Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta identitate

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul... Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în

Mândru că-s român? De la național-masochism la #rezist

„La noi ca la nimenea!” „Așa-i românul!” – cel mai adesea „hoț” și „leneș”. Și alte asemenea mantre care răzbat de la nivelul conversațional până la cel al unor analize și care se pot reduce la formula „românul nu respectă legea”, fie ea scrisă sau nescrisă. Mentalul colectiv, reflectat în social- și mass-media, îmi pare saturat de un set de atitudini și convingeri, mai mult sau mai puțin auto-defăimătoare, pe care eu le-am grupat sub denumirea de „național-masochism” . De ce „național”? Din cauza anvergurii. Pare a fi înșurubat în orice cotlon al vieții sociale, de la traficul rutier până la politică. De ce „masochism”? Pentru că e o concepție cu o bază mai degrabă emoțională decât rațională: în primă instanță, ne face o reală plăcere să ne confirmăm superioritatea morală față de cei din jur – nu noi, ci ceilalți români sunt hoți și leneși. Iar atunci când generalizăm la nivel național, în final ajungem să găsim plăcere în a ne desconsidera pe noi înșine, de unde și perversa volu

Homo anti-Sapiens

Adică homo-fobii. Sunt un heterosexual căsătorit, cu doi copii, ce crede că formula familiei trebuie extinsă și asupra celor orientați sexual altfel decât mine. Îmi asum, de dragul argumentării, acest stângaci debut în text, din care sper să mă reabilitați stilistic mai târziu. Suspect, fiindcă sunt conștient că sună dubios, ca un croncănit de cioară "tradiționalistă" vopsită în culorile diversității. Îndoielnic, asemeni discursului cuiva corect politic și cu fundul în două luntri, pozând în progresist dar afișându-și în același timp conservatorismul ca pe o circumstanță menită să-i atenueze abaterea de la "normă". Ca atare mă simt dator să fac un exercițiu de autocunoaștere și să-mi explic "excentricitatea". Încerc să-mi iubesc aproapele, dar recunosc că frământările minorității LGBT nu sunt de natură să-mi dea insomnii. Ei sunt “departele” meu, pentru care nutresc zone mari de indiferență. Nu cunosc personal pe nimeni din aceasta comunitate iar tot