait o iubire neimplinita. Sau poate ca a fost cu totul altceva. In orice caz, ce s-a intamplat cu exactitate e irelevant. Cu adevarat important e ca exista acest "ceva" care te-a facut sa construiesti in jurul sufletului tau un zid care sa te fereasca de viitoare dezamagiri. Si se pare ca ai facut o treaba a naibii de buna cu zidul asta. Prea buna, chiar. Intr-adevar, zidul te-a protejat impecabil pana acum, dar la fel de impecabil te-a si izolat de ceilalti. Intre iubitul tau si tine a existat de la inceput, in permanenta, acest zid si tocmai protectia sa te-a fa

Din randurile pe care mi le-ai trimis razbate ecoul unui educatii care te-a facut sa te temi de esec mai mult ca de orice. Cel mai probabil ai crescut intr-o familie exigenta, care a pus performanta pe primul loc si care ti-a oferit mult, dar a si cerut foarte mult de la tine. Si se pare ca cere in continuare. Chiar atunci cand nu se afla langa tine le simti prezenta posesiva, dominatoare, revendicativa. Si in tine renaste vechea si familiara teama de a nu dezamagi, de a fi ostracizat temporar din randul "celor buni". Cine este acest monstru care-ti tulbura zilele si noptile? Ce este esecul? Esecul e un rezultat diferit de, si de obicei sub, asteptarile cuiva. Asteptarile tale, sau ale celor din jurul tau. Prin urmare, ceea ce face din esec un monstru, sunt asteptarile si nu rezultatul in sine. Daca eu te oblig maine sa alergi la un maraton si tu pici in nas de oboseala dupa 10 km, tu nu vei considera asta un esec, daca niciodata nu ti-ai propus sa fii o alergatoare.

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiologilor

Daca esti un ateu convins, articolul de fata te va dezamagi. Nu am de gand sa ma lansez intr-un atac impotriva religiei. Mi se pare o tinta prea facila pentru ziua de azi – intr-un leu cazut, orice magar poate da cu copita. Mai bine as critica gandirea pozitiva (daca poate fi numita gandire) sau corporatismul (daca nu exista un asemenea concept, ar trebui inventat). Ar fi o lupta mai nobila. Drept sa-ti spun, si tu ma dezamagesti. Cum poti sa lupti impotriva a ceva ce tu crezi, fara sa poti demonstra, ca nu exista? Nici pe tine, religiosule, nu te voi multumi. Nu am sa ma sui alaturi de tine pe baricada adevaratei credinte, ca sa-l infruntam pe ateul de dinainte. Nu pot sa-ti accept dogma repetata la nesfarsit, pe nemestecate. Existenta lui Dumnezeu nu poate fi infirmata, e drept, dar nici demonstrata. Si atunci, unde ma plasez? Inainte sa-ti raspund, uite o povestioara. Se spune ca Dumnezeu l-a vizitat pe un preot batran si foarte credincios, chiar inainte ca acesta din ur

E un adevar popular faptul ca bolile cardiovasculare si diabetul sunt corelate cu un stil de viata sedentar. Dar afectiunile psihice nu sunt tot asa? Anxietatea, depresia, sindromul obsesiv-compulsiv? Iata un adevar nu atat de popular ca primul. Ba mai degraba impopular, in ciuda bunului-simt care arata ca daca muncesti cu carca ai probleme cu spatele, daca lucrezi in mina ai probleme cu plamanii si daca ai o munca de birou, normal ar fi ca uzura sa se manifeste la nivel cerebral . Si cu toate astea, preferam sa bagam sub covor suferinta psihica: barbatii se ascund dupa alcool, workaholism si violenta conjugala, femeile se refugiaza in telenovele si munca din gospodarie. De ce nu mergem la psihiatru? Unii isi spun ca tulburarea lor de comportament nu doare , deci nu e boala, asa ca nu e cazul sa deranjeze vreun medic. Atunci de ce sa mai mergem la cardiolog cand avem hipertensiune? Hipertensiunea nici n-o simti, pe cand anxietatea iti scade dramatic calitatea vietii. Altii se

Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala. De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa. Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare. Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic. Fa urmatorul experiment

In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila. Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi. Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, d emocratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului. Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante