Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Nu mai am incredere in nimeni..."

De moment ce te-ai gandit sa ma contactezi pe mine, un strain, situatia nu e atat de grava pe cat pare, nu? Si totusi, e in mintea ta un "ceva", o neimplinire. Cel mai probabil, relatia parintilor tai nu a fost tocmai fericita. Sau poate ca ai trait o iubire neimplinita. In orice caz, acest "ceva" te-a facut sa construiesti in jurul tau un zid care sa te fereasca de dezamagiri.
Si se pare ca ai facut o treaba a naibii de buna. Te protejeaza impecabil, dar te si izoleaza de ceilalti. Un zid ca o oglinda: ori de cate ori te uiti spre ceilalti, nu-i mai vezi asa cum sunt, ci ca reflectii ale acelui "ceva". Un timp te-ai simtit in siguranta. Apoi zidul s-a transformat in inchisoare si ai inceput sa simti ca si cum te-ai fi incuiat pe dinauntru si ai pierdut cheia. Si in mintea ta a inceput un razboi civil in care iti arunci reprosuri si justificari.
Ai vrea sa te apropii de ceilalti, dar te impiedica zidul. Ceri ajutor, dar ceilalti sunt impiedicati de zid sa te atinga. Si te intrebi: cum sa evadezi? Va trebui sa incepi sa sapi din interior. Din interiorul mintii tale, acolo unde ti-ai construit inchisoarea.
Dar cum sa faci asta? In primul rand, ai incredere in tine? Daca da, poarta-te cu tine ca si cu propriul tau copil, daca acesta s-ar afla in situatia ta. Iarta-ti greselile. Fa pace cu tine insati, opreste razboiul tau civil. Apoi incepe sa te apropii de ceilalti, dar cu prudenta. De ce? Uite o povestioara: o femeie gasi un sarpe lovit pe sosea, il lua acasa si il vindeca. Apoi il duse inapoi dorind sa-i dea drumul in natura. Odata eliberat, sarpele s-a intors si a muscat-o fatal. Cu ultimele puteri, femeia il intreba: “De ce ai facut asta, tocmai mie?” Sarpele raspunse: “Fiindca asta e natura mea.” Asa ca ai incredere in oameni, dar ai grija cui o acorzi.
In lumea minerala, nevie, ceea ce folosesti se uzeaza in timp pana la disparitie asemeni incaltarilor care pana la urma se tocesc si se rup. In lumea viului, lucrurile stau exact pe dos: ceea ce nu folosesti se atrofiaza ca un muschi nefolosit. Si nu doar trupul are de suferit: abilitatile nefolosite se pierd, cunostintele nepuse in practica se scufunda in negura uitarii. Asa si cu increderea: daca nu o exersezi, iti va fi din ce in ce mai greu sa o acorzi. In plus, lipsa acesteia e o afacere costisitoare, fiindca te face sa te uiti mereu peste umar. Viata nu e dreapta, dar nici impotriva ta, ci mai degraba neutra. Chiar daca intamplarile prin care ai trecut te imping la o atitudine defensiva, nu poti merge in fiecare zi cu tancul pe strada doar pentru ca tu crezi ca soferii din oras sunt mai degraba imprudenti.
Deschide-te catre lume si, putin cate putin, zidul de neincredere se va subrezi si te vei putea reintalni cu ceilalti. Iar acel "ceva" se va pierde in uitare...

Despre ce ai mai vrea să citești acum?