Pentru ca da, mai toate lucrurile de importanta capitala NU sunt sub controlul nostru. Isi poate alege cineva parintii? Societatea? Scoala? Copiii? Bolile? Cand va muri? Are cineva contract cu moartea? Nu. Poate hotari cineva cine ii va fi sotie sau e nevoie si de acordul ei? Sau jobul, ne alegem seful sau colegii? Nu.
Cu atat mai putin controlam gandurile sau emotiile – daca le-am comanda nu am mai fi o secunda nefericiti, am fi intr-un extaz permanent si nu am mai avea discutia de fata. Consilierii, coachii si psihologii ar disparea din peisajul profesional.
Ideea e ca avem control (si deci suntem responsabili) doar asupra deciziilor noastre, nu si asupra situatiilor in care suntem pusi sau rezultatelor. Dar intotdeauna exista o cale optima de a actiona, indiferent de circumstante. Asta credeau anticii, asta cred si eu.
Iluzia controlului exista de cand lumea. Primitivii nu prea o intretineau, deoarece traiau din ce le oferea natura, pe care nu o prea puteau controla. Nu intamplator religia s-a ivit odata cu agricultura, atunci cand supravietuirea a inceput sa depinda de capriciile vremii. La inceput a fost venerat soarele – la urma urmei are cea mai predictibila evolutie. Nu le-a fost greu preotilor sa pretinda ca soarele rasare datorita rugaciunilor lor. Iar cei care mai stiau si un pic de astronomie si puteau sa prevada manifestarile solare atipice, precum eclipsele, erau semi-zei.
Situatia s-a complicat un pic atunci cand s-a pus problema unui fenomen mai imprevizibil: ploaia. Dar preotii s-au descurcat si aici: cand era seceta, pretindeau ca zeul era suparat si asteapta sa fie imbunat. Asa ca se puneau pe apasat "butoanele" cerului ca si cum acesta ar fi fost un automat care in loc de cafea distribuie ploaie, cerand credinciosilor sa-si manifeste devotiunea jertfind tot ce aveau mai drag, uneori propriii semeni. Iar cand ploaia venea, cand voia ea, oamenii preferau sa creada ca zeul a fost imbunat. In fond, ii jertfisera atatea, nu?
Bun, acum sa nu ne inchipuim ca preotii erau niste papusari malefici care manevrau dupa pofta inimii bietele marionete naive si lipsite de imaginatie. Este evident ca intotdeauna a existat un consens al tuturor credinciosilor in intretinerea iluziei controlului. Se lasau amagiti cu buna stiinta. De ce? Fiindca alternativa incertitudinii era mult mai infricosatoare.
Nu stii ce sa mai faci? Daca nu te grabesti sa-ti cauti o consolare in religie, ai putea sa inveti sa traiesti cu, si sa apreciezi, incertitudinea. Povestioara asta ar putea sa te inspire. In India aflata sub dominatia britanica, jucatorii de golf erau incomodati de maimutele care le luau mingea si o aruncau care-ncotro. Au imprejmuit terenul cu un gard, dar maimutele il sareau. Le-au oferit acestora cosuri cu banane – dupa ce se saturau, se intorceau la furatul mingilor. Toate eforturile de a le descuraja pe maimute erau sortite esecului. Asa ca, in disperare de cauza, jucatorii au mai adaugat o regula: "Mingea se joaca de unde a aruncat-o maimuta."
Asa ca ia viata asa cum e si bucura-te de ea. Iar daca-ti ia bananele si-ti da in locul lor lamai, fa-ti o limonada.
Iluzia controlului exista de cand lumea. Primitivii nu prea o intretineau, deoarece traiau din ce le oferea natura, pe care nu o prea puteau controla. Nu intamplator religia s-a ivit odata cu agricultura, atunci cand supravietuirea a inceput sa depinda de capriciile vremii. La inceput a fost venerat soarele – la urma urmei are cea mai predictibila evolutie. Nu le-a fost greu preotilor sa pretinda ca soarele rasare datorita rugaciunilor lor. Iar cei care mai stiau si un pic de astronomie si puteau sa prevada manifestarile solare atipice, precum eclipsele, erau semi-zei.
Situatia s-a complicat un pic atunci cand s-a pus problema unui fenomen mai imprevizibil: ploaia. Dar preotii s-au descurcat si aici: cand era seceta, pretindeau ca zeul era suparat si asteapta sa fie imbunat. Asa ca se puneau pe apasat "butoanele" cerului ca si cum acesta ar fi fost un automat care in loc de cafea distribuie ploaie, cerand credinciosilor sa-si manifeste devotiunea jertfind tot ce aveau mai drag, uneori propriii semeni. Iar cand ploaia venea, cand voia ea, oamenii preferau sa creada ca zeul a fost imbunat. In fond, ii jertfisera atatea, nu?
Bun, acum sa nu ne inchipuim ca preotii erau niste papusari malefici care manevrau dupa pofta inimii bietele marionete naive si lipsite de imaginatie. Este evident ca intotdeauna a existat un consens al tuturor credinciosilor in intretinerea iluziei controlului. Se lasau amagiti cu buna stiinta. De ce? Fiindca alternativa incertitudinii era mult mai infricosatoare.
Nu stii ce sa mai faci? Daca nu te grabesti sa-ti cauti o consolare in religie, ai putea sa inveti sa traiesti cu, si sa apreciezi, incertitudinea. Povestioara asta ar putea sa te inspire. In India aflata sub dominatia britanica, jucatorii de golf erau incomodati de maimutele care le luau mingea si o aruncau care-ncotro. Au imprejmuit terenul cu un gard, dar maimutele il sareau. Le-au oferit acestora cosuri cu banane – dupa ce se saturau, se intorceau la furatul mingilor. Toate eforturile de a le descuraja pe maimute erau sortite esecului. Asa ca, in disperare de cauza, jucatorii au mai adaugat o regula: "Mingea se joaca de unde a aruncat-o maimuta."
Asa ca ia viata asa cum e si bucura-te de ea. Iar daca-ti ia bananele si-ti da in locul lor lamai, fa-ti o limonada.
Despre ce ai vrea să afli mai multe acum?