Se spune că bătrânețea e o stare de spirit. Care, ca orice astfel de stare, poate fi pozitivă sau negativă. Înclin să cred că e pozitivă mai mult în teorie, fiindcă practic suntem intoxicați de ageism. Adică de acel set de prejudecăți care ne face să avem o atitudine negativă în funcție de vârstă. Ageism-ul e atât de prezent, încât nici nu-l mai sesizăm. Ne e la fel de „normal” pe cât îi e peștelui apa. Și totuși, câte dintre reclamele pe care le vedeți includ persoane peste 50 de ani?
Intoxicarea e atât de profundă încât ne manifestăm prostește nu numai față de ceilalți, ci chiar față de noi înșine. Practic, odată ce depășim „vârsta critică” ajungem să ne discriminăm singuri. Suntem afectați, mai bine zis „defectați”, până la nivelul subconștientului.
Dacă șmecherul de 40+ „își trage” o gagică de 18+, n-o face „ca să-i moară dușmanii”, ci ca să-și arate, atât sieși cât și tovarășilor săi, că încă mai e „valabil”. La fel ca și corporatistul care, la aceeași vârstă, se apucă de maratoane; nu fiindcă l-a apucat brusc grija de sănătatea pe care și-a neglijat-o de la 20, ci ca să-și demonstreze lui, șefului, colegilor, că încă nu „s-a expirat”.
Vi se pare că voi sunteți imuni? Că asta se întâmplă doar altora? Hai să vedem ce au descoperit psihologii. Într-un experiment de acum clasic, unor studenți li s-a cerut să construiască diverse propoziții pornind de la un anumit set de cuvinte. Celor din primul grup le-au fost furnizate cuvinte care includeau numeroase asocieri cu bătrânețea. Celor din al doilea grup, nu. După acest exercițiu lingvistic, fiecărui participant i s-a cerut să părăsească clădirea parcurgând un culoar, unde, fără știrea sa, a fost cronometrat. Cercetătorii au observat că celor care li s-a sugerat bătrânețea s-au deplasat mult mai lent decât ceilalți.
E adevărat că în cazul experimentului efectul sugestiei a fost doar temporar. Dar ce credeți că se întâmplă atunci când trăim într-o societate care emite astfel de semnale permanent, pe toate canalele? O societate care, în mod paradoxal, îmbătrânește ea însăși pe zi ce trece, motiv pentru care ne cere să lucrăm până la 70 de ani.
Da, dar în ce piață a muncii? În una în care angajatorii manifestă același tip de prejudecăți legate de vârstă. Dacă nu ai ști în ce fel de epocă trăim, ai crede că aplici pentru un job în industria sexului. Nici nu e de mirare, doar trăim cu toții, angajatori și angajați deopotrivă, în aceeași societate ageistă. La fel ca și șeful nostru, fiindcă toți trebuie să avem un șef, nu-i așa?
Da, legea pedepsește discriminarea, dar noi am învățat să ne ferim. Ageism-ul e aproape imposibil de demonstrat în fața legii. Cerințele explicite legate de vârstă au dispărut din anunțurile de angajare; dacă ai 40+ și reușești cumva să-ți ascunzi vârsta până la interviu, cineva îți va spune că ești „supracalificat”, nu „prea bătrân pentru job”. Mai ales angajatorii preocupați de imaginea firmei, ce nu vor să o asocieze cu oameni peste o anumită vârstă.
Sunt ei abili în fentarea legii, dar nu într-atât încât să nu li se vadă adevărata natură. Luați anunțurile de angajare în care se cer X ani experiență: nu este și asta, de cele mai multe o formă de discriminare? Îndreptată împotriva celor tineri, de data asta.
Dar de ce spun că ageism-ul e mai mult decât o formă de discriminare, e de-a dreptul o formă de prostie? Păi toți începem să îmbătrânim din prima zi în care ne naștem, iar bătrânețea e un dar de care nu oricine are norocul să se bucure! Și atunci de ce o tratăm ca pe un stigmat? O fi instinctul tribal, păgân, primitiv, care ne împingea să ne aruncăm pruncii bolnavi în prăpăstii și să ne abandonăm bătrânii neputincioși în păduri? Probabil că răspunsul nu-ncape într-un articol, ci într-o carte groasă de specialitate.
Cine are de câștigat de pe urma ageism-ului? Comercianții care, din dorința de câștig, ajung până la a-și asocia te miri ce produse, gen mașina de spălat sau bormașina, cu tinerețea și mai ales cu sexualitatea. Poți să îi reproșezi cuiva asta? O să-ți răspundă că dacă nu o face el, o va face concurența. Și că atât timp cât nu încalcă legea nu are nici un motiv să își asume niște pierderi doar de dragul unei morale confuze. Pe de altă parte, unui tânăr nu-i e cu nimic de folos să-l lauzi pentru vârsta sa, fiindcă nu are nici un merit în asta. Altul decât că a reușit cumva să supraviețuiască până azi. În rest, toți avem de suferit.
Scriind rândurile de față, eu am făcut un prim pas, pentru mine, întru exorcizarea acestui demon social care ne bântuie pe toți: ageism-ul. Am pus un nume diavolului, l-am scos din zona tulbure a percepțiilor cu coada ochiului și l-am adus în lumina spiritului critic. Sper să vă inspire, fiindcă de aici încolo sunteți pe cont propriu; va trebui să vă urmați propriul ritual de exorcizare.
Din păcate, societatea nu prea îmi pare pregătită să facă față ageism-ului. Vă dau doar un exemplu: gigantul Facebook sancționează discriminarea pe bază de rasă, etnie, naționalitate, religie, sex, boli sau handicapuri, dar nu și cea legată de vârstă. Nu mă credeți? Citiți Termeni si Condiții. Și nu doar la Facebook. Explicația cea mai simplă e că mulți își permit așa ceva. Dacă ar încerca, la cât de răspândit vedem că e ageism-ul, probabil că ar trebui să-și închidă prăvălia.
Voi? Faceți ce puteți și nu lăsați vârsta să vă deprime. Dar să aveți grijă ca nu cumva să cădeți în cealaltă extremă. A vârstnicilor care stau la geam si critică tineretul din ziua de azi.
Articol apărut în Pagina de psihologie
Articol apărut în Pagina de psihologie