Răzvan PINTEA

Așa cum hrana ne influențează sănătatea fizică, informația ne-o influențează pe cea mentală. În bine, sau în rău. Spre beneficiul, sau, dimpotrivă, dauna noastră și a celor din jur. Prin „cititul” din titlul articolului am avut în vedere un termen-umbrelă care să acopere semantic ideea de asimilare a informației în sensul cel mai larg al cuvântului, nu doar din cărți, nu doar în format text, ci și audio sau video. Adică film, teatru, articol și tot ce vă mai trece prin cap. M-am gândit la informația care, luată în ansamblu, are un cuvânt greu de spus în felul în care simțim, gândim și, în cele din urmă, acționăm. Prin urmare, afectează nu doar calitatea vieții noastre, ci și a celor mai aproape sau mai departe de noi. Nu intenționez să țin un discurs elitist despre superioritatea lecturii față de alte forme de consum informațional. De ce? 1) așa-zisa superioritate e foarte discutabilă; 2) nici nu prea cred în ea și 3) e irelevantă, cel puțin în contextul de față în care conte...

Mă lupt dintotdeauna cu o tulburare mixtă anxios-depresivă. Adică sufăr simultan și de anxietate și de depresie, dar manifestările nu sunt într-atât de intense încât să fie necesară tratarea lor individuală. Spun „dintotdeauna” deoarece atunci când am fost diagnosticat, în urmă cu câțiva ani, am aflat că tulburarea nu a fost declanșată în urma vreunui episod dificil de viață, ci e mai degrabă un „defect de fabricație”. Mi s-a părut o explicație plauzibilă, gândindu-mă la părinții și bunicii mei. Deși tratamentul prescris de psihiatru și-a dovedit eficiența, tot timpul am avut senzația că mai am nevoie de ceva. Medicația corectează un dezechilibru biochimic existent, dar mi-am dorit să fac și altceva de natură să acționeze direct asupra cauzelor acestui dezechilibru. Căutam o terapie pe care să o pot transforma într-un obicei și a cărei aplicare să nu-mi dea viața și bugetul familiei peste cap. Nu intenționam să repar o problemă creându-mi alta. Am găsit pe ici pe colo cum că scr...

Trăim într-o cultură obsedată de succes, ce ignoră parcă faptul că viața răspunde la presiuni asemenea unui balon: atunci când îl strângi într-o parte, se deformează în cealaltă. Astfel, goana după succes a dat naștere unei aversiuni nejustificate de eșec. O teamă care, în loc să ne împingă spre succes, mai mult ne împiedică să mai îndrăznim. Mai mult decât păguboasă, e și o teamă nenaturală, fiindcă atunci când intrăm în orice muzeu de științe ale naturii, avem dovada că specia umană e rezultatul unui lung șir de experimente eșuate ale naturii. Și nu există deocamdată nimic care să ne facă să credem că nu vom fi și noi, la rândul nostru, un astfel de eșec. În fond, chiar existența noastră terestră se încheie printr-o catastrofă: decesul. Se pare că eșecul e singura cale prin care viața poate evolua, și totuși îl detestăm. Din păcate, nu prea avem de ales: trăim în cultura în care trăim, și nu avem nici un motiv să credem că se va schimba în decursul vieții noastre. Așadar, cum ...

A fi mindful sau practica mindfulness presupune o atitudine necritică, de acceptare a vieții. Un aspect care creează uneori confuzii, deoarece am întâlnit destul de des situații în care practicarea spiritului critic e văzută ca o abdicare de la principiile mindfulness. Ba chiar am și fost mustrat recent de unii din cititorii mei, care erau de părere că încalc „etica” mindfulness atunci când aduc critici, oricât de întemeiate, manifestărilor de homofobie, misoginism și ageism. Așa că m-am gândit că ar fi momentul să pun pe hârtie cum văd relația dintre spiritul critic și mindfulness. Problema m-a preocupat cu ceva timp în urmă, drept care am început prin a citi ce spun alții. Nimeni nu a îndrăznit să susțină explicit aberația conform căreia practicantul de mindfulness ar trebui să renunțe complet la judecată și să se comporte ca și cum ar fi spălat pe creier. Dar nici nu am găsit pe cineva care să afirme că mindfulness și spiritul critic sunt două lucruri diferite, egal necesare....

