Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta modele mentale

Dacă nu-ți organizezi singur viața, o vor face alții în locul tău. În favoarea lor, nu a ta

București, zi lucrătoare, opt fără ceva dimineața. Sunt unul din mulții pietoni din zona Pieței Victoriei. Mă duc să-mi fac niște analize medicale la una din clinicile din zonă. După standardele mele, analizele sunt un lucru important, care e bine să fie făcut la vremea lui. În plus, mai am și ceva treabă după, așa că mă deplasez pe trotuar cu viteza mea de croazieră. Adică nu alerg cu limba scoasă, dar nici în dorul lelii. Cu toate acestea, observ că sunt întrecut ca viteză de marea majoritate a pietonilor din jurul meu: tineri sau bătrâni, slabi sau grași, femei sau bărbați. Cam toți mă depășesc, indiferent de vârsta sau aspectul lor fizic.

Toți pietonii se deplasează la trap, la limita alergării, în contrast izbitor cu cvasi-încremenirea șoferilor congestionați în trafic. Izbitor contrastul, dar și aparent, fiindcă sunt convins că și șoferii sunt măcinați de aceeași grabă ca și concitadinii pietoni. Altfel, de ce și-ar lua cineva mașină într-un oraș atât de aglomerat? O grabă pe c…

Cei cinci contra anxietății

Știința spune că anxietatea merge mână în mână cu o imaginație bogată. Nu e foarte clar dacă fantezia te face să vezi, spontan, amenințări în orice, sau, dimpotrivă, teama te împinge să creezi scenarii improbabile din nimic. Cert este că granița între ficțiune și realitate se estompează, populându-ne mintea cu fel de fel de conspirații universale în care ne intersectăm cu te miri ce prieteni și dușmani imaginari.
Ce pot să spun din propria experiență este că, atunci când anxietatea se acutizează, logica are de suferit. Adică se transformă, nefericit, dintr-o sursă independentă de echilibru mental, într-o aliată nedorită a tulburării de comportament. În loc să cenzureze excesele anxietății, logica începe să le justifice cu fel de fel de argumente șubrede, adâncind spirala ruperii de realitate.
Fiindcă ceea ce numim „realitate” nu e altceva decât modul unic, propriu nouă, prin care ne punem în ordine în ceea ce descoperim trăind. E suma tuturor „punctelor de vedere” pe care ni le facem…

Mindfulness și spiritul critic – două unelte egal necesare pentru psihic

A fi mindful sau practica mindfulness presupune o atitudine necritică, de acceptare a vieții. Un aspect care creează uneori confuzii, deoarece am întâlnit destul de des situații în care practicarea spiritului critic e văzută ca o abdicare de la principiile mindfulness. Ba chiar am și fost mustrat recent de unii din cititorii mei, care erau de părere că încalc „etica” mindfulness atunci când aduc critici, oricât de întemeiate, manifestărilor de homofobie, misoginism și ageism. Așa că m-am gândit că ar fi momentul să pun pe hârtie cum văd relația dintre spiritul critic și mindfulness. Problema m-a preocupat cu ceva timp în urmă, drept care am început prin a citi ce spun alții. Nimeni nu a îndrăznit să susțină explicit aberația conform căreia practicantul de mindfulness ar trebui să renunțe complet la judecată și să se comporte ca și cum ar fi spălat pe creier. Dar nici nu am găsit pe cineva care să afirme că mindfulness și spiritul critic sunt două lucruri diferite, egal necesare. Mi s…

Iubește-ți aproapele, dar cu „departele”, ce ne facem? Unde tragem linia de „iubire” fără să devenim ipocriți?

Sunt într-un Uber, imobilizat în aglomerația corporatistă tipică dimineților din Pipera. La radio se poartă un dialog cu ascultătorii pe tema „dați sau nu pomană cerșetorilor”? Mă uit în jur și nu văd nici unul printre clădirile de birouri. Probabil că îi alungă paza, la fel cum fac la mall sau supermarket. Ascult emisiunea. Unii sună să zică da, alții că ba, argumente pro și contra cu exemple de cerșetori „buni” sau „răi”. Cei pro-pomană au condescendența împăciuitoare a celor cățărați pe înalte poziții „morale”. Interesant totuși, parcă cerșetoria e o infracțiune, nu? Cei contra sunt îndârjiți și argumentativi, au în voce ceva din nesiguranța și tensiunea ereticului, generată de decalajul între ceea ce simt și ceea ce li se cere să creadă că e „bine”. Și mai interesant. Dar nu încerc ca tot omul să leg un dialog despre pomană cu șoferul care momentan stă... de pomană. Nu. Geek fiind, scot mobilul și încep să scriu la ceea ce va deveni articolul de față. Eu unul sunt contra carității…

Credulitatea îți depășește simțul critic? Oamenii de „bună-credință” sunt victima ideală a șarlatanilor moderni

Nevoile de zi cu zi au depășit mereu ceea ce religia, și mai târziu știința, puteau oferi oamenilor. Lucru valabil și azi. Dar, cum oferta urmează întotdeauna cererea, locul rămas liber a fost imediat ocupat de surorile lor vitrege: magia și respectiv, pseudoștiința. Din ce în ce mai puțină magie și din ce în ce mai multă pseudoștiință, în oglindă cu retragerea religiei – în favoarea științei – din mentalul colectiv occidental. De ce vitrege? Deoarece au fost născute nu din dorința de cunoaștere, ci din cea de câștig cu orice preț. Niște activități care prind teren acolo unde credulitatea depășește simțul critic. De ce ridic problema șarlataniei? Pentru că poate abate sau întârzia niște oameni de bună-credință, dar mai creduli, de la găsirea unei soluții potrivită situației în care se află, cum ar fi tratamentul prescris de un specialist. Partea bună e că putem depista șarlatania doar fiind un pic mai circumspecți față de soluțiile „miraculoase” care ni le propun diverșii „guru” cu i…

Ce crezi despre ora de religie?

Eu unul as zice ca ora de religie e o experienta inofensiva pentru copil, Nu ma tem de nu stiu ce consecinte: traim intr-o lume prea mult si demult secularizata ca sa-mi mai fie frica de faptul ca o ora de religie pe saptamana mi-ar putea transforma odrasla intr-un fanatic religios. Pe toate zidurile, reale sau virtuale, avem azi reclame, nu icoane. Cat e de utila? Aici sunt in cumpana: la dreapta mea sta blandul Pascal cu pariul lui; pariez pe existenta lui Dumnezeu: daca nu exista, nu pierd nimic, dar daca exista, am castigat o eternitate. La stanga, aprigul Hitchens isi flutura briciul: ce poate fi afirmat fara dovezi, poate fi respins fara dovezi. In jurul meu vad nenumarate religii, si toate se auto-proclama Adevarata Credinta in detrimentul celorlalte. Evident, e imposibil sa aiba toate dreptate. Cel mai probabil, nu are niciuna. Dar, de moment ce exista, inseamna ca e nevoie de ele. Ce e sigur, e ca, cu cat exista mai multe religii, cu atat au mai putina putere...