Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Nebunia noastra cea de toate zilele


"Ce-ai, dom'le, esti nebun la cap?!" De cate ori pe zi auzi, sau formulezi tu insuti, variatiuni pe aceasta tema? Ba chiar o pui si sub o forma autocritica: "Ce dom'le, crezi ca sunt dus cu capu'?" Pe cati din cei pe care ii intalnesti nu-i "binecuvantezi", in gand sau pe fata, cu un "Idiotule!", "Cretinule!", "Esti bolnav mintal?" Pe cati din jurul tau, cunoscuti sau necunoscuti intalniti doar o data pe strada, nu ii etichetezi sau macar suspectezi ca ar fi betivi, afemeiati, cartofori, drogati? De ce intr-o lume atat de progresista si de toleranta, care condamna discriminarea de orice natura, mai stigmatizam azi, in secolul XXI, si cu atatea informatii la indemana, bolnavii psihic? 
O categorie aparte a celor cu afectiuni de natura psihica sunt dependentii de substante, jocuri si sex. In mod paradoxal, se pare ca sunt categoria cea mai supusa oprobriului public, desi mai toti suntem dependenti de ceva sau cineva, intr-o masura mai mica sau mai mare. Suntem dependenti de shopping, sau de mobil, sau de dulciuri, sau de televizor, sau de masina, sau de un milion de alte lucruri fara de care am putea sa traim bine mersi. Si atunci, de ce nu ii intelegem? De ce ii punem la zid in loc sa ii indrumam spre un specialist? 
De la dependenta putem extinde si la celelalte tipuri de afectiuni de natura psihica. Nici macar religia de azi nu e mai blanda cu aproapele in suferinta mentala, in ciuda atitudinii declarative din indemnul "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Akedia (depresia) e considerat unul dintre pacatele capitale, la fel ca si sinuciderea. Nici alcoolismul, desi atat de raspandit, nu pare a beneficia de mai multa compasiune. "Iubirea" aproapelui se manifesta si aici, uneori cu rezerve explicite: la schitul Paltinis ni se spune, in clauze complicate si relativ contradictorii, ca ne putem ruga pentru alcoolic cat e viu dar nu putem sa-l mai pomenim daca a murit in urma consumului de alcool. Dar nici nu e de mirare: un om lipsit de bun-simt si avand in mana Vechiul Testament, atat de plin de contradictii, poate sustine practic orice ii trece prin cap, de la incest la genocid. 
Observ un consens social, pe cat de spontan, pe atat de nefast, de condamnare morala a bolilor psihice, inclusiv a celor mai raspandite: depresia si alcoolismul. Se pare ca atunci cand e de aruncat cu piatra in cineva, ne solidarizam spontan, atei si credinciosi. Dificultatile apar doar atunci cand trebuie sa intelegem si sa acceptam pe cineva sau ceva: homosexualitatea, avortul sau bolile psihice. 
Nu a fost intotdeauna asa. Istoria e plina de figuri pozitive, eroi religiosi sau istorici care azi ar putea primi un diagnostic variind de la tulburare bipolara, la schizofrenie sau paranoie. Nebunii erau deseori considerati profeti, sfinti, oameni prin care Dumnezeu vorbeste. Regii protejau uneori cate un nebun pe langa ei. Si acum mai pastram expresia de "nebunul satului", un personaj pitoresc in decor rural. Si totusi, de ce astazi ii respingem? Ce ne impiedica sa avem compasiune fata de ei asa cum avem fata de cardiaci sau diabetici? 
Da, ei, suferinzii psihic, se comporta diferit fata de noi, iar uneori actiunile lor produc, de cele mai multe ori indirect, suferinta si celor apropiati. Dar tot asa se comporta si unii din semenii nostri "sanatosi la cap". Si atunci, de unde vine diferenta de tratament, de unde standardul dublu aplicat celor bolnavi? Se pare ca o parte din problema vine din lipsa de cultura in domeniu a populatiei, insa rolul important il are aici media, a carei lipsa de scrupule perpetueaza asocierea dintre boala psihica, pe de o parte, si violenta sau impredictibilitate, de cealalta parte. Cu toate ca, in realitate, marea majoritate a suferinzilor psihic sunt inofensivi, "nebunul" e un personaj negativ care "vinde" bine stirea, indiferent daca e vorba de un act terorist sau o crima pasionala. Iar noua ne plac al naibii de mult stirile astea... 

De ce? Acesta e deja un alt subiect... 

 - - - 

Ilustratia: Fragment din "Gradina deliciilor pamantene" (Hieronymus Bosch)