Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Despre cariera

Muncim ca sa traim: cine traieste ca sa munceasca, s-ar putea sa moara regretand asta. Si totusi… intr-o lume in care profitul a ramas singurul zeu, era inevitabil ca muncii sa i se dedice un cult. Dar hai sa fim cinstiti: atunci cand nu e o fuga din fata vietii, munca nu e altceva decat o corvoada, indiferent ce satisfactii ti-ar aduce. Si indiferent ce te-ar "aburi" unii sau altii. Or fi si exceptii, nu zic nu, dar nu cred ca tu te numeri printre ele. Altfel nu ai fi aici... :)
Daca munca ar fi vreo placere, ai fi nevoit sa platesti tu ca sa te bucuri de ea, nu ai fi platit ca sa o prestezi. Asa ca e firesc sa ai probleme la munca, fiindca e genul ala de rau necesar: rau cu rau, dar mai rau fara rau…

Tu cu ce te confrunti acum?

"Nu ma angajeaza nimeni..."