Depresia e ca un parazit mare și cenușiu, care te golește
încet-încet de viață. E o bestie autodistructivă născută din
propria minte, față de care logica este cel puțin ineficientă,
dacă nu chiar dăunătoare. Sau măcar așa se întâmplă în cazul
meu.
Dacă anxietatea te face să te temi până și de propria umbră,
depresia are efectul contrar. Te face mai realist. Chiar prea
realist. Atât de realist, încât începi să simți acut lipsa de
sens, sau mai bine zis, absurdul lumii în care trăiești.
Începi să te întrebi ce sens mai are, pentru ce să te mai zbați
o viață, zi de zi? Ce sunt banii, puterea sau prestigiul, altceva
decât niște ficțiuni perisabile pe care ni le tot repetăm unii
altora până când le luăm drept adevăr?
Ajungi să-ți spui că da, „deșertăciunea deșertăciunilor,
toate sunt deșertăciuni”, dar nu te mai oprești prudent la
concluzia Ecclesiastului, ci mergi până într-acolo încât nu-ți
mai vine nici să te dai jos din pat. Și ceea ce începuse ca
filosofie, se transformă în tulburare de comportament. Fiindcă nu
degeaba se spune că luciditatea absolută este forma supremă de
nebunie.
Atunci când depresia devine cronică, lucrurile sunt clare: trebuie
să mergi la un psiholog. Din fericire, se întâmplă rar și nu
oricui. Dar ce te faci cu episoadele de lehamite, sictir, jemanfișism
care te pocnesc când îți e lumea mai dragă? Din te miri ce
motive, de care habar n-ai, gen prea puțin soare?
Mai întâi, sunt momente absolut firești în viața oricui, și
care nu sunt neapărat un motiv de îngrijorare. Dimpotrivă, absența
lor cu desăvârșire ar trebui să te pună pe gânduri, fiindcă nu
e o dovadă a fericirii, ci mai degrabă un semn de sociopatie.
Apoi, dacă o iei pe calea logicii atunci când ești deprimat, de
obicei aduni o sumă de argumente discutabile care duc, invariabil,
la concluzii demotivante. Și atunci?
N-am nicio rețetă universală anti-lehamite, și nici nu cred că
există. Ceea ce funcționează pentru mine e foarte probabil să
aibă efectul contrar, sau niciunul, în cazul altcuiva. În schimb
am găsit o povestioară care mi s-a părut un bun punct de pornire
în găsirea unei strategii personale anti-depresie.
Două broaște au căzut într-o ditai oala cu lapte. După câteva
încercări nereușite, ambele au realizat că le va fi imposibil să
mai iasă de acolo.
Prima broască și-a spus că, din punct de vedere logic, nu are
niciun sens să se mai agite: de ce să-și prelungească inutil
suferința, când și așa, după moarte o așteaptă viața de apoi,
raiul etc.? Așa că și-a pus labele pe piept și s-a dus la fund,
murind împăcată.
A doua broască, mai proastă, și atee pe deasupra, a refuzat să
capituleze. Așa că s-a tot agitat de colo-colo până când laptele
s-a transformat în... unt! Din clipa în care a prins un pic de
teren solid sub labe, broasca cea ilogică a făcut saltul afară din
oală și dusă a fost.
În mod normal, acționăm atunci când suntem motivați. Iar în
lipsa motivației, suntem înclinați să ne comportăm ca prima
broască. Adică să o lăsăm baltă. Ceea ce nu prea știm este că,
dacă ne îndârjim să acționăm doar de dragul acțiunii, precum a
doua broască, e foarte probabil că motivația să se nască din
senin. Ca untul din lapte. Nu e doar morala fabulei, ci un fapt
confirmat de psihologi.
Nu mi-am propus să arunc logica de pe piedestal, dar nici să fac un
cult în jurul ei. Am vrut doar să arăt până unde se poate
întinde. Pentru că rațiunea, ca orice fenomen fizic, are și ea
limitele ei. Dacă azi suntem unde suntem, ca specie și ca indivizi,
e mult mai probabil ca meritul să fie al instinctelor și al
automatismelor mentale, decât al religiei sau filosofiei.
Ok, am mai fost criticat că reduc mintea la materie, la creier mai
precis. Și da, știu că știința nu poate încă demonstra cum din
activitatea cerebrală se nasc gânduri și emoții. E doar o
problemă de timp până o va face: cunoașterea a avut și va avea
mereu niște goluri. Dar asta nu e un motiv ca să le umplem cu
superstiții sau pseudoștiință. Depresia e doar un fenomen psihic
ale cărui cauze nu le înțelegem prea bine. Prin urmare, îl tratăm
cam pe bâjbâite.
Ok, și ce să faci atunci când nu mai ai chef să faci nimic? Fă
ca broasca supraviețuitoare. Fă ceva. Orice. Doar nu capitula.
Articol apărut în Pagina de psihologie
Articol apărut în Pagina de psihologie