Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta sanatate

Apără-ți sănătatea: cu cât trăiești mai mult, cu atât ai șanse să trăiești și mai mult

Profilaxia este sănătoasă, deci să o lăsăm în seama celor bolnavi!
Ca orice ironie, are un miez de adevăr, fiindcă altfel nu ar amuza pe nimeni: când ne simțim sănătoși, rareori ne gândim la boală, și cu atât mai puțin la prevenirea ei. Toți știm că există medici specializați pentru tratarea fiecărei părticele bolnave a trupului nostru, dar câți dintre noi s-au gândit la profilaxie? Adică la medicina preventivă, acea ramură care se ocupă nu cu tratarea, ci cu prevenirea bolilor?
Nu o luați ca pe o critică, ci ca pe o constatare. Evoluția ne-a modelat să acordăm importanță pericolelor iminente pentru supraviețuire; amenințările potențiale sau abstracte sunt încadrate automat la categoria „drobul de sare”, cele pentru care nu merită să investim imediat timp și resurse. Dacă o fi și o fi să fie, om mai vedea atunci!
Prin urmare, sunt slabe șanse ca genericii termenii de „profilaxie” și „boală”, să iște vreo neliniște imediată în mintea cuiva. În fond, nimeni nu suferă de „boală”, ci de …

Nu lăsa depresia să te submineze din interior

Depresia e ca un parazit mare și cenușiu, care te golește încet-încet de viață. E o bestie autodistructivă născută din propria minte, față de care logica este cel puțin ineficientă, dacă nu chiar dăunătoare. Sau măcar așa se întâmplă în cazul meu. Dacă anxietatea te face să te temi până și de propria umbră, depresia are efectul contrar. Te face mai realist. Chiar prea realist. Atât de realist, încât începi să simți acut lipsa de sens, sau mai bine zis, absurdul lumii în care trăiești. Începi să te întrebi ce sens mai are, pentru ce să te mai zbați o viață, zi de zi? Ce sunt banii, puterea sau prestigiul, altceva decât niște ficțiuni perisabile pe care ni le tot repetăm unii altora până când le luăm drept adevăr? Ajungi să-ți spui că da, „deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni”, dar nu te mai oprești prudent la concluzia Ecclesiastului, ci mergi până într-acolo încât nu-ți mai vine nici să te dai jos din pat. Și ceea ce începuse ca filosofie, se transformă în tulburare …

Cea mai mare victorie a anxietății: să te convingă că tu nu suferi de așa ceva

Multă vreme nici nu am realizat că sufăr de anxietate, așa cum nici peștele nu mai dă vreo atenție apei care îl înconjoară dintotdeauna. Abia târziu am realizat că e ceva în neregulă, atunci când tulburarea de comportament a început să se manifeste deranjant pentru mine, la nivel fizic. Medicația m-a ajutat decisiv să-mi controlez anxietatea, acționând „de jos în sus”, de la nivel biochimic spre comportament. Dar mi-am dorit ceva mai mult de atât, ceva prin care să pun o distanță cât mai mare față de ea. Ceva complementar antidepresivelor, care să acționeze de data asta „de sus în jos”, de la nivelul convingerilor spre viața de zi cu zi. Nesimțind nevoia vreunei psihoterapii, m-am îndreptat, previzibil, spre așa-numitul „self-help”.

De data asta, fără a repeta succesul avut cu medicația. Poate că datorită firii mele suspicioase, sau ținutului balcanic în care trăiesc, n-am putut scăpa niciodată de senzația că „self-help”-ul, cu toată esența lui anglo-saxonă, nu e altceva decât o cole…

Spune-mi ce citești, ca să îți spun cum trăiești

Așa cum hrana ne influențează sănătatea fizică, informația ne-o influențează pe cea mentală. În bine, sau în rău. Spre beneficiul, sau, dimpotrivă, dauna noastră și a celor din jur.

