Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta religie

Nimeni nu e atât de bun pe cât îl laudă unii, și nici atât de rău pe cât îl critică alții

E una din acele dimineți de weekend în care fata cea mare ne face din nou programul. Azi nu „avem” nici meci de baschet, nici înot, nici olimpiadă școlară sau vreun concurs de artă; azi „suferim”, din nou, doar „consecințele” - o nouă festivitate de premiere. Ajungem entuziaști, dar prea devreme. Suntem în formație completă: eu, soția și cele două fete. Plecați în pripă, nu ne-am aprovizionat cu nimic de băut și de ronțăit pentru orele următoare. Avem ceva de așteptat, iar cea mică își pierde curând răbdarea, așa că o iau de mână și plecăm în căutarea unui chioșc cu d-ale gurii. Peste tot, evident, închis. În depărtare observ patru-cinci bărbați strânși în fața a ceea ce părea un magazin de cartier. Mă îndrept într-acolo cu nădejde în suflet, dar... din nou ghinion, dau de o casă de pariuri sportive. Închisă și ea. În jurul ei, cetățenii se foiau și comentau nervoși că trecuse ora deschiderii iar proprietarul localului nu își făcuse încă apariția. Ba chiar unul din ei a încercat ușa …

Nefericirea de a-ți căuta mereu fericirea

Se spune că un discipol Zen care a atins starea de iluminare ar fi fost întrebat de ceilalți „Cum e? Cum te simți acum?” „La fel de mizerabil”, ar fi răspuns acesta. Răspuns care mi se pare nu o dată, ci de două ori corect. Prima dată, fiindcă e validat de milenii, de tradiția religioasă. Religia, indiferent că vorbim de buddhism sau de creștinism, ne învață că fericirea, așa cum o căutăm noi azi în varianta ei pământească, nu are mai nimic de-a face cu desăvârșirea spirituală. Ne naștem și pierim în durere, iar suferința ne însoțește în toată scurta noastră existență. Asta e natura vieții, ca suferința să fie o constantă iar fericirea mai degrabă un accident. Răspunsul discipolului mi s-a părut și a doua oară corect, fiindcă am avut nenorocul să-l validez prin propria experiență. Nu demult m-am pricopsit cu o criză de sciatică. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba – și le doresc din toată inima să nu afle vreodată pe propria piele – s-a manifestat în cazul meu ca o durere, de l…

Suntem „leneși” de la natură, ceea ce ne transformă în potențiale victime ale „fake news”

„Azi noapte am visat că eram un fluture. Acum nu mai știu: sunt un om care a visat că e fluture, sau un fluture ce visează că e om?” spune o pildă taoistă. Dar noi, de unde știm că realitatea... există? Cum putem fi siguri că noi suntem „noi” cei care credem că suntem, cu mâini, picioare și toate cele? Ce dovadă avem că nu suntem doar niște simple creiere conectate la o mașinărie sofisticată stil Matrix, ce ne pompează non-stop în minte idei pe care noi luăm drept realitate obiectivă? Iată una dintre întrebările fundamentale ale filozofiei la care nu există încă răspuns. Prin urmare, dacă nu putem avea această certitudine a realității, atunci nu mai putem fi siguri de nimic. Orice – nu doar o știre – ar putea fi un „fake”. Unii se îndoiesc, sau chiar neagă existența lui Dumnezeu, dar câți dintre noi pun sub semnul întrebării existența realității? Cred că nu o face nimeni în viața de zi cu zi. Dacă ar face-o nu văd cum ar putea supraviețui tot punându-și probleme de genul: o fi reală s…

„Și prostia e un dar al Domnului, dar nu trebuie abuzat de el”

Odată, un om mai cu frica lui Dumnezeu decât agnosticul de mine mi-a spus că, aflat pe masa de operație, nimeni nu mai este ateu. Era argumentul adus de el în favoarea ideii de divinitate. I-am dat dreptate, dar probabil că nu așa cum și ar fi dorit s-audă. I-am zis da, atunci când are de-a face cu o amenințare omul își abandonează de cele mai multe ori logica cedând în fața instinctului de conservare. Cu alte cuvinte, omul s-ar face frate nu numai cu dracul ca să treacă puntea, ci și cu Dumnezeu și cu oricine sau orice i-ar putea oferi o șansă de salvare. Și asta nu pentru că am fi „slabi de înger”, ci fiindcă așa ne-au modelat milioanele de ani de evoluție, să ne agățăm de orice șansă de supraviețuire, oricât de mică sau neîntemeiată. Din păcate, manifestările homofobe din ultima vreme de la noi din țară mi-au întărit bănuiala că religiozitatea se află în relație de inversă proporționalitate cu raționalitatea. Plec de la premiza că știți deja la ce manifestări mă refer, așa că nu l…

