Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Ce pot face pentru tine?

Cu ce te pot ajuta? Ce e sigur este că eu nu aplic nici terapie, nu prescriu nici rețete, dar pot fi alături de tine. La nevoie, bineînțeles, cam ca în următoarea întâmplare. Într-o dimineață ca oricare altele, un om mergea la muncă. Scufundat în grijile sale, nu dădu atenție drumului pe care mersese de atâtea ori și căzu într-o groapă destul de adâncă. Fiind un individ atletic, și nedorind să se facă de râs pentru propria stângăcie, omul încercă să iasă de acolo prin propriile puteri. După vreo două ore de eforturi zadarnice, începu să plouă. Groapa se umplea cu apă și atunci omul, pătruns de umezeală și frig, își înghiți mândria și începu să strige după ajutor.

Întâmplător, un terapeut auzi strigătele sale și se apropie de marginea gropii. Plin de speranță, omul îi ceru o mână de ajutor. Terapeutul se uită la ceas, se așeză pe marginea gropii și îl întrebă: „Ce emoții simți? Ce anume te supără în viața ta? Ce ai vrea să schimbi?" „Păi, sunt rușinat că am căzut în groapă, sunt frustrat că nu pot să ies, mi-e teamă că o să mă îmbolnăvesc și aș vrea să ies de aici cât mai repede”, zise docil omul. Discuția continuă de aceeași manieră preț de 45 de minute, apoi terapeutul se uită la ceas și întinse omului o carte de vizită, spunându-i: „Ședința de azi s-a încheiat. Sper că discuția noastră ți-a fost de folos, iar dacă simți nevoia să mai conversăm, vino peste o săptămână la mine la cabinet.” După care terapeutul plecă mai departe.

Omul nostru amuți de uimire câteva momente, apoi reîncepu să strige după ajutor. Ce altceva putea face? După o bună bucată de vreme, de marginea gropii se apropie de data asta un medic, întrebând: „Ce simptome ai?" La fel de docil ca mai înainte, omul răspunse: „M-am lovit la picior în cădere, simt umezeală și tremur de frig.” Medicul prescrise o rețetă și o întinse omului spunându-i: „Ia medicamentele astea și, dacă într-o săptămână nu-ți trece, vino la mine la cabinet.” Apoi, la fel ca și terapeutul de dinainte, medicul se îndepărtă de groapă.

Omul începu să deznădăjduiască, dar continuă să strige după ajutor, cu o voce din ce în ce mai pierită, ce-i drept. De marginea gropii se apropie un alt necunoscut. „Și tu ești vreun terapeut sau medic?" îl întrebă nervos omul. „Nu”, răspunse acesta și apoi sări în groapă. „Ce faci, dom’le?" întrebă omul nostru, „nu era de ajuns necazul meu? Ce mai cauți și tu aici?" „Păi am venit să te ajut”, răspunse necunoscutul. „Știi, eu am căzut mai demult în groapa asta și am găsit o cale de ieșire. Acum vreau să te învăț și pe tine cum să te salvezi...”

Consiliere sau coaching? Depinde ce ai nevoie, cel mai probabil de câte ceva din amândouă. Întrebarea este firească, fiindcă cei doi termeni nu sunt sinonimi. În teorie, ambele activități au multe elemente în comun, dar există și diferențe. Spre exemplu, cineva ar putea spune că, în timp ce în consiliere se caută un răspuns la întrebarea „de ce e necesară schimbarea?”, în coaching se adresează problema „cum se face schimbarea?”

Mare e tentația omului de a categorisi și a pune totul în cutiuțe, și totuși viața refuză să se încadreze în astfel de clasificări. În practică am observat că, pentru a ajunge la un rezultat mulțumitor, nu poți face doar consiliere, sau exclusiv coaching. Întrebările „de ce?” și „cum?” merg mână în mână: nu poți da un răspuns la niciuna din întrebări fără să ai măcar o idee de cum sună răspunsul la cealaltă. Pe baza „de ce?”-ului stabilești și pui în practică un ”cum?”. Apoi, obții niște rezultate, îți re-evaluezi „de ce?”-ul și o iei de la capăt cu un nou ”cum?”. Fiindcă viața presupune adaptare, și nu o consecvență bovină.

On-line sau e-mail? Care formă de dialog e mai eficientă? Pe de o parte, într-o discuție poți beneficia de empatie, dar valul emoțiilor te poate duce la fel de bine spre blocaj și irosire de energie. Pe de altă parte, textul te ajută să te detașezi de trăirile imediate, dar face mai dificilă ilustrarea a ceea ce simți. Prin urmare, nu am un răspuns universal, valabil pentru orice situație, așa că m-am gândit că cel mai bine e să-ți ofer ambele variante, urmând ca alegerea să o faci tu. Ce pot să-ți spun e că variantele nu se exclud reciproc, așa că optează pentru forma care ți se pare potrivită în momentul la care te hotărăști să apelezi la ajutorul meu.

Și nu în ultimul rând, poate te întrebi: de ce doar online sau e-mail? De ce nu și un dialog față-în-față? Aici răspunsul e simplu: din cauză că orașul în care trăiesc e un loc scump și aglomerat, ceea ce face ca varianta să fie foarte nepractică pentru mine. Cu toate acestea, poți apela oricând la self-help, pe care l-am pregătit cu gândul inclusiv la acele situații în care, din diverse motive, ne lipsesc resursele temporale, sau financiare, sau chiar emoționale, necesare unei colaborări.

Despre ce ai mai vrea să citești acum?

Despre viață
Despre carieră
Ajută-te singur!