Prin „cititul” din titlul articolului am avut în vedere un termen-umbrelă care să acopere semantic ideea de asimilare a informației în sensul cel mai larg al cuvântului, nu doar din cărți, nu doar în format text, ci și audio sau video. Adică film, teatru, articol și tot ce vă mai trece prin cap. M-am gândit la informația care, luată în ansamblu, are un cuvânt greu de spus în felul în care simțim, gândim și, în cele din urmă, acționăm. Prin urmare, afectează nu doar calitatea vieții noastre, ci și a celor mai aproape sau mai departe de noi.
Nu intenționez să țin un discurs elitist despre superioritatea lecturii față de alte forme de consum informațional. De ce? 1) așa-zisa superioritate e foarte discutabilă; 2) nici nu prea cred în ea și 3) e irelevantă, cel puțin în contextul de față în care contează natu…

Pilotul împărtășește soarta pasagerilor. Dacă ar fi la fel și în cazul medicilor?

Când ți-e bine, nu te gândești la durere. Când te doare, doar de studiu și reflecție nu-ți mai arde. Mai degrabă ești tentat să te arunci în brațele primului dintre prea mulții care îți ies în cale promițându-ți alinarea. Tu nu mai ești „tu” cel stăpân pe tine, care parcurge cu un ochi atent și critic rândurile de față, ci devii un simplu instrument obedient al instinctului de conservare. Un instinct care îți dictează: mai întâi să treacă durerea, vedem noi dup-aia. Prin urmare, sunt toate șansele ca tu să nu știi prea multe lucruri despre durerea ta, lucruri care dacă ar fi puse în practică, te-ar putea scuti de multă suferință inutilă. Sau barem ți-ar ameliora-o. Sau dacă nici una, nici alta, măcar ți-ar apăra buzunarul de șarlatani.
Absența de moment a durerii din viața mea îmi îngăduie acum să reflectez la una din întrebările-cheie ale oricărui demers cât de cât rațional pe tema suferinței: ce este durerea? Ai zice că nici nu mai e nevoie de vreo definiție. Durerea e primul lucru c…

De ce scriu? Scrisul, ca aliat împotriva anxietății

Mă lupt dintotdeauna cu o tulburare mixtă anxios-depresivă. Adică sufăr simultan și de anxietate și de depresie, dar manifestările nu sunt într-atât de intense încât să fie necesară tratarea lor individuală. Spun „dintotdeauna” deoarece atunci când am fost diagnosticat, în urmă cu câțiva ani, am aflat că tulburarea nu a fost declanșată în urma vreunui episod dificil de viață, ci e mai degrabă un „defect de fabricație”. Mi s-a părut o explicație plauzibilă, gândindu-mă la părinții și bunicii mei. Deși tratamentul prescris de psihiatru și-a dovedit eficiența, tot timpul am avut senzația că mai am nevoie de ceva. Medicația corectează un dezechilibru biochimic existent, dar mi-am dorit să fac și altceva de natură să acționeze direct asupra cauzelor acestui dezechilibru. Căutam o terapie pe care să o pot transforma într-un obicei și a cărei aplicare să nu-mi dea viața și bugetul familiei peste cap. Nu intenționam să repar o problemă creându-mi alta. Am găsit pe ici pe colo cum că scrisul …

Cum îți poți învinge teama de eșec? Rescriind istoria. Propria istorie.

Trăim într-o cultură obsedată de succes, ce ignoră parcă faptul că viața răspunde la presiuni asemenea unui balon: atunci când îl strângi într-o parte, se deformează în cealaltă. Astfel, goana după succes a dat naștere unei aversiuni nejustificate de eșec. O teamă care, în loc să ne împingă spre succes, mai mult ne împiedică să mai îndrăznim. Mai mult decât păguboasă, e și o teamă nenaturală, fiindcă atunci când intrăm în orice muzeu de științe ale naturii, avem dovada că specia umană e rezultatul unui lung șir de experimente eșuate ale naturii. Și nu există deocamdată nimic care să ne facă să credem că nu vom fi și noi, la rândul nostru, un astfel de eșec. În fond, chiar existența noastră terestră se încheie printr-o catastrofă: decesul. Se pare că eșecul e singura cale prin care viața poate evolua, și totuși îl detestăm. Din păcate, nu prea avem de ales: trăim în cultura în care trăim, și nu avem nici un motiv să credem că se va schimba în decursul vieții noastre. Așadar, cum ne-am…

