Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Sufar de perfectionism..."

In primul rand, hai sa vedem daca ne gandim la acelasi lucru. Prin "perfectionist" eu inteleg o persoana cu standarde "imposibile", care niciodata nu e satisfacuta de ceea ce face, cu atat mai putin de ceilalti. Ok? Si tu ai ajuns cumva la concluzia ca te incadrezi in acest tipar.
Care sa fie cauzele acestui comportament in cazul tau? De obicei, ele sunt greu de identificat. Marea majoritate a celor ce sufera de perfectionism sunt persoane care-si masoara valoarea doar prin ochii celor din jur, ignorandu-si propriile criterii de evaluare. Merita sa faci un exercitiu de autocunoastere si sa vezi daca nu cumva te numeri printre acestia. Poate ca nu ai incredere in tine, poate suferi de stima de sine scazuta, poate nu ai incredere in ceilalti sau poate nutresti sentimentul ca munca nu ti-e apreciata... Sau poate tine pur si simplu de educatia care ai primit-o. Orice e posibil.
Dar, indiferent de cauze, de ce ai vrea sa te schimbi? De ce simti ca "suferi"? Da, se spune ca perfectionismul ar putea fi o problema de comportament, dar nici o problema nu e cu adevarat o problema pentru tine pana nu te afecteaza personal. Asadar, ce te deranjeaza? Te intreb pentru ca exista mai multe capcane aici. Daca tu ti-ai propus sa scapi de perfectionism doar pentru a deveni o persoana mai "buna", mai performanta... inseamna ca de fapt tu vrei sa te perfectionezi in continuare, nu? Iata cum poti sa pici in capcana propriei slabiciuni. In loc sa alungi monstrul, tu de fapt il hranesti si apoi ajungi sa te miri ca nu dispare, ci dimpotriva, iti da tarcoale din ce in ce mai des.
Bun, acum sa presupunem ca ai evitat capcana asta si nu-ti mai doresti sa devii mai "Superman", ci doar sa scapi de sentimentul quasi-permanent de insatisfactie fata de orice faci. Deci, care ti-e obiectivul? Sa NU mai fii perfectionist(a)? Ai picat in a doua capcana... Un obiectiv negativ. Negatiile nu exista in natura, ele sunt un produs al logicii, al capacitatii noastre de abstractizare. Ca atare subconstientul nu le poate procesa pentru a-ti crea motivatia necesara. Vei "sti" ca nu vrei sa mai fii perfectionist(a) dar nu vei "simti" nevoia, deci nu te vei putea mobiliza.
Si atunci, ce e de facut? Pai, inchipuie-ti ca te-ai pricopsit cu un papagal malefic, dar cu minte proasta de pasare, special antrenat sa te sacaie orice ai face: "Nu e suficient! Ai fi putut sa faci mai bine! Parca lipseste ceva, ca de obicei! Ai grija sa nu faci iar ca data trecuta!" si tot ce-ti mai spui tu in momentele de perfectionism. Ei bine, cat mai ai de gand sa-i tolerezi cicaleala?
Solutia e simpla: constientizeaza momentul in care incepe sa turuie si pune-i un prosop peste colivie. Adica ignora-l si indreapta-ti atentia asupra a altceva decat faceai in acel moment. Fa asta de fiecare data. In cele din urma, papagalul va obosi si va tacea. Si, de ce nu, poate ca la un moment dat se va satura de prosopul tau si va disparea de unde a venit.

Despre ce ai vrea să afli mai multe acum?