Treceți la conținutul principal

Postări

Iubește-ți aproapele, dar cu „departele”, ce ne facem? Unde tragem linia de „iubire” fără să devenim ipocriți?

Sunt într-un Uber, imobilizat în aglomerația corporatistă tipică dimineților din Pipera. La radio se poartă un dialog cu ascultătorii pe tema „ dați sau nu pomană cerșetorilor ”? Mă uit în jur și nu văd nici unul printre clădirile de birouri. Probabil că îi alungă paza, la fel cum fac la mall sau supermarket. Ascult emisiunea. Unii sună să zică da, alții că ba, argumente pro și contra cu exemple de cerșetori „buni” sau „răi”. Cei pro-pomană au condescendența împăciuitoare a celor cățărați pe înalte poziții „morale”. Interesant totuși, parcă cerșetoria e o infracțiune, nu? Cei contra sunt îndârjiți și argumentativi, au în voce ceva din nesiguranța și tensiunea ereticului, generată de decalajul între ceea ce simt și ceea ce li se cere să creadă că e „bine”. Și mai interesant. Dar nu încerc ca tot omul să leg un dialog despre pomană cu șoferul care momentan stă... de pomană. Nu. Geek fiind, scot mobilul și încep să scriu la ceea ce va deveni articolul de față. Eu unul sun

Cât și când avem nevoie de mindfulness?

Privită din exterior, mindfulness pare că emană ceva din aura de spiritualitate, de mister oriental, asociată îndeobște budismului. Pe parcursul inițierii afli că este de fapt o practică Zen secularizată, care a păstrat tehnicile, dar a renunțat la valorile morale asociate tradiției din care provine. Cu alte cuvinte, este un simplu instrument, cu întrebuințările și limitările sale. E asemeni unui ciocan: poți să spargi capete sau nuci cu el, nu există nimic care să te împiedice să faci rău sau bine. Amoralitatea i-a priit de minune, atrăgând practicanți deopotrivă din rândul ateilor, agnosticilor și credincioșilor indiferent de religia lor. Spre exemplu, în Statele Unite a penetrat atât în armată și corporații, cât și în instituții și școli publice. Altfel spus, practica e la fel de potrivită pentru cineva care ucide cât și pentru cineva care educă. La prima vedere nu e nimic rău în asta; în fond nici o terapie nu se bazează pe precepte morale, medicul tratează deopotrivă și vi

Ficțiunea – un leac ieftin, eficient și la îndemână împotriva depresiei

Se spune că, dacă vrei să ții depresia la distanță, să te înconjori de oameni interesanți. Adevărat, dar de unde să-i iei? Că nu fac coadă la colțul străzii așteptând să te cunoască. Ei bine, e mai simplu decât crezi. Din ficțiune. Din literatură, film, teatru și, de ce nu, din jocurile video. Aici vei face cunoștință cu niște oameni foarte interesanți: autorii. Evident, nu-i vei cunoaște direct, ci prin intermediul creației lor, prin personajele și poveștile lor. Așa o să ai parte de ce au mai bun de oferit. Nu vă fac recomandări, fiindcă nu sunt critic de artă, nici habotnic, ci un simplu consumator de ficțiune. Sunt un omnivor ce înghite deopotrivă romane, filme și jocuri video, și am o mare neîncredere față de orice formă de „vegetarianism” intelectual. În materie de dietă mentală aplic același principiu ca și în cea alimentară, un principiu care se reduce doar la două cuvinte: variație & moderație. Dar totuși, de ce să nu căutăm camarazi mai degrabă în rețelele so

Crezi că ești un părinte bun? Mai gândește-te o dată!

La întrebarea Crezi că ești un părinte bun? sunt convins că marea majoritate ar răspunde afirmativ, până și părinții care își abuzează copiii. Certurile și bătăile sunt spre binele copiilor, nu? „ Să iasă oameni din ei ”. Îmi bazez convingerea chiar pe natura umană. Întâlnim mereu oameni care afirmă fără complexe că nu au talent la desen, sau că nu au voce sau ureche muzicală. Sau că „nu le au” cu matematica, cu literatura sau cu limbile străine. Dar n-am văzut încă pe nimeni care să accepte că e un pic mai... imoral. Că nu e un părinte, sau soț, sau coleg bun. Dimpotrivă, toți ne credem buni. Singurul reproș care-l acceptăm, cu prefăcut regret, e că suntem „ proști de buni ”. Până la un punct, e chiar adevărat. În ceea ce privește intențiile, toți suntem buni . Infractorul dă spargerea în propriul interes, nu ca să producă o pagubă proprietarului. Chiar și sadicul, violatorul sau pedofilul urmăresc în primul rând propria plăcere, nu suferința victimei. Peste tot numai intenț

De la horoscop la planul de proiect

Omul a avut întotdeauna o puternică dorință irațională și ireprimabilă de a cunoaște măcar, dacă nu a și controla, viitorul. Spun "irațională", pentru că nu are nici un temei logic: însăși actul anticipării e de natură să modifice cursul evenimentelor. Dacă, prin absurd, eu aș ști că mâine voi fi călcat de o mașină, nu voi mai ieși din casă, și prin urmare tragedia nu va mai avea loc. Când spun "ireprimabilă", mă gândesc câte minute prețioase de emisie consumă televiziunile cu horoscopul zilei, nu din cauză că acționarii ar fi niște ocultiști care ne vor binele cu tot dinadinsul, ci din motivul mult mai prozaic că oferta urmează cererii. Divinația e veche de când lumea. Prezicerile au fost folosite atât în traiul de zi cu zi cât și în conducerea unor imperii. În dorința de a se legitima, prezicătorii au încercat mereu să se deghizeze în haina onorabilă a religiei sau a științei. Așa că au "citit" viitorul și în Biblie și în stele. Sau, mai nou, în pla