Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta cariera

Fără menajamente, despre problemele de proiect

Îți bei liniștit cafeaua, pe Facebook, la birou. Te cheamă șeful și te informează radios că de azi răspunzi de un nou proiect. Dacă ți se întâmplă asta, cel mai probabil ești corporatist sau bugetar, dar nu neapărat. Poate că ai deja rolul în fișa postului sau e o desemnare ad-hoc. Poate că ți se umflă pieptul de mândrie la gândul „încrederii pe care ți-o acordă conducerea”, sau o iei ca pe leapșa unei sarcini în plus. Oricum ar fi, șeful și-a făcut treaba și ți-a pictat ținta pe spate. Toată lumea se liniștește, avem pe cineva care va răspunde pentru proiect, deci pot să-și vadă de ale lor în continuare. Te întorci în birou. Probabil că mai întâi te pui la curent cu ceea ce dă identitate noului tău proiect, și anume scopul, valoarea și durata sa; te ajută să-ți formezi o idee despre ce te așteaptă în continuare. Dacă proiectul e important, top-managementul te va susține, dar îți va și sufla fierbinte-n ceafă. Dacă nu e important, de exemplu un proiect intern, va fi aproape uitat de …

Când trăiești ca să muncești, s-ar putea să mori regretând

Treci seara pe lângă clădirile de birouri și vezi omuleții ăia "la muncă", în acvariile lor bine luminate. Primele cuvinte care-ți vin în minte sunt "sclavi", "negrișori", "plantație". Omuleții ăia nu sunt însă singuri: au și tovarăși care-și petrec timpul aidoma, în penumbra propriului apartament, muncind cu fețele luminate cadaveric de display-ul laptopului. Sunt și angajați și antreprenori printre ei. Am să discut doar despre primii, dar argumentația poate fi ușor adaptată și pentru ceilalți. Pe omuleții ăștia harnici îi recunoști ușor și de aproape: sunt cei ce-și poartă aerul de "om ocupat" ca pe un blazon și nu ca pe un semn al ineficienței de a-și organiza timpul. De ce? Ce-i face "să stea peste program" și la birou și acasă? "Biciul" patronilor? "Morcovul" unui câștig suplimentar? Conștiința profesională? Plăcerea de a munci? Sau dependența de muncă? Păi să le luăm pe rând. Să fie "biciul"…

Sa faci sau nu copii?...

... aceasta-i intrebarea. Veche de cand lumea. Va scutesc de suspans: ma bucur azi din plin de o familie "traditionala" cu doi copii. Cam putini, daca e sa tinem cont de aritmetica instinctului de conservare a speciei, insa nu sunt eu cel ce va salva omenirea de la extinctie. Dar asta nu inseamna ca sunt impotriva celor care au hotarat ca procrearea nu face parte din planul lor de viata. De ce? Pentru ca pe la treizeci de ani si eu gandeam si actionam ca ei. Si eu vedeam odraslele mai mult ca pe o piedica, decat o motivatie. Ca urmare, indraznesc sa spun ca inteleg ambele tabere, si pe cea "progresista" si pe cea "traditionalista". Apoi, imi place sa cred ca nu fac parte dintre aceia care se simt indreptatiti sa le spuna altora cum sa-si traiasca viata. Mai mult, mi se pare chiar foarte dubios acela care-si da cu parerea in public fata de alegerile sau preferintele intime ale altcuiva. De exemplu cele sexuale. De ce spun "dubios"? Fiindca respe…

Gura "prostului" "adevar" graieste...

... sau "frumos". Sau "bine". Cred ca cele 4 etichete - alaturi de versiunile lor inrudite ca sens - stau in topul frecventei zilnice de utilizare indiferent de limba.
prost - adevar - bine - frumos Luate ca atare, nu inseamna mai nimic pana nu sunt aplicate asupra cuiva sau ceva. Toti le folosim, dar de obicei fiecare intelege altceva, pana la contradictoriu. Cam ca in povestea turnului din Babel, in care Dumnezeu vrand sa-i piarda pe constructori pentru trufia lor, le-a "incurcat limbile". In talcuirea clasica, pilda e o explicatie a faptului ca oamenii, desi fauriti de acelasi Creator, au ajuns sa vorbeasca limbi diferite. Mi se pare o interpretare cam seaca pentru un text biblic, asa ca am sa incerc o varianta in termeni mai de actualitate. In primul rand, cine erau constructorii? Erau niste oameni cultivati pentru vremea lor, ce cunosteau elemente de geometrie, aritmetica, rezistenta materialelor si tot ce mai era nevoie pentru a cladi. Aveau toate …

Intamplare, soarta sau destin? Tie cine iti guverneaza viata?

