Orice cuplu sfârșește prost. Dacă îi dai suficient timp, vei vedea că în final, fie viața, fie moartea îi va despărți.
Nu vă impacientați, nu mi-am propus să deprim pe nimeni. Și nici nu am intenția să joc rolul Ecclesiastului marital, predicându-vă de sus că „deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni”, deși poate că așa i-aș mai consola pe cei care au trecut recent printr-o despărțire.
Am încercat doar să vă „scutur” un pic, ca să vă pregătesc pentru ideea că un cuplu nu se reduce doar la o relație de tip „eu versus celălalt”, ci este mai degrabă „copilul” rezultat din această relație. Un copil etern, pentru a cărui viață sunt responsabili ambii „părinți”.
De ce să ne schimbăm optica? Ca să putem depăși mai ușor momentele dificile care apar inevitabil în orice relație. Fiindcă nu există o relație fără probleme, sau mai bine zis, o relație fără probleme a încetat de mult să mai existe.
OK, dar cum știm când am depășit stadiul de normalitate, iar lucrurile au început cu adevărat să meargă prost?
Cum putem „măsura” sănătatea unui cuplu? Întrebarea are sens, deoarece, la fel ca și în cazul sănătății personale, ispita de a ne auto-amăgi că „totul e în regulă” e foarte, foarte puternică. Și din păcate, nu putem merge la un laborator în care să ne facem periodic „analizele de cuplu” din care să reiasă „cum stăm” în relația cu partenerul. Așadar, cum evaluăm în timp util că ceva e în neregulă, înainte ca lucrurile să o ia pe panta ireversibilă a despărțirii?
Un studiu arăta că, în cazul unui cuplu fericit, raportul dintre interacțiunile „bune” și cele „proaste” este de 5 la 1. N-am găsit, din păcate, și o explicație pentru diferența atât de mare între valori. Așa că am pus-o pe seama evoluției, care, din motive de supraviețuire, ne-a făcut mult mai sensibili la amenințări decât la plăceri. Cât te ține o durere de măsea față de un orgasm?
Cifrele de mai sus ne spun că nu ne putem aștepta ca o relație să meargă bine de la sine pentru totdeauna. Mai ales după ce s-a consumat înflăcărarea amoroasă a începuturilor. Valoarea mi s-a părut realistă; totuși mi s-a părut absurd să cred că cineva ar fi înclinat să-și facă astfel de statistici despre viața personală, așa că am tradus raportul prin expresia calitativă „mult mai mai multe”.
Cu alte cuvinte, o relație e sănătoasă atunci când ai mult mai multe interacțiuni pozitive decât negative cu partenerul. Truism? Și da, și nu, pentru că dacă privim mai atent, vedem că o relație în care raportul e „fifty-fifty” nu arată prea bine. În plus, nu doar raportul contează, ci și frecvența. Faptul că, în decurs de o lună, ai doar cinci interacțiuni bune și una proastă, nu înseamnă că relația stă „pe roze”, ci mai degrabă pe ghimpii lor.
Da, e adevărat că orice roză are și ghimpi, nu doar petale, dar de ce ajungem să ne înțepăm în ei? Multe din dificultăți vin din faptul că, atunci când căutăm explicații pentru comportamentul nostru și al celor din jur, suntem niște slabi judecători. Dăm deseori dovadă de ceea ce psihologii numesc „asimetria actor-observator”. Mai precis, atunci când ne evaluăm propria performanță, ca actori în „filmul” vieții noastre, tindem să ne punem reușitele pe seama meritelor personale, iar eșecurile pe seama circumstanțelor. Atunci când îi observăm pe ceilalți, îi cântărim exact pe dos. Să luăm exemplul consumului exagerat de alcool: când e vorba de noi, o facem „la supărare”, suntem o victimă a neînțelegerii de care dau dovadă cei din jur; când e vorba de alții, îi acuzăm mai degrabă de defecte de caracter.
Cu cât lucrurile merg mai prost, cu atât tindem să ne comportăm mai asimetric. În cazul în care apar probleme în cuplu, noi tindem să ne erijăm în „victime ale sorții” iar pe celălalt să îl taxăm drept „lipsit de caracter”. E adevărat că așa ne protejăm stima de sine, dar cuplul nu are decât de suferit. Mult mai utilă ar fi o abordare de genul: „«copilul», adică cuplul nostru, trece printr-o perioadă dificilă, hai să vedem ce putem face împreună”. Astfel, nu îți mai îndepărtezi partenerul tratându-l ca pe o parte a problemei, ci ai șansa să ți-l apropii ca pe o parte a soluției. E adevărat că și celălalt trebuie să gândească de aceeași manieră, altfel inițiativa ta nu va avea succes; dar atunci ai măcar satisfacția de a-ți fi făcut datoria față de „copil”.
Concret, ce de făcut? Păi, să ne mai uităm o dată la raportul interacțiunilor pozitive versus negative: 5 la 1. Adică mult mai multe. Așadar, puneți cuplul înaintea muncii sau a celorlalte obligații, și planificați-vă mai mult timp împreună în activități care să vă fie benefice amândurora. Și nu vă plângeți că nu aveți timp: aici pe Pământ, toți avem fix același timp. Chiar și Einstein e de aceeași părere, prin teoria sa a relativității. Prin urmare, modul în care ne petrecem timpul ține doar de felul în care ne fixăm prioritățile.
În fond, cuplul nu se reduce la un simplu consimțământ exprimat în fața altarului sau a ofițerului stării civile. Dimpotrivă. Cuplul este acel DA pe care vi-l spuneți unul altuia, în fiecare zi...
Articol apărut în Catchy