Credulitatea îți depășește simțul critic? Oamenii de „bună-credință” sunt victima ideală a șarlatanilor moderni

Nevoile de zi cu zi au depășit mereu ceea ce religia, și mai târziu știința, puteau oferi oamenilor. Lucru valabil și azi. Dar, cum oferta urmează întotdeauna cererea, locul rămas liber a fost imediat ocupat de surorile lor vitrege: magia și respectiv, pseudoștiința. Din ce în ce mai puțină magie și din ce în ce mai multă pseudoștiință, în oglindă cu retragerea religiei – în favoarea științei – din mentalul colectiv occidental. De ce vitrege? Deoarece au fost născute nu din dorința de cunoaștere, ci din cea de câștig cu orice preț. Niște activități care prind teren acolo unde credulitatea depășește simțul critic. De ce ridic problema șarlataniei? Pentru că poate abate sau întârzia niște oameni de bună-credință, dar mai creduli, de la găsirea unei soluții potrivită situației în care se află, cum ar fi tratamentul prescris de un specialist. Partea bună e că putem depista șarlatania doar fiind un pic mai circumspecți față de soluțiile „miraculoase” care ni le propun diverșii „guru” cu i…

„Doamne, care e adevărata religie?”...

... „Nu știu și nici nu mă interesează,” ar fi răspuns Dumnezeu, „fiindcă nu sunt credincios.” Ești contrariat de răspuns? Păi ce, tu chiar credeai că Dumnezeu e atât de „meschin” încât să acorde monopolul „adevărului absolut” doar uneia din cele N religii, iar pe ceilalți N-1 credincioși și atei laolaltă, să îi privească impasibil cum se duc de râpă? Iar dacă ești contrariat, dacă tu chiar ești dispus să mizezi pe „meschinăria” lui Dumnezeu, ce te face să crezi că fix religia ta e cea „adevărată”? În ce mă privește, din copilărie și până acum am fost și sunt un „campion” al luptei pentru „binele cel mai mare”. Am înfrânt de nenumărate ori legiuni de demoni și alte forțe ale răului. Da, în jocurile video, în care am acumulat o grămadă de trofee:) Dar asta nu m-a făcut să-mi adun provizii și arme în casă și să mă duc la poligonul de tir pentru a mă pregăti pentru Apocalipsa zombiilor. E adevărat că nu am fost mereu la fel de lucid. N-am ajuns la poligon, dar am fost la biserică. În ur…

Despre anxietate și depresie, în „Evul Mediu” de azi

Sunt un anxios-depresiv din naștere, trăitor într-o societate ce încă face din suferința psihică un stigmat. Fac parte dintr-o minoritate (sau majoritate deja?) invizibilă, discriminată zilnic și dintotdeauna. Discriminare începând cu etichete gen „bolnav mintal”, trecând printr-o ortodoxie conservatoare cu orice preț ce tratează depresia și sinuciderea drept „păcate capitale”, iar anxietatea drept „plăcută lui Dumnezeu”, și „evoluând” până la sufocanta cultură corporatistă de tip „SMILE or DIE!” Dacă nu aș fi avut șansa să întâlnesc psihologi și psihiatri luminați, puteam foarte bine să zic că, din punct de vedere al sănătății mentale, noi n-am ieșit încă din „canonul” Evului Mediu. Așa că scriu din dorința de a insufla celor ca mine un pic de curaj să-și recunoască față de ei înșiși suferința și să meargă la medic, ca mai apoi să capete puterea de a o afirma măcar față de familie și colegi. Depresia și anxietatea sunt doar expresia unui dezechilibru biochimic la nivel cerebral și t…

Intoleranța nu are niciun Dumnezeu...

... decât pe sine. O spun din capul locului: nu cred că religia, ca mesaj, poate fi sursa vreunui tip de intoleranță. Nici intoleranță față de homosexuali, nici față de alte minorități – evident, mă refer la religiile de care m-am lovit cât de cât, cele mari, tradiționale. Iar poziția mea este clară – sunt contra intoleranței. Nu sunt "pro" nimic. Nici măcar "pro" toleranță, ca să forțez un pic sublinierea. N-am de gând să fac aici un demers pentru toleranță și valoarea ei, ci să mă opun fățiș intoleranței. De ce? Fiindcă intoleranța este un rău absolut. Nu văd ce om de bună-credință m-ar putea contrazice. Iar teologia ne învață că problema răului e o văgăună lunecoasă căreia nimeni nu i-a prea dat de capăt, fiind o problemă pe care o tratează cu maxim de prudență. Spre exemplu, sumbra Apocalipsă a Sfântului Ioan Teologul este ultima venită în canonul biblic, fiind o lectură dificilă și nu prea recomandabilă credinciosului de rând. Acestuia din urmă i se recomandă…

