Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Gura "prostului" "adevar" graieste...


... sau "frumos". Sau "bine". Cred ca cele 4 etichete - alaturi de versiunile lor inrudite ca sens - stau in topul frecventei zilnice de utilizare indiferent de limba.
prost - adevar - bine - frumos
Luate ca atare, nu inseamna mai nimic pana nu sunt aplicate asupra cuiva sau ceva. Toti le folosim, dar de obicei fiecare intelege altceva, pana la contradictoriu. Cam ca in povestea turnului din Babel, in care Dumnezeu vrand sa-i piarda pe constructori pentru trufia lor, le-a "incurcat limbile". In talcuirea clasica, pilda e o explicatie a faptului ca oamenii, desi fauriti de acelasi Creator, au ajuns sa vorbeasca limbi diferite. Mi se pare o interpretare cam seaca pentru un text biblic, asa ca am sa incerc o varianta in termeni mai de actualitate. In primul rand, cine erau constructorii? Erau niste oameni cultivati pentru vremea lor, ce cunosteau elemente de geometrie, aritmetica, rezistenta materialelor si tot ce mai era nevoie pentru a cladi. Aveau toate motivele sa se simta superiori populatiei cu indeletniciri mai primitive ce tineau de cultivarea plantelor si cresterea animalelor. De ce nu? Expertiza lor le oferea un statut privilegiat printre ceilalti, erau respectati pentru capacitatea lor de a construi poduri, case, cetati, hambare, lucruri de care beneficiau toti. Inevitabil, constructorilor li s-a urcat la cap si au inceput sa se creada superiori in toate privintele. Deasupra tuturor, si la propriu – doar construiau un turn – dar si la figurat. Asa ca au inceput sa emita sentinte despre te miri ce in afara domeniului lor, inclusiv despre cum trebuie sa-si duca oamenii viata, in public sau in privat. Exact cum se intampla si azi, cand vezi oameni, altminteri respectabili profesional, dandu-si cu parerea in treburi de care nu au habar. In special politica, ca asta aduce audienta. Dar nu se limiteaza la atat, daca-i zgandari nitel, o sa-i vezi emanand "intelepciune" prin toti porii, in probleme ce tin de la vestimentar la sexual.
Pe vremea turnului nu existau retele sociale sau televiziuni, asa ca talk-show-urile constructorilor se tineau live, in piata publica. Fara moderatori. Inevitabil s-a ajuns la... babilonie. Probabil ca si-au dat si in cap. In direct, spre deliciul spectatorilor, cei "inferiori" intelectual. Dupa un timp, fiecare constructor in parte s-a auto-convins definitiv de propria superioritate si, implicit, s-a scarbit de inferioritatea tuturor, inclusiv a celorlalti constructori. Si asa s-au imprastiat cu totii spre cele patru zari, in cautarea unei audiente virgine, mai dispusa sa se lase alaptata din tata unui "superior" intelectual.
Care e cauza babiloniei? Cum de pare atat de inevitabila? Inainte de a incerca un raspuns, iti dau un mic test de filozofie: defineste un concept comun, simplu, cel de "mancare". Stai! Nu te "repezi ca gaina la muci"! (pentru cei care nu au prea stat pe la tara, asta e reactia gainii atunci cand iti sufli nasul mai taraneste, direct in ograda). Nu te arunca sa citesti mai departe in cautarea solutiei, fa si tu un minim efort mental. Ok? Gata? Raspunsul corect este... o alta intrebare, si anume: "mancare" in relatie cu cine, sau ce? Pentru ca friptura nu e "mancare" pentru o vaca. E, si daca lucrurile sunt atat de complicate pentru un concept atat de banal, sper ca acum realizezi cum sta treaba pentru etichetele de "prost", "adevarat", "frumos" sau "bun", pe care le aplici cu atata usurinta in jur. In relatie cu ce pui etichetele?
Sa fim bine intelesi, nu pledez pentru relativism. Nu vreau sa arat ca oricand albul poate fi si negru, sau invers, functie de interes.
Nu sustin nici pe departe ideea de "fiecare cu parerea lui" si nici nu ma simt dator sa tolerez orice ineptie oricui, doar pentru simplul fapt ca a fost emisa de cineva.
Pledoaria mea este pentru altceva, relationism sa-i zicem, pentru precizarea circumstantelor in care cineva emite o judecata de valoare. Cine o face, cand o face, unde o face, cum o face, in raport cu ce si, de ce nu, de ce o face? Uite un exercitiu interesant pentru acasa: ia un articol de opinie al cuiva care te intereseaza si aplica-i intrebarile de dinainte. De exemplu, asta al meu, daca n-ai alta idee. Iti garantez ca o sa descoperi chestii noi, o sa adaugi dimensiuni in plus lecturii. Nu fii prost sa iei de-a gata ce zic altii doar pentru ca iti suna bine sau seamana cu ce gandesti tu!
Hai ca am comis-o, am falfait si eu eticheta de "prost" :) Am facut-o intentionat, bineinteles, de dragul scriiturii. Aici, acum, in capul meu si in relatie cu articolul de fata, prostul e cel care mai intai trage, apoi someaza. Daca mai someaza. E cel care pune etichete inainte sa-si puna intrebari, care reactioneaza uneori visceral la chestii de doi lei de parca viata i-ar fi in joc. Asa ca incearca sa nu fii si tu un astfel de prost! Nu confunda spiritul critic, cel care mai intai chestioneaza, cu cel justitiar, care condamna fara judecata. Chiar daca nu-ti prea pasa de cei pe care-i ranesti in jur, afla ca iti faci un mare rau si tie. Masura cu care-i judeci pe altii ti-o aplici si tie, inconstient. E acelasi creier. Risti sa-ti devii cel mai rau judecator, cel mai mare critic. De care sa nu te poti ascunde nicaieri. Si dup-aia o sa stai sa te miri de unde ti se trage depresia. Sau anxietatea. Si o sa incepi sa fabrici povesti si conspiratii despre cei din jur, intr-o spirala tot mai larga culminand cu mici deliruri national-masochiste. Cam ce vezi uneori pe retelele sociale sau pe forumuri.
Stiinta ne spune ca-ti faci singur rau, dar o poti constata si singur, in jurul tau. Fiindca viziunea ta despre lume nu e altceva decat un autoportret. Cei care condamna tot, carora le pute tot, n-au o relatie prea buna nici cu ei insisi. Cu exceptia momentelor in care beau, fireste. Sau se ingroapa cu capul in munca. Atunci, miraculos, lumea le devine suportabila temporar. Lumea se restrange la colegii de pahar sau de birou, de multe ori aceleasi persoane, fiinte calde si mult mai intelegatoare decat nevasta. Sau restul omenirii. Pentru ca ei stiu. Ei sunt superiori.
Dar tu nu esti asa, nu? Si nici nu vrei sa ajungi. Asa ca ori de cate ori te impinge necuratul la trufie, cand te simti superior, cu mult deasupra celor din jur, precum constructorii din Babel, adu-ti aminte "gura" cui graieste "adevarul" asta. A nimanui altcuiva decat a "prostului" tau de creier.