Incerta și deprimanta Românie

Nu cu mulți ani în urmă eram deprimat de tot ce mă înconjura. De români și România. Din formulare deduceți că azi nu mai sunt. Corect. Având în vedere că n-am emigrat, ce s-a putut schimba în așa scurt timp? Evident, nimic, cu excepția modului în care privesc acum lucrurile. Ajunsesem să viețuiesc cu un sentiment de trădare, dublat, sau mai bine zis, triplat de sictir și lehamite. Devenise o stare cvasi-permanentă, alimentată de cotidianul presărat cu scene deja comune prin repetitivitatea lor, dar nu mai puțin frustrante: promisiuni, mici sau mari, neonorate; facturi întârziate sau neplătite; în general, episoade cu oameni care una zic și alta fac. Rude, prieteni, colegi, șefi, clienți, toți convergeau spre arhicunoscutul portret-robot al românului: mincinos, hoț, leneș. Ca și cum ai vrea să intri într-un supermarket și te-ai trezi într-un bazar. Și asta zi de zi, de fiecare dată. Tu pleci de acasă cu lista de cumpărături și banii potriviți, și te aștepți să ajungi într-un loc septi…

Cât și când avem nevoie de mindfulness?

Privită din exterior, mindfulness pare că emană ceva din aura de spiritualitate, de mister oriental, asociată îndeobște budismului. Pe parcursul inițierii afli că este de fapt o practică Zen secularizată, care a păstrat tehnicile, dar a renunțat la valorile morale asociate tradiției din care provine. Cu alte cuvinte, este un simplu instrument, cu întrebuințările și limitările sale. E asemeni unui ciocan: poți să spargi capete sau nuci cu el, nu există nimic care să te împiedice să faci rău sau bine. Amoralitatea i-a priit de minune, atrăgând practicanți deopotrivă din rândul ateilor, agnosticilor și credincioșilor indiferent de religia lor. Spre exemplu, în Statele Unite a penetrat atât în armată și corporații, cât și în instituții și școli publice. Altfel spus, practica e la fel de potrivită pentru cineva care ucide cât și pentru cineva care educă. La prima vedere nu e nimic rău în asta; în fond nici o terapie nu se bazează pe precepte morale, medicul tratează deopotrivă și violatoru…

Ficțiunea – un leac ieftin, eficient și la îndemână împotriva depresiei

Se spune că, dacă vrei să ții depresia la distanță, să te înconjori de oameni interesanți. Adevărat, dar de unde să-i iei? Că nu fac coadă la colțul străzii așteptând să te cunoască. Ei bine, e mai simplu decât crezi. Din ficțiune. Din literatură, film, teatru și, de ce nu, din jocurile video. Aici vei face cunoștință cu niște oameni foarte interesanți: autorii. Evident, nu-i vei cunoaște direct, ci prin intermediul creației lor, prin personajele și poveștile lor. Așa o să ai parte de ce au mai bun de oferit. Nu vă fac recomandări, fiindcă nu sunt critic de artă, nici habotnic, ci un simplu consumator de ficțiune. Sunt un omnivor ce înghite deopotrivă romane, filme și jocuri video, și am o mare neîncredere față de orice formă de „vegetarianism” intelectual. În materie de dietă mentală aplic același principiu ca și în cea alimentară, un principiu care se reduce doar la două cuvinte: variație & moderație. Dar totuși, de ce să nu căutăm camarazi mai degrabă în rețelele sociale decât în …

Nefericirea de a-ți căuta mereu fericirea

Se spune că un discipol Zen care a atins starea de iluminare ar fi fost întrebat de ceilalți „Cum e? Cum te simți acum?” „La fel de mizerabil”, ar fi răspuns acesta. Răspuns care mi se pare nu o dată, ci de două ori corect. Prima dată, fiindcă e validat de milenii, de tradiția religioasă. Religia, indiferent că vorbim de buddhism sau de creștinism, ne învață că fericirea, așa cum o căutăm noi azi în varianta ei pământească, nu are mai nimic de-a face cu desăvârșirea spirituală. Ne naștem și pierim în durere, iar suferința ne însoțește în toată scurta noastră existență. Asta e natura vieții, ca suferința să fie o constantă iar fericirea mai degrabă un accident. Răspunsul discipolului mi s-a părut și a doua oară corect, fiindcă am avut nenorocul să-l validez prin propria experiență. Nu demult m-am pricopsit cu o criză de sciatică. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba – și le doresc din toată inima să nu afle vreodată pe propria piele – s-a manifestat în cazul meu ca o durere, de l…