Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Nu mai pot sa fac nimic..."

E adevarat ca multe lucruri de importanta capitala in viata nu sunt sub controlul nostru: unde ne nastem, educatia pe care o primim, bolile de care suferim sau momentul in care vom muri. Nici macar cresterea unghiilor sau parului nu o controlam – altfel nu ar mai fi nevoie sa le taiem. Cu atat mai putin gandurile sau emotiile – daca le-am comanda nu am mai fi o secunda nefericiti, am fi intr-un extaz permanent si nu am mai avea discutia de fata. Consilierii, coachii si psihologii ar disparea din peisajul profesional.
Nu ne alegem situatiile in care suntem pusi. Dar suntem responsabili pentru deciziile pe care le luam. Asupra deciziilor avem control, chiar daca rezultatele lor nu depind intotdeauna de noi. Iar deciziile trebuie luate fiindca asta e natura vietii. Orice fiinta trebuie sa ia decizii mai mici sau mai mari permanent, de la vierme la om. Doar pietrele nu sunt puse in situatia asta. Si chiar daca nu faci nimic si lasi lucrurile sa se deruleze de la sine, tot decizie se cheama si asta – decizia de a nu face nimic. Uneori poate mai bine asa. Dar trebuie sa iti fie clar ca nimeni nu poate lua deciziile care te privesc in locul tau.
Daca te depaseste situatia, trebuie sa faci un efort sa te ridici la inaltimea ei. E adevarat ca uneori se intampla sa ai pistolul la tampla. Atunci decizia e simpla, faci ce trebuie sa faci. Constiinta ta ramane curata, fiindca astfel de decizii luate sub constrangere nu te definesc. Nu toti avem stofa de erou tot timpul, asa ca de ce sa te blamezi?
Dar de cele mai multe ori ai libertatea sa alegi intre mai multe variante. Si atunci, cum o sa te mai poti eschiva? Sa dai banul? Fa-o daca crezi ca vei dormi in liniste stiind ca viata ta a fost hotarata de o bucata de metal. Nu poti transfera responsabilitatea deciziei asupra altcuiva. Nu poti spune "asa mi-a zis specialistul", nu-l poti transforma intr-un "complice" care sa te absolve de povara raspunderii.
Si totusi, ce poti face cand simti ca nu se mai poate face nimic? Inchipuie-ti ca ai ajuns captiv in nisipuri miscatoare. Primul impuls e sa te zbati ca sa scapi cat mai repede de acolo. Dar exact asta nu trebuie sa faci, pentru ca ori de cate ori iti vei concentra greutatea intr-un punct, nu vei face altceva decat sa te afunzi mai tare. Ca atare, cu cat te zbati mai mult, cu atat te cufunzi mai adanc, si cu cat te scufunzi, cu atat te vei agita mai puternic – o situatie fara iesire.
Salvarea e contraintuitiva: trebuie sa te intinzi peste nisipuri, ocupand o suprafata cat mai mare astfel incat presiunea pe care o exerciti sa fie cat mai redusa. Apoi taraste-te incet, cat mai lin, in afara zonei periculoase. Aceeasi situatie e valabila si in viata: cateodata ne luptam din toate puterile cu o problema, fara sa realizam ca ar fi mult mai simplu sa o depasim parcurgand-o cu un minim de efort.

Despre ce ai vrea să afli mai multe acum?