"La vita e bella". Cînd nu încerci s-o controlezi... nici pe a ta, nici pe a celorlalți. Și nu-i lași nici pe alții să o domine pe a ta. La urma urmei, cît control ai cu adevărat? Nu-ți alegi societatea și familia în care te naști. Nu-ți alegi bolile și nici nu poți să faci un contact cu moartea, nu? Aplici la un job, dar nu-ți alegi colegii și șeful. Nici în viața de zi cu zi nu ai prea mult control. Trupul are mecanismele lui autonome, de exemplu digestia, iar unghiile și părul îți cresc și după ce mori. Psihicul la fel: gîndurile și emoțiile se nasc și dispar autonom, fără să poți face altceva decît să iei cunoștință de ele. Altfel, ai alege să fi fericit non-stop, nu? De ce ai mai experimenta lehamitea sau angoasa? Sau le-ai curma imediat ce apar. Iar psihologii, psihiatrii și clericii ar dispărea subit din peisajul profesional. Și atunci, care sînt lucrurile asupra cărora avem control cu adevărat? Se presupune că sîntem înzestrați cu liber-arbitru, cu capacitatea