Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Cat de bine ii intelegem pe ipohondri?

Ipohondrii nu cauta de fapt un tratament. Ei au nevoie mai degraba de un martor al suferintei lor. Merg din doctor in doctor in cautarea disperata a cuiva care sa stearga toate dezamagirile anterioare. Faptul ca nu le sunt confirmate asteptarile ii face critici fata de actul medical. Adeseori eterna lor nemultumire ii indeparteaza si de cei apropiati, adancindu-le suferinta si, intr-un cerc vicios, creand o profetie auto-implinita. 
De obicei doctorii le recomanda ipohondrilor un consult psihiatric, dar ei resping ideea ca suferinta lor ar putea avea orice alta cauza decat una fizica. In timp, faptul de a fi suferind devine o componenta centrala a identitatii lui, ceea ce face si mai grea renuntarea la a fi bolnav,
In realitate, ipohondrul nu este un “bolnav inchipuit”. Suferinta lui este reala, dar cauza nu este de natura fizica ci, mai mult ca sigur, are origini psihice.