Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Dezvoltare personală

De ce ești aici? Dacă nu din întâmplare, atunci pentru că vrei în viața ta o schimbare pe care nu crezi că o poți face singur. Așa ai ajuns să îți dorești să cunoști pe cineva care să te poată ajuta să o faci. Poți discuta cu mine pe teme de dezvoltare personală și profesională, fie prin platformele on-line:
sau prin e-mail.

Dar cum apare schimbarea? Și, mai ales, cât de realiste sunt așteptările tale? Celui ce nu aude muzica, dansatorul îi pare un nebun. Tot așa și nouă, celor care nu au descifrat încă partitura după care dănțuiesc neuronii, ni se pare că avem liber-arbitru. Credem că am putea face orice, dacă am avea la dispoziție mijloacele necesare.

Oare? Și chiar dacă ar fi așa, chiar dacă am putea să facem ce vrem, putem noi să ne alegem... ceea ce vrem? Eu zic că nu, altfel am fi cu toți sfinți și eroi. Putem noi să alegem ceea ce simțim? Iarăși zic că nu, altminteri am trăi cu toții o fericire necurmată.

Cu excepția fanteziei, nu avem nici un motiv care să ne facă să credem că omul ar fi deasupra naturii. Iar natura funcționează determinist, în înlănțuiri de relații cauză-efect exprimate în legi. Dacă nu ar fi așa, dacă atomii ar avea liber-arbitru, eu nu aș mai putea scrie rândurile de față fără acordul lor. Și nici tu nu ai mai fi în stare să le citești.

Fiecare decizie pe care o luăm se naște în urma luptei între mai multe motivații, inhibiții și emoții pe care, așa cum am văzut, nu ni le alegem. Nimeni nu poate plănui ce să vrea și ce să simtă, ci doar să opteze între trăirile ce izvorăsc de undeva din afara conștientului.

De unde vin aceste dorințe și spaime? Ele se generează determinist, din propria biografie, din accidentele genetice și cele existențiale. Dar atunci se naște întrebarea: dacă ne mișcăm pe traiectorii fixate dinainte, cum mai putem spera să facem vreo schimbare?

Atunci când se gândesc la cât control au asupra propriei vieți, fiecare alege ce îi convine. Cei care se consideră „oameni realizați” au tendința de a-și aroga toate meritele, uitând în mod convenabil proporția covârșitoare în care societatea a contribuit la succesul lor. La cealaltă extremă, cei „neîmpliniți” își spun că „lumea e rea”, „nu îi înțelege” și „n-au avut noroc în viață”, blocându-și astfel orice perspectivă de progres. În ambele situații, răspunsul e subiectiv, dictat de propria biografie.

Este adevărat că nu îți poți schimba trecutul, dar poți acționa asupra prezentului. Aici te pot ajuta eu. Eu te fac să gândești. Atât. Nu învăț pe nimeni nimic, fiindcă nu e nevoie. Dar e suficient doar atât, să discutăm? Teoria haosului ne arată că bătaia aripii unui fluture în Paris poate stârni o furtună la Tokyo. Prin urmare, e posibil, dar nu și garantat. Fiindcă, indiferent care ar fi definiția fericirii, nu o poți atinge decât trăind în lumea construită de tine, nu într-una proiectată după sfaturile altcuiva.

Adevărul este mereu în tine, dar câteodată trebuie ajutat să se nască. Aici îți pot fi eu de folos. Gândește-te la mine ca la o oglindă, care reflectă tot, dar nu te judecă, nu te critică, nu are păreri și mai ales, nu îți spune ce să faci. Putem discuta situațiile de viață și carieră pe care nu le poți aborda cu prietenii sau familia, de frică să nu te condamne, sau fiindcă nu pot să te ajute, sau nu știi, pur și simplu, cui să le adresezi.

Sunt o natură înclinată spre reflecție și dialog, găsindu-mi deseori inspirația în religie și filozofie, și cred că adevărul se poate naște punând întrebările potrivite. Adevărul care eliberează. Adevărul care te va face să trăiești în lumea ta, nu a celorlalți.

Adevărul tău.

Acum să trecem mai la concret, fiindcă „diavolul se ascunde în detalii”, nu-i așa?