Răzvan PINTEA

Ori de cate ori am intrebat un parinte ce parere are despre bona lui, am primit, invariabil, acelasi raspuns:  - E o persoana exceptionala; sau.. are foarte multa experienta! Stii ce mult iubeste copiii.. sa vezi si cat de mult o iubeste ala micu'... pentru noi e ca din familie!  Mai mai c-ai crede ca Romania praseste doar bone de exceptie. De pregatirea in domeniu a respectivelor bone nici n-am mai intrebat, atat de incantati de ea pareau respectivii parinti.  Dar, adevarul e ca nici nu e de mirare: ce alt raspuns sa fi dat? Ce parinte ar fi dispus sa admita ca si-ar lasa copilul in grija unei persoane fara experienta sau pregatire sau macar afectiune? Dar cand i-am intrebat pe aceiasi norocosi parinti ce parere au despre bonele pe care le-au avut anterior, atunci sa vezi "surpriza". Raspunsul e diametral opus: - Aaa... stai sa vezi ce probleme am avut. Nu ma intelegeam deloc cu ea, nu facea nimic, statea toata ziua doar la televizor sau pe mobil, n-am avut

... si nu-ti intoarce spatele ca omul din oglinda al lui Rene Magritte. Am postat in urma cu