Privită din exterior, mindfulness pare că emană ceva din aura de spiritualitate, de mister oriental, asociată îndeobște budismului. Pe parcursul inițierii afli că este de fapt o practică Zen secularizată, care a păstrat tehnicile, dar a renunțat la valorile morale asociate tradiției din care provine. Cu alte cuvinte, este un simplu instrument, cu întrebuințările și limitările sale. E asemeni unui ciocan: poți să spargi capete sau nuci cu el, nu există nimic care să te împiedice să faci rău sau bine. Amoralitatea i-a priit de minune, atrăgând practicanți deopotrivă din rândul ateilor, agnosticilor și credincioșilor indiferent de religia lor. Spre exemplu, în Statele Unite a penetrat atât în armată și corporații, cât și în instituții și școli publice. Altfel spus, practica e la fel de potrivită pentru cineva care ucide cât și pentru cineva care educă. La prima vedere nu e nimic rău în asta; în fond nici o terapie nu se bazează pe precepte morale, medicul tratează deopotrivă și vi...

Se spune că, dacă vrei să ții depresia la distanță, să te înconjori de oameni interesanți. Adevărat, dar de unde să-i iei? Că nu fac coadă la colțul străzii așteptând să te cunoască. Ei bine, e mai simplu decât crezi. Din ficțiune. Din literatură, film, teatru și, de ce nu, din jocurile video. Aici vei face cunoștință cu niște oameni foarte interesanți: autorii. Evident, nu-i vei cunoaște direct, ci prin intermediul creației lor, prin personajele și poveștile lor. Așa o să ai parte de ce au mai bun de oferit. Nu vă fac recomandări, fiindcă nu sunt critic de artă, nici habotnic, ci un simplu consumator de ficțiune. Sunt un omnivor ce înghite deopotrivă romane, filme și jocuri video, și am o mare neîncredere față de orice formă de „vegetarianism” intelectual. În materie de dietă mentală aplic același principiu ca și în cea alimentară, un principiu care se reduce doar la două cuvinte: variație & moderație. Dar totuși, de ce să nu căutăm camarazi mai degrabă în rețelele so...

"La vita e bella". Cînd nu încerci s-o controlezi...  nici pe a ta, nici pe a celorlalți. Și nu-i lași nici pe alții să o domine pe a ta. La urma urmei, cît control ai cu adevărat? Nu-ți alegi societatea și familia în care te naști. Nu-ți alegi bolile și nici nu poți să faci un contact cu moartea, nu? Aplici la un job, dar nu-ți alegi colegii și șeful. Nici în viața de zi cu zi nu ai prea mult control. Trupul are mecanismele lui autonome, de exemplu digestia, iar unghiile și părul îți cresc și după ce mori. Psihicul la fel: gîndurile și emoțiile se nasc și dispar autonom, fără să poți face altceva decît să iei cunoștință de ele. Altfel, ai alege să fi fericit non-stop, nu? De ce ai mai experimenta lehamitea sau angoasa? Sau le-ai curma imediat ce apar. Iar psihologii, psihiatrii și clericii ar dispărea subit din peisajul profesional. Și atunci, care sînt lucrurile asupra cărora avem control cu adevărat? Se presupune că sîntem înzestrați cu liber-arbitru, cu capacitatea ...

