Răzvan PINTEA

Sunteti casatoriti de cativa ani, poate aveti deja si unul-doi copii. Sotul tau iti arata aceeasi afectiune ca la inceput, esti sigura ca nu te insala si totusi... ceva scartaie. In pat. Nu, nu e salteaua, ci altceva, mult mai greu de inlocuit. Si anume viata voastra sexuala. Ce faci? In primul rand ar trebui sa reformulezi situatia. Nu te mai gandi: "Eu sunt OK, dar sotul meu are o problema psihica". Abordarea asta nu mi se pare castigatoare. Cred ca mai avantajos ar fi sa-ti spui "Cuplul nostru are o problema". Trateaza-ti sotul ca o parte a solutiei, nu a problemei. Incearca sa vezi in el un partener, nu o "componenta" defecta. Oricare ar fi solutia, este esential sa cooperati, altfel nu se poate ameliora nimic. Odata ce ti-ai schimbat optica, reia comunicarea cu el. Propune-i sa va adresati unui psiholog specialist in terapie de cuplu. Daca sotul este reticent fata de psihoterapie, propune-i macar sa participati impreuna la un workshop in domen

Te deranjeaza ceva in comportamentul partenerului tau: nepasarea sa sau dimpotriva, posesivitatea, lipsa sa de initiativa sau din contra, caracterul dominator. Sau orice altceva, similar ca importanta, prin care tu consideri ca el strica armonia relatiei voastre. Asa ai ajuns sa ma intrebi ce cred despre actiunile lui. Daca tu crezi ca e contra legii, de exemplu un abuz fizic sau psihic, adreseaza-te imediat autoritatilor. Daca nu, din pacate, nu-ti pot spune nimic concret, fiindca nu-l cunosc. Oricata experienta as avea si orice explicatie as incerca, n-ar fi altceva decat o speculatie printre alte o mie, la fel de posibile dar la fel de improbabile. Un savant a fost intrebat care ar fi cel mai bun model pentru o pisica. Raspunsul sau a fost: o alta pisica – preferabil aceeasi. Stiinta poate face predictii legate de comportamentul unui anume atom sau molecule pornind doar de la natura sa, deoarece acestea sunt structuri simple si relativ uniforme. Observi o asemenea particula si

Muncim la birou peste program, muncim și acasă, muncim și în weekend. Știm că stilul acesta de viață ne afectează calitatea vieții și cu toate acestea, nici măcar nu ne plângem. Dimpotrivă, ne facem un titlu de glorie din a fi "ocupați"; cei care nu "stau peste program" nu prea au șanse să câștige vreun concurs de popularitate printre colegi, necum vreo promovare. Dintr-o necesitate, munca a devenit, paradoxal, o virtute, transformându-ne în membrii unui cult ce ne face să ne ignorăm familia sau chiar sănătatea. Un caz tipic de disonanță cognitivă, pe care îl conștientizăm uneori abia pe patul de moarte. În cartea sa "The Top Five Regrets of the Dying", Bronnie Ware, o asistentă medicală pentru pacienții terminali, descrie regretul muribunzilor de a fi muncit prea mult și a nu fi petrecut suficient timp cu familia și prietenii. Muncim pentru Firma animalelor. A trecut mai bine de jumătate de veac de când Orwell a publicat "Ferma animalel