Treceți la conținutul principal

"Ma tem de singuratate..."

E firesc, toti ne temem. Suntem, fara doar si poate, specia cea mai sociabila. Te-ai intrebat vreodata cum am ajuns sa dominam planeta noi, o specie atat de vulnerabila, fara gheare, colti, blana, coarne sau aripi? Pe termen lung, o fi supravietuirea a celui mai adaptat, dar pe termen scurt victoria apartine celui mai puternic. Cum am reusit sa ne distantam intr-atat de celelalte animale? Exista o cauza sau e doar jocul intamplarii?
Religiile arunca in joc dogme care se invart in jurul ideii de om ca si culme a Creatiei. Foarte flatant, nu? Ma intreb daca nu cumva si porcii, in ipoteza ca ar fi capabili sa-si fondeze o religie, s-ar considera la fel (sper sa nu iei comparatia ca pe o ofensa, ci ca pe o recunoastere a meritelor acestora: pe langa faptul ca ne hranim cu carnea lor, porcii sunt si cei mai potriviti potentiali donatori non-umani de organe). In schimb stiinta, mult mai putin dornica sa se auto-justifice, cu atat mai putin sa se auto-elogieze, arata ca stramosii oamenilor au descoperit, inaintea focului chiar, un fapt crucial: puterea sta in numar. Pe masura ce numarul a crescut, relatiile sociale au devenit din ce in ce mai complexe, dand nastere civilizatiei. O civilizatie imperfecta, cu razboaie, crime si nedreptati si in acelasi timp una fara de care nu am putea supravietui.
La suferinta pe care ne-o provoaca natura prin boli si calamitati, se mai adauga si cea generata uneori de cei din jur. De multe ori chiar cu ajutorul nostru, constient sau nu. E adevarat ca nu ne putem izola de lume – din motive de supravietuire –, dar pe de alta parte, cu inteligenta si rabdare, putem reduce pretul acestui "rau necesar", fara a sacrifica din armonia relatiilor cu ceilalti.
Cum sa faci asta? Inchipuie-ti o comunitate de arici. Cand vine gerul, se inghesuie unii-ntr-altii, pana ajung sa se raneasca reciproc cu acele. Atunci se indeparteaza unul de altul pana-i razbeste din nou frigul. Si iar se ranesc, si iar se apropie, pana cand gasesc distanta optima la care intepaturile si gerul devin suportabile. Cand vremea devine frumoasa, se indeparteaza unii de altii urmarindu-si propriul interes.
E adevarat ca in cazul oamenilor situatia e mai complicata, deoarece nu toti traim in acelasi "anotimp" psihic, asa ca e necesar sa-ti asiguri si o alta sursa de caldura prin care sa compensezi ceea ce-ti lipseste si nu-ti ofera ceilalti. Cum? Prin arta. Adica prin literatura, muzica sau film...
In definitiv, care credeai ca e rostul artei? Da, poti supravietui bine mersi fara arta, dar ce viata e aia? Stiinta sugereaza ca manifestarile artistice sunt un rezultat secundar al algoritmilor de reproducere, avand rolul de a facilita socializarea, de a ne apropia unii de altii, practic de a "inmuia" tepii aricilor. Daca arta ar fi fost inutila, evolutia ar fi eliminat-o demult. Faptul ca ea exista si azi e o dovada ca totusi are niste merite. Arta este, daca vrei, "empatie la conserva", taman buna de consumat in anotimpul friguros al singuratatii...

Despre ce ai mai vrea sa citesti acum?

Despre viata
Despre cariera
Despre consiliere