Omul e o fiinta mai agresiva ca altele. Nu stiu daca e cea mai agresiva dintre toate, in orice caz este indeajuns cat sa se poata catara in fruntea lantului trofic. Sa domine planeta. Sau cel putin asa ne place sa credem, fiindca nu stiu ce parere ar putea avea insectele despre asta. Omul e atat de agresiv incat atunci cand nu poarta un razboi impotriva cuiva, se intoarce impotriva sa insusi. Poate ca asa se explica de ce statisticile reflecta urmatorul paradox: in timp ce traim in cea mai pasnica epoca din istorie, cifrele legate de depresie si anxietate cresc intr-un ritm alarmant. Cumva, pare ca, in lipsa unui inamic real, am ajuns sa gandim impotriva-ne. Practic mindfulness de ceva timp. Ca idee, mindfulness poate fi vazut ca o terapie seculara de reducere a stresului de inspiratie Zen, un fel de buddhism fara Buddha. Asa am capatat deprinderea de a-mi monitoriza emotiile si gandurile – nu toate, pentru ca ar fi imposibil, ci doar cele care-mi creeaza disconfort. Astfel reuses...

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase. Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta. Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei c...

Iubitul tau a obosit sa te tot astepte si te-a parasit. E fapt deja, e istorie. Inevitabilul despre care totusi credeai ca nu va veni niciodata, s-a produs. Si acum stii, si parca totusi nu stii, cum a avut loc ruptura. Te intrebi, si ma intrebi: de ce? Din tine razbate un "ceva" ca o durere nemarturisita din trecut. Cel mai probabil, relatia parintilor tai nu a fost tocmai fericita. Poate ca ai trait o iubire neimplinita. Sau poate ca a fost cu totul altceva. In orice caz, ce s-a intamplat cu exactitate e irelevant. Cu adevarat important e ca exista acest "ceva" care te-a facut sa construiesti in jurul sufletului tau un zid care sa te fereasca de viitoare dezamagiri. Si se pare ca ai facut o treaba a naibii de buna cu zidul asta. Prea buna, chiar. Intr-adevar, zidul te-a protejat impecabil pana acum, dar la fel de impecabil te-a si izolat de ceilalti. Intre iubitul tau si tine a existat de la inceput, in permanenta, acest zid si tocmai protectia sa te-a fa...

Din randurile pe care mi le-ai trimis razbate ecoul unui educatii care te-a facut sa te temi de esec mai mult ca de orice. Cel mai probabil ai crescut intr-o familie exigenta, care a pus performanta pe primul loc si care ti-a oferit mult, dar a si cerut foarte mult de la tine. Si se pare ca cere in continuare. Chiar atunci cand nu se afla langa tine le simti prezenta posesiva, dominatoare, revendicativa. Si in tine renaste vechea si familiara teama de a nu dezamagi, de a fi ostracizat temporar din randul "celor buni". Cine este acest monstru care-ti tulbura zilele si noptile? Ce este esecul? Esecul e un rezultat diferit de, si de obicei sub, asteptarile cuiva. Asteptarile tale, sau ale celor din jurul tau. Prin urmare, ceea ce face din esec un monstru, sunt asteptarile si nu rezultatul in sine. Daca eu te oblig maine sa alergi la un maraton si tu pici in nas de oboseala dupa 10 km, tu nu vei considera asta un esec, daca niciodata nu ti-ai propus sa fii o alergatoare....

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiolog...

E lumea ta? Sau a altora? Traiesti conform convingerilor tale? Sau esti pe pilot automat, ghidat de ideile altora? Cel mai probabil esti undeva intre. Faptul ca citesti randurile de fata e un indiciu ca nu esti nici solipsist, nici infantil. E adevarat ca nimeni nu poate face pe lumea asta chiar ce vrea el. Toti avem obligatii care asigura integritatea tesaturii sociale, fara de care am fi inca niste animale salbatice prin copaci. Ceea ce faci cu pistolul la tampla nu te defineste. O mama care se prostitueaza pentru supravietuire nu e o curva. Un om care ucide in exercitiul functiunii nu e un criminal. Asa ca am sa scot din discutie de la inceput actiunile tale dictate de constrangeri, limitandu-ma la convingerile exprimate prin liberul tau arbitru. Prin urmare, te intreb: care din valorile tale sunt cu adevarat ale tale? Si care din ele le-ai adoptat ca pe niste dogme, fiindu-ti repetate la nesfarsit de cei din jur? Teologii, filozofii, si nu numai ei, se chinuie de ve...