Treceți la conținutul principal

Ma angajeaza... nu ma angajeaza...





Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala.
De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa.

Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare.

Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic.
Fa urmatorul experiment: dimineata, incearca sa te imbraci folosindu-ti exclusiv ratiunea, fara alte considerente. Argumenteaza-ti pur logic de ce alegi cutare sau cutare piesa de vestimentatie. N-o sa reusesti. O sa stai blocat in fata sifonierului, fiindca realitatea nu-ti va da suficiente date astfel incat sa iei o decizie neinfluentata de emotii. In afara de starea vremii si circumstantele in care care anticipezi ca vei evolua, n-ai alte date de intrare. In mod normal, ar trebui sa-ti rezulte mai multe solutii dintre care nu ai putea sa alegi una decat daca introduci si niste criterii emotionale. Ceva gen "azi am chef sa port asta". Daca totusi obtii o singura solutie pe cale rationala, o singura combinatie de haine fara sa faci apel la preferinte, sa stii ca e o exceptie, deci te invit sa reiei experimentul in dimineata urmatoare. In rara eventualitate ca obtii aceleasi haine, in mod repetat, atunci... cred ca ti-ar prinde bine niste sedinte de dezvoltare personala...:)
Cam in situatia asta se afla si angajatorul. Are in fata un CV, la fel de bine scris ca si al celorlalti candidati eligibili, si o persoana la fel de necunoscuta. Ca si in cazul experimentului cu sifonierul, realitatea ii ofera foarte putine date pentru o decizie sustenabila logic. Si el trebuie sa ia, mai devreme sau mai tarziu, o decizie de angajare. Cum spuneam, decizia sa nu poate fi exclusiv rationala. Daca ar fi asa, atunci recrutarea s-ar desfasura ceva de genul: candidatul trimite CV-ul, completeza un chestionar si primeste raspunsul "in plic". Fara timp consumat in interviuri fata in fata cu unul sau mai multi intervievatori. Evident, in realitate asa ceva nu se intampla – cel putin nu intr-o companie interesata de profit pe cai legale – ceea ce ne arata ca emotiile resimtite de angajator, fata de tine, influenteaza in mod decisiv decizia de angajare, venind in completarea putinelor date concrete ale realitatii. De unde vin aceste emotii? Din experienta lui de viata si, cel mai important pentru discutia noastra, din ceea ce "citeste" in tine. Nu te astepta ca angajatorul sa-ti dea vrun feedback legat de ceea ce simte fata de tine. Nici in bine, nici in rau. De obicei vei primi o poveste, povestea pe care si-o spun lor insisi ca sa-si justifice decizia. Sau poate nu vrei primi nimic. In fond, si tacerea e un raspuns.
Iar acum ajungem la emotiile tale. De fapt, la ce a "citit" in tine angajatorul. De ce crezi ca sunt atat de importante intalnirile fata in fata chiar su azi, in epoca internetului?
De la sefi de state la oameni de rand, in chestiuni de interes, toti prefera disconfortul unei deplasari doar ca sa respire acelasi aer cu interlocutorul. 
Sunt importante fiindca ne permit sa avem acces la mimica, gestica si tonul celuilalt. Lucruri care se pierd in scris, pe telefon sau video. Evolutia ne-a inzestrat cu un detector de minciuni de care nu suntem constienti, dar care se manifesta nevazut sub forma de sentimente. Gen "mi-a placut de candidatul Icsulescu mai mult decat Ygrec". Iata motivul pentru care angajatorul vrea sa te vada. Ca sa-si poata obtine sau confirma datele pentru componenta emotionala. Adica circa 95% din ceea ce va sta la baza deciziei de angajare.
Asa ca fii atent la ce semnale transmiti dincolo de cuvinte. Impaca-te cu tine. Trecutul ramane trecut, OK, dar incearca sa-l vezi altfel. Fa pace in sinea ta cu fostii angajatori sau colegi indiferent de experientele neplacute pe care ti le-au pricinuit. Dezamorseaza-ti frustrarile legate de durata procesului de recrutare si de gafele inerente. Impaca-te si cu esecurile de la interviurile anterioare. Daca nu accepti raul inevitabil din viata ta, nu poti spera la mai bine.
Dar ai grija sa nu cazi in extrema cealalta. Nu blufa, decat daca ai vreun mare talent de actor – desi, daca ai fi avut, nu ai fi ajuns cu cititul pana aici. Nu incerca sa pari vreun Ferrari. Nu de alta, dar nu orice companie isi permite unul. In plus, risti sa-ti pierzi credibilitatea.
Fii natural. E firesc sa ai o doza sanatoasa de emotii, nu lupta contra lor. E periculos daca n-ai da nici un semn de emotie, fiindca lipsa asta ar putea fi interpretata ca un semn de dezinteres

Fii cat mai tu si ai mai multe sanse ca numaratoarea din titlu sa se incheie favorabil pentru tine:... ma angajeaza!