Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

Cultul muncii si inteligenta artificiala


In zorii revolutiei industriale oamenii visau ca masinile vor prelua munca, lasandu-le mai mult timp liber. In acelasi timp, stiinta ce crease masinariile impingea religia traditionala in fundalul istoric. Dar in loc de utopia milenarista visata, golul a fost umplut de o noua religie, mai profitabila.
Cultul divinitatii de ieri a devenit cultul muncii de azi.
Ca orice cult, are extremistii sai, indiferent de oranduire. La o extrema sunt habotnicii – workaholicii occidentali sau stahanovistii sovietici. La cealalta, ereticii – asa-zisii "boemi" sau "paraziti sociali". Daca nu muncesti sau esti lenes, esti eretic, indiferent daca traiesti in socialism sau capitalism. Daca feudalismul cultiva ieri, prin religie, supunerea fata de senior in numele Domnului, democratia cultiva azi, prin scoala, obedienta fata de stat sau patron in numele Mamonei. Adica al profitului.

Istoria ne arata ca o civilizatie nu poate evolua fara contradictii generatoare de disonante cognitive. Disonante pe care psihologii le trateaza ca pe o problema, dar antropologii inclina sa creada ca sunt mai degraba un avantaj evolutiv. Popoarele molcome n-au prea facut istorie. Feudalismul a defilat prin istorie cu sabia intr-o mana si cu crucea in cealalta, doua idealuri identice ca grafica dar incompatibile in continut. Ambele siroind de sange – al lui Hristos de o parte, de cealalta parte al adversarului. La fel, Revolutia Franceza s-a nascut tot in sange cu strigatul "Libertate, egalitate, fraternitate sau moartea!" Fraternitatea s-a pierdut pe parcurs, probabil din lipsa de consistenta ideologica, iar de moarte s-a abuzat cu ghilotina iacobina, asa ca democratia a pastrat in final doar libertatea si egalitatea, alte doua idealuri care se exclud reciproc. Egalitatea presupune limitarea libertatilor individuale, iar libertatea, asumarea inegalitatii. Asa ca politicul de azi e obligat sa navigheze prin stramtoarea ingusta delimitata la stanga de Scylla egalitarismului si la dreapta de Caribda liberalismului. Iar individul, vrand-nevrand, e obligat sa-si asume orice disonanta cognitiva generata de cei doi poli ideologici. Cu atat mai mult romanul, aruncat acum nici trei decenii din menghina socialista direct in jungla capitalista.

Iar acum, in plina frenezie workaholica, intra in scena inteligenta artificiala. 

La fel ca masina de acum trei secole, plina de promisiuni variind de la saptamana redusa de munca la venitul universal garantat. Ce urmeaza? Competitie sau simbioza intre om si masina? E adevarat ca istoria nu se repeta, dar viitorul e modelat de stiinta si tehnologie. Putem acum imagina orice. O utopie in care fiecare individ e liber sa-si dirijeze energiile in societate asa cum crede de cuviinta, eliberat fiind de corvezile subzistentei de catre masinile inteligente. Sau o distopie in care acelasi individ e obligat sa-si augmenteze, cu ajutorul medicatiei, inteligenta naturala, pentru a putea face fata concurentei celei artificiale. Paradis sau iad, ambele perspective sunt egal probabile. Sau improbabile.
Un lucru e sigur: societatea are propriile sale interese, de care individul beneficiaza doar partial si indirect. Vanatorul-culegator muncea pentru subzistenta mai putin ca agricultorul, era mai bine hranit si mai sanatos ca cel din urma. Si comparatiile pot continua, intre agricultor si muncitor, respectiv muncitor si corporatistul de azi. Si nu intotdeauna in defavoarea primilor. La fel cum codul rutier nu e scris ca sa ajungi tu mai repede la destinatie, la fel si prezenta inteligentei artificiale nu va avea ca scop cresterea calitatii vietii tale. E foarte probabil sa nu ai mai mult timp liber. Progresul nu inseamna intotdeauna mai bine din orice punct de vedere. Cu toata evolutia de mai bine de un secol a domeniului auto, viteza medie de deplasare in oras nu e cu mult mai mare decat cea a primelor automobile.

E interesant de urmarit cum va evolua cultul muncii in noile conditii, in care inteligenta artificiala va coabita mai mult sau mai putin fericit cu cea naturala. Va urma o noua secularizare? Sau o de-secularizare? Ma astept ca noua religie sa preia atributele de succes ale celei pe care o inlocuieste, asa cum monoteismul a preluat sincretic elemente din: dualism, prin diavolul cel independent, politeism, prin sfinti si animism, prin credinta in sufletele mortilor. Sa nu neglijam nici influenta demografiei, invers proportionala cu nivelul de instruire, si nici cea a melanjului cultural cauzat de imigratia masiva din ultimii ani.

Azi, banul transcende orice bariere culturale, sociale sau religioase. Dar maine? Va fi un nou zeu care va inlocui profitul? Cine va prelua locul ocupat azi de Mamona?