Tot ce ti se intampla are o cauza. Nimic nu e intamplator. Dar asta nu inseamna ca intotdeauna exista si un motiv. Adica o intentie a cuiva, un raspuns la intrebarea "de ce asta taman mie"? In egala masura nici ideea de soarta, luata ca fatalitate, nu e acceptabila. E infirmata atat de fizica cuantica cat si de sistemul de justitie, fiindca demonteaza complet ideea de responsabilitate. Ramane idee de destin. Ce e destinul? E la fel de greu de definit ca si conceptul de libertate. Apofatic, destinul nu e nici intamplare si nici fatalitate, e definit prin incercarile la care te supune viata, la fel cum si libertatea e data de limitele ei. Destinul e asemeni unei poteci de munte, croita de formele de relief pe care le parcurge. Poteca nu se duce direct in prapastie la fel cum nu ia pieptis un versant. Poteca nu e chiar o sina de tren de pe care sa nu te poti desprinde, dar nici un vid cosmic in care sa te poti deplasa nestingherit. O poteca intre doua abisuri, pornind din nean…

Sfatul meu? Lipseste-te de sfaturi

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase.

Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta.

Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei care au un …

Maine vom gresi. Cu totii. Din nou

Din randurile pe care mi le-ai trimis razbate ecoul unui educatii care te-a facut sa te temi de esec mai mult ca de orice. Cel mai probabil ai crescut intr-o familie exigenta, care a pus performanta pe primul loc si care ti-a oferit mult, dar a si cerut foarte mult de la tine. Si se pare ca cere in continuare. Chiar atunci cand nu se afla langa tine le simti prezenta posesiva, dominatoare, revendicativa. Si in tine renaste vechea si familiara teama de a nu dezamagi, de a fi ostracizat temporar din randul "celor buni". Cine este acest monstru care-ti tulbura zilele si noptile? Ce este esecul? Esecul e un rezultat diferit de, si de obicei sub, asteptarile cuiva. Asteptarile tale, sau ale celor din jurul tau. Prin urmare, ceea ce face din esec un monstru, sunt asteptarile si nu rezultatul in sine. Daca eu te oblig maine sa alergi la un maraton si tu pici in nas de oboseala dupa 10 km, tu nu vei considera asta un esec, daca niciodata nu ti-ai propus sa fii o alergatoare. Ba chi…

Ma angajeaza... nu ma angajeaza...

Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala. De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa.
Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare. Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic. Fa urmatorul experiment: dimineata, inc…

Cultul muncii si inteligenta artificiala

In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila.
Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi. Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, democratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului.
Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante cognitive.…

Tu pe ce lume traiesti?

E lumea ta? Sau a altora?Traiesti conform convingerilor tale? Sau esti pe pilot automat, ghidat de ideile altora? Cel mai probabil esti undeva intre. Faptul ca citesti randurile de fata e un indiciu ca nu esti nici solipsist, nici infantil. E adevarat ca nimeni nu poate face pe lumea asta chiar ce vrea el. Toti avem obligatii care asigura integritatea tesaturii sociale, fara de care am fi inca niste animale salbatice prin copaci. Ceea ce faci cu pistolul la tampla nu te defineste. O mama care se prostitueaza pentru supravietuire nu e o curva. Un om care ucide in exercitiul functiunii nu e un criminal. Asa ca am sa scot din discutie de la inceput actiunile tale dictate de constrangeri, limitandu-ma la convingerile exprimate prin liberul tau arbitru. Prin urmare, te intreb: care din valorile tale sunt cu adevarat ale tale? Si care din ele le-ai adoptat ca pe niste dogme, fiindu-ti repetate la nesfarsit de cei din jur? Teologii, filozofii, si nu numai ei, se chinuie de veacuri sa fixeze …

"Viata mea-i o catastrofa..." Nu, zau?!

Esti cam pe la mijlocul vietii. La apogeu, se presupune. Dar tu nu te simti deloc asa. Munca te plictiseste, atunci cand nu-ti face lehamite. Nu ai ajuns unde ti-ai propus si nici ce faci acum nu te mai anima ca inainte. "Tu poti mai mult", zice seful, zambind misterios. Oare vrea sa te inlocuiasca? "Parca nu mai esti tu" spun colegii. Cu o urma de satisfactie, parca. Basca, si relatia se destrama. Nu mai esti omul pe care-l visa ea atunci. Dar nici ea nu mai e ce-a fost. Sexul schioapata, mai mult datorie decat placere conjugala. Si copiii, nu mai zic. Doar sa toace la bani si timp. Nu mai ai chef de nimic, ai vrea altceva, sa... Sa ce? Nici tu nu stii. Sa-ti dai demisia? Toate joburile-s la fel. Sa divortezi? Singuratatea-singuratate nu te atrage, parca ai prefera sa o imparti in doi. Toate au luat-o in jos, ai vrea sa adormi, si cand te trezesti, totul sa fie ca inainte. Cum ai ajuns aici? Nu stii ce s-a intamplat, dar in orice caz, nu e vina ta. Sau... poate a…

