Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Ma nemultumeste salariul..."

Hai mai intai sa vedem care e contextul general. Traim intr-o societate de consum cu preturi vestice si salarii estice. O societate cu un sector privat anemic in raport cu cel bugetar, ceea ce a adus la o fiscalitate excesiva ce practic arata ca o invitatie mascata pentru evaziune. Avem deci toti factorii care contribuie la aparitia si prosperarea unei coruptii letale pentru orice etica a muncii. De ce? Pentru ca oameni suntem cu totii si vrem si noi ce are vecinul, fie el de peste gard sau de peste ocean.
Situatia asta se reflecta si in salariul tau. Pe de o parte avem piata muncii, cu cererea si oferta, care ti-l limiteaza la nivelul estic. Iar pe de alta parte avem rapacitatea inevitabila a patronului aflat intr-un mediu economic ostil cu fiscalitate impovaratoare. E inutil sa jelesti pe tema asta, nu trebuie sa o iei personal, asa este orice patron cu orice angajat. Firma in care lucrezi n-a ajuns acolo unde este facand acte de caritate. Poate ca unii patroni sunt mai diplomati decat altii, dar in esenta, toti gandesc la fel.
Ce e de facut? Daca te deranjeaza nivelul salarial din piata muncii, solutia este, evident, emigrarea. N-ai cum sa-l schimbi de unul singur, e in afara controlului tau orice ai face, e o realitate economica. Dar daca te deranjeaza salariul tau in raport cu ceea ce crezi tu ca ar fi nivelul pietei de aici, ai putea mai intai sa discuti situatia cu patronul sau managerul tau. Succesul discutiei depinde de multi factori, atat rationali cat si irationali, care nu stau in puterea ta. Cat de mult crede patronul ca esti de util firmei, dar si cat de repede crede tot el ca te poate inlocui. Sau poate se teme sa nu creeze un precedent si maine sa vina toti angajatii cu cerere de marire. Sau... sau...
Daca nu obtii marirea propusa, ai doua variante. Ori te resemnezi, ori iti cauti altceva de lucru. Unii mai sunt tentati sa joace la cacealma, fortand mana sefului cu o demisie in speranta ca acesta le va oferi marirea. Nu face asta, nu merita. Daca pierzi, ramai fara job o perioada. Daca invingi, seful si colegii te vor privi mereu ca pe un santajist. Asa ca mai intai gaseste-ti un nou job. Daca ti se va face o contra-oferta atunci cand iti dai demisia, gandeste-te bine la ea, chiar daca e mai avantajoasa decat noul job. Fiindca daca o accepti, sa stii ca si atunci vor aparea resentimente din partea colegilor, care vor percepe marirea ta de salariu ca fiind obtinuta prin concurenta neloiala.
Dupa cum vezi, situatia nu este atat de simpla, ba din contra, ridica multe intrebari al caror raspuns nu este unic, ci depinde de la persoana la persoana. E bine sa dezbati situatia si cu cei apropiati, deoarece ei iti vor oferi o perspectiva diferita a problemei ce te va ajuta sa-i sesizezi aspectele mai putin evidente. In orice caz, indiferente ce ai hotari, important este sa nu iei decizia sub imperiul emotiei, ci abia atunci cand ti-ai gasit propriul raspuns la toate aspectele.


Despre ce ai vrea să afli mai multe acum?