Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Despre mine

Descrierea de sine mi s-a părut mereu o experiență stânjenitoare, sărăcitoare, automutilantă. O trecere în silă prin patul unui Procust închipuit, adică acel anonim căruia speram să-i fac pe plac, o trecere ce se încheia de fiecare dată cu imaginea unui străin de mine, mereu altul. M-am întrebat mereu dacă, pus pe nepregătite în fața propriei auto-caracterizări, după un timp suficient de lung încât să se instaleze uitarea, mi-aș da seama că e vorba de un text scris de mine, despre mine. Și totuși, cum aș putea face altfel?
Să ne închipuim un spirit pur, abia rupt de povara dorințelor, a temerilor, a amintirilor, a convingerilor și a tot balastului psihic care îl ținea ancorat în realitatea pământească. Să ne mai închipuim că acest spirit se află dinaintea unei baze de date ce conține absolut toată informația din Univers, trecutul, prezentul și viitorul oricărui atom, între care și fiecare secundă din existența materială a respectivului spirit. Fi-va fi spiritul capabil să se regăsească în noianul de informație? Și dacă da, fi-va fi el capabil să-și identifice visurile, amintirile, faptele, care îi defineau identitatea la 40 de ani? Pe baza cărei referințe?
Identitatea este mai degrabă asemenea unei corăbii aflată într-o lungă călătorie. Pe măsură ce înaintează, corabia necesită diverse reparații și îmbunătățiri, pe care trebuie să le facem pe loc, în largul mării. Nu avem posibilitatea de a duce corabia în port și de a o ridica pe schele; așa că atunci când înlocuim scândurile defecte, trebuie să ne sprijinim doar pe cele „sănătoase”. Cu ce facem modificările? Cu buștenii rătăciți pe care îi recuperăm din mare; o parte din sunt deja putrezi, deci inutilizabili; iar cei utili nu pot fi folosiți ca atare, ci trebuie aduși la forma necesară înainte de a ne putea folosi de ei. După un timp, deși corabia ajunge să nu mai aibă nici o componentă originală, totuși o considerăm „aceeași” corabie.
Așa și noi, deși în călătoria vieții ne schimbăm toate celulele la un număr de ani, deși amintirile se pierd făcând loc altora noi, ne păstrăm identitatea. Dar întrebarea rămâne: cum să o pui în cuvinte? Ce auto-descriere nu își trădează autorul? Ce hartă este altceva decât o reprezentare săracă, temporară și funcțională, a teritoriului pe care îl reprezintă?


***