Psycho SRL

Ghici ghicitoarea mea: sunt niste persoane cu nume sonore si imagini stralucitoare. Le vezi pe toate zidurile si ecranele, emanand cuvinte pline de curaj si dezinhibare. Iti promit raiul pe pamant: implinire personala sau profesionala, sanatate, frumusete si cam orice altceva ti-ai putea dori. Le pui numele pe cartea de vizita sau imbracaminte. Petreci fiecare zi cu ele, mult mai mult timp decat cu familia si prietenii. Le aduci de la munca la tine in casa, la masa si chiar in pat. Nu te-ai prins? Iti mai dau cateva indicii: au zero empatie fiindca nu pot nutri sentimente, si tot ceea ce le intereseaza e propriul profit. Au o morala parca zamislita in latrinele lui Vespasian, pragmaticul imparat roman pentru care banii nu aveau miros si care isi propusese sa valorifice pana si cele mai umile reziduuri umane. Acum, ghici, cine sunt aceste persoane cu trasaturi standard de psihopat? Sunt persoanele... juridice. Firmele. O nota pentru puristi: stiu ca nu e riguros stiintific sa aplic te…

Iluzia meritului si mitul gandirii pozitive

Odata, demult, niste calatori au dat peste un copac nemaivazut, imens, vechi de cand lumea. S-au apropiat de el si plini de curiozitate s-au apucat sa-l studieze. Radacinile erau groase si intortocheate. Trunchiul, plin de noduri si scorburi. Crengile, strambe. Frunzele, amare. Fructele, mici si fara nici un gust. Intr-un cuvant, copacul n-avea nici o calitate, nici un merit. Calatorii au notat totul si au plecat mai departe. Iar copacul a mai trait inca o mie de ani netulburat, pana cand a murit nu taiat de oameni, ci de batranete. Spre deosebire de acel copac, noi traim marcati de merit, intr-o meritocratie chiar. "Este meritul meu!" iti spui atunci cand ai succes. "Nu meritam asta!" oftezi cand o dai in bara. "O sa reusesc, fiindca merit!" spui privind cu speranta in viitor. E omeneste sa fii tentat sa-ti asumi succesul si sa dai vina pe altii pentru esecurile tale, e sanatos sa privesti increzator inainte. Si totusi, ce e meritul? Si mai ales, cum il…

Tu cum imbatranesti?

Daca ai trecut de titlu, sigur ti-a trecut intrebarea asta prin cap pana acum. Daca totusi nu ti-a trecut, e momentul sa incepi sa te gandesti. E bine sa o faci cat esti inca tanar, mai tarziu... e prea tarziu, o sa incremenesti in negare. Pentru ca de imbatranit, toti o facem. Nu crezi? Uita-te la ei. Ii vezi din cand in cand pe strada sau la supermarket, urati, ridati, miscandu-se dezarticulat, carand dupa ei carucioare la limita puterilor. Stai, nu o lua la fuga, nu a venit sfarsitul lumii, nu sunt zombii. Sunt oameni ca si noi, sunt doar batrani. Asa vom ajunge si unii dintre noi, daca avem mult noroc. Am zis noroc? Societatea vrea sa muncim sanatosi, cat mai mult timp, ca sa ii putem plati darile, iar apoi sa murim cat mai repede. Ne trateaza ca si cum ne-am alege bolile si am putea incheia vreun contract cu moartea, cum si cand sa ne ia. Si tot societatea, in mod ironic si ipocrit, ne refuza sinuciderea asistata, din considerente etice. Ne refuza mijloace materiale decente si s…

Firma animalelor

Muncim la birou peste program, muncim si acasa, muncim si in weekend. Stim ca stilul acesta de viata ne afecteaza calitatea vietii si cu toate acestea, nici macar nu ne plangem. Dimpotriva, ne facem un titlu de glorie din a fi "ocupati"; cei care nu "stau peste program" nu prea au sanse sa castige vreun concurs de popularitate printre colegi, necum vreo promovare. Dintr-o necesitate, munca a devenit, paradoxal, o virtute, transformandu-ne in membrii unui cult ce ne face sa ne ignoram familia sau chiar sanatatea. Un caz tipic de disonanta cognitiva, pe care il constientizam uneori abia pe patul de moarte. In cartea sa "The Top Five Regrets of the Dying", Bronnie Ware, o asistenta medicala pentru pacientii terminali, descrie regretul muribunzilor de a fi muncit prea mult si a nu fi petrecut suficient timp cu familia si prietenii. Muncim pentru Firma animalelor. A trecut mai bine de jumatate de veac de cand Orwell a publicat "Ferma animalelor", o …