Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Tu cum imbatranesti?


Daca ai trecut de titlu, sigur ti-a trecut intrebarea asta prin cap pana acum. Daca totusi nu ti-a trecut, e momentul sa incepi sa te gandesti. E bine sa o faci cat esti inca tanar, mai tarziu... e prea tarziu, o sa incremenesti in negare. Pentru ca de imbatranit, toti o facem. Nu crezi? Uita-te la ei. Ii vezi din cand in cand pe strada sau la supermarket, urati, ridati, miscandu-se dezarticulat, carand dupa ei carucioare la limita puterilor. Stai, nu o lua la fuga, nu a venit sfarsitul lumii, nu sunt zombii. Sunt oameni ca si noi, sunt doar batrani. Asa vom ajunge si unii dintre noi, daca avem mult noroc. Am zis noroc?
Societatea vrea sa muncim sanatosi, cat mai mult timp, ca sa ii putem plati darile, iar apoi sa murim cat mai repede. Ne trateaza ca si cum ne-am alege bolile si am putea incheia vreun contract cu moartea, cum si cand sa ne ia. Si tot societatea, in mod ironic si ipocrit, ne refuza sinuciderea asistata, din considerente etice. Ne refuza mijloace materiale decente si se mira, tot ipocrit, ca batranii sunt abandonati si abuzati de urmasi sau aziluri. Ca nu au parte de respect, ci de dispret. Da, stiu, au trecut vremurile cand cei care nu aveau batrani, trebuiau sa si-i cumpere. Astazi avem internet / nu mai trebuie batranet. Asa ca progresam(!) spre vremurile si mai vechi cand ne abandonam batranii in paduri. (Mai rar life coach cu asa vocabular ales, nu? "Moarte", "batranete", "sinucidere asistata"... Ei, ce sa fac, compensez si eu cum pot lipsa gandirii pozitive din arsenalul meu...)
Ei, draga societate, am o veste mare pentru tine! Nici tu nu esti nemuritoare. Demografia si emigratia isi lasa amprentele si asupra ta. Si tu imbatranesti, odata cu noi. Asa ca ar trebui sa-ti revizuiesti standardele privind ce inseamna tineretea si toate cele. Iar tu, si mai draga corporatie, esti in fix in aceeasi oala. Din fix aceleasi motive ca si societatea. Reclamele tale pline de tinerete incep sa ramana fara adresa. Nu mai poti recruta la infinit juniori usor de sedus, lipsiti de experienta de viata si fara obligatii familiale. Age-ismul tau triumfalist cu care iti declami varsta medie a echipei se stinge din lipsa de baza statistica. O stii si tu deja, din cauza asta impingi disperata la inaintare, in magazine si reclame, putinii tineri care ti-au mai ramas. Cu cat imbatranesti, cu atat mai tare te agati de tinerete, exact ca o femeie trecuta care isi ascunde ravagiile varstei sub din ce in ce mai multe straturi de fard si cu bijuterii din ce in ce mai strident colorate. Dar... sa nu plangem la morminte straine. Sunt sigur ca societatea si corporatia vor gasi solutii si vor exista si dupa ce noi vom fi disparut. Sa vorbim despre noi, asa cum am inceput.
Spuneam mai sus ca societatea te lasa sa imbatranesti pe cont propriu. Preferabil sa devii invizibil si sa dispari in neant. Iar tu, disperat, ii faci jocul si incepi sa-ti negi anii. Vestimentatie, accesorii fel de fel, operatii estetice, diete, fitness, maratoane chiar... Dar ar fi trebuit sa simti deja ca nu e nimic mai dureros pentru tine si mai ridicol pentru ceilalti decat a afecta o varsta pe care nu o mai ai demult.
Ce e de facut? In primul rand, accepta inevitabilul. Oricat ti-ar place sa te minti in oglinda, batranetea nu e ceva ce se intampla doar celorlalti. Nu. Din prima de zi de viata incepem sa imbatranim si sa murim, putin cate putin. Asta e natura lucrurilor, tot ce are un inceput, are si un sfarsit. Pana si Soarele se va stinge intr-o zi. Si tocmai asta da valoare vietii – efemeritatea ei. Daca am fi nemuritori, nu i-am da nici o valoare. Asa cum nu pretuim nici lucrurile care le primim de-a gata. De exemplu, sanatatea. Sau fericirea. Incepi sa te gandesti la ele abia atunci cand le pierzi.
Apoi, sicriul nu are buzunare. Legenda spune ca marele Alexandru Macedon a cerut sa fie ingropat intr-o lada perforata lateral, iar mainile sa-i fie lasate la vedere, astfel posteritatea sa fie martora ca nu a luat cu el in mormant nimic din marele imperiu lasat in urma. Asa ca incepi usor-usor sa te desprinzi din goana asta nebuna dupa avere, putere, placere si faima. Dar cum sa faci asta? Nu stiu exact, descurca-te, fiecare in felul lui. Ai putea sa inveti sa fii generos. Uite un exemplu. Un alt mare rege, Ashoka, deprimat de suferinta care a stat la baza fauririi celui mai puternic imperiu din India, s-a convertit la budism. A inceput prin a imparti treptat, cu cei din jur, tot ce avea, astfel incat, atunci cand a murit, tot ce mai avea era o jumatate de fruct de mango. Dar fii generos si cu tine, nu doar cu ceilalti. Daca nu ai grija de tine, cum poti avea grija de altii? Daca nu te iubesti pe tine, cum sa-ti poti arata afectiunea fata de ceilalti? Nu uita nici o clipa ca ai dreptul sa fii aici si acum, alaturi de noi, la fel de mult ca orice alt tanar. Cauta-ti sensul vietii in dragostea fata de cei din jur sau intr-o datorie de implinit. Chiar daca viata ti le refuza, du-ti povara varstei cu demnitate, atat cat iti permite societatea, fara invidie sau alte sentimente negative. Nu mai ai timp de asa ceva. De fapt, nimeni nu are, tu cu atat mai putin.
Asadar, cum sa imbatranesti? Imbatraneste cu sens.