Homo anti-Sapiens

Adică homo-fobii. Sunt un heterosexual căsătorit, cu doi copii, ce crede că formula familiei trebuie extinsă și asupra celor orientați sexual altfel decât mine. Îmi asum, de dragul argumentării, acest stângaci debut în text, din care sper să mă reabilitați stilistic mai târziu. Suspect, fiindcă sunt conștient că sună dubios, ca un croncănit de cioară "tradiționalistă" vopsită în culorile diversității. Îndoielnic, asemeni discursului cuiva corect politic și cu fundul în două luntri, pozând în progresist dar afișându-și în același timp conservatorismul ca pe o circumstanță menită să-i atenueze abaterea de la "normă". Ca atare mă simt dator să fac un exercițiu de autocunoaștere și să-mi explic "excentricitatea". Încerc să-mi iubesc aproapele, dar recunosc că frământările minorității LGBT nu sunt de natură să-mi dea insomnii. Ei sunt “departele” meu, pentru care nutresc zone mari de indiferență. Nu cunosc personal pe nimeni din aceasta comunitate iar tot ce …

Intamplare, soarta sau destin? Tie cine iti guverneaza viata?

Tot ce ti se intampla are o cauza. Nimic nu e intamplator. Dar asta nu inseamna ca intotdeauna exista si un motiv. Adica o intentie a cuiva, un raspuns la intrebarea "de ce asta taman mie"? In egala masura nici ideea de soarta, luata ca fatalitate, nu e acceptabila. E infirmata atat de fizica cuantica cat si de sistemul de justitie, fiindca demonteaza complet ideea de responsabilitate. Ramane idee de destin. Ce e destinul? E la fel de greu de definit ca si conceptul de libertate. Apofatic, destinul nu e nici intamplare si nici fatalitate, e definit prin incercarile la care te supune viata, la fel cum si libertatea e data de limitele ei. Destinul e asemeni unei poteci de munte, croita de formele de relief pe care le parcurge. Poteca nu se duce direct in prapastie la fel cum nu ia pieptis un versant. Poteca nu e chiar o sina de tren de pe care sa nu te poti desprinde, dar nici un vid cosmic in care sa te poti deplasa nestingherit. O poteca intre doua abisuri, pornind din nean…

Sfatul meu? Lipseste-te de sfaturi

Ma refer la sfaturile de viata, nu la cele de specialitate. Cele care le primesti cu sau fara voia ta, de la parinti, prieteni, colegi, cunoscuti sau pseudo-anonimi de pe net. De ce sa te lipsesti? Fiindca esti suficient de bine echipat de natura, fizic si psihic, sa te descurci si singur. De sfaturi au nevoie doar cei ce cred asta. Dovada? Faptul ca existi, la capatul a milioane de ani de evolutie. N-ai nevoie de carti, oricat ar fi ele de sfinte sau faimoase.

Eu nu zic sa-ti ingropi capul in nisip si sa ignori ce se intampla in jurul tau. E OK sa folosesti experienta celor din jur ca sursa de inspiratie pentru propriile tale decizii. Doar atat. Sursa, si nu inlocuitor pentru propria ratiune. Vezi si tu ca nici macar sfaturile de nutritie nu te ajuta sa slabesti pe termen lung, cum ai putea sa ai incredere in ceea ce spun altii despre ceva mult mai complex si pe care nici macar tu nu-l cunosti? Adica viata ta.

Cine sunt cei care dau sfaturi de viata? O categorie sunt cei care au un …

I'm MAD! O istorie personala despre anxietate cu depresie la pachet

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiologilor care…

Tu mai crezi in Dumnezeu? Cum?

Daca esti un ateu convins, articolul de fata te va dezamagi. Nu am de gand sa ma lansez intr-un atac impotriva religiei. Mi se pare o tinta prea facila pentru ziua de azi – intr-un leu cazut, orice magar poate da cu copita. Mai bine as critica gandirea pozitiva (daca poate fi numita gandire) sau corporatismul (daca nu exista un asemenea concept, ar trebui inventat). Ar fi o lupta mai nobila. Drept sa-ti spun, si tu ma dezamagesti. Cum poti sa lupti impotriva a ceva ce tu crezi, fara sa poti demonstra, ca nu exista?

Nici pe tine, religiosule, nu te voi multumi. Nu am sa ma sui alaturi de tine pe baricada adevaratei credinte, ca sa-l infruntam pe ateul de dinainte. Nu pot sa-ti accept dogma repetata la nesfarsit, pe nemestecate. Existenta lui Dumnezeu nu poate fi infirmata, e drept, dar nici demonstrata.

Si atunci, unde ma plasez? Inainte sa-ti raspund, uite o povestioara. Se spune ca Dumnezeu l-a vizitat pe un preot batran si foarte credincios, chiar inainte ca acesta din urma sa moara. …