Treceți la conținutul principal

"Nu-i mai inteleg pe cei din jur..."

Tu ai convingerile tale izvorate si pritocite din experienta ta de viata, iar ceilalti gandesc pe dos, nu? Si nu poti in ruptul capului sa le accepti ideile, fiindca daca le-ai accepta, n-ai mai intelege nimic din ce ti se intampla. Ce e de facut? Tocmai aici e frumusetea vietii, ca nu exista vreun adevar absolut. Asa ca imi pare rau, dar nu prea ai incotro, ia-le ca atare. Ti se pare imposibil? Nu e chiar asa. Hai sa te ajut un pic.
Inchipuie-ti un accident de circulatie. Nu e o situatie prea fericita, dar este elocventa. Politia nu se rezuma la a lua declaratii doar celor implicati direct in eveniment, ci dimpotriva, apeleaza la toti martorii oculari tocmai pentru a fi in stare sa faca o reconstituire a faptelor cat mai apropiata de ceea ce s-a intamplat in realitate. Crezi ca declaratiile seamana intre ele? Nici pe departe. Fiecare martor vine cu propria versiune, uneori in conflict cu a altora, in functie de pozitia sa in momentul accidentului, de starea emotionala, de experienta de viata, de cat de amenintat s-a simtit sau de importanta pe care o da accidentului. Acelasi lucru se intampla cu orice: fiecare situatie, eveniment, conversatie sau chiar idee are o semnificatie diferita pentru cei din jur, fie ca sunt implicati sau nu.
Singura certitudine e ca nu exista certitudini. Realitatea o experimentam cu ajutorul simturilor, care ne pot insela. Avem contact nemijlocit doar cu propriile idei, sentimente si senzatii, dar pe acestea nu le putem transmite altcuiva decat tot mijlocit, prin intermediul simturilor celuilalt. Deci o cale imperfecta, cu risc de distorsiune. Si atunci pare mai de mirare faptul ca reusim sa ne intelegem intre noi cat de cat, decat eventualele neintelegeri. E adevarat ca o pondere majora in comunicare o au gesturile, mimica si tonul, de aceea e mult mai probabil ca un dialog bazat exclusiv pe text sa dea nastere la neintelegeri si mai apoi la conflicte. Iar atunci cand dialogul are loc intre limbi si culturi diferite, riscul atinge cota maxima.
E bine ca ai incredere in tine, dar cata incredere ai in ceilalti? Asa cum tu nu prea esti dispus sa-ti schimbi convingerile, macar ar trebui sa intelegi ca nici ceilalti nu sunt dornici sa o faca. Poate ca in timp o sa-i mai influentezi pe unii in favoarea ta, dar nu conta pe asta. Asta nu inseamna ca trebuie sa accepti ideile tuturor, ci doar ca trebuie sa tii cont de ele cand ai de-a face cu ceilalti. OK, stiu, asta o sa te bage intr-un fel de disonanta cognitiva, intr-o situatie in care vei fi nevoit sa jonglezi cu idei antagoniste. Unii psihologi ar spune ca e o problema, insa antropologii ar fi de o alta parere, considerand capacitatea de a cultiva disonantele ca pe un avantaj evolutiv. Da, ele pot fi cultivate cu ironie. Si auto-ironie. Dupa parerea mea, nu trebuie sa luam aproape niciodata lucrurile prea in serios.
Asa ca trateaza viata cu umor, si ea-ti va zambi inapoi...

Despre ce ai mai vrea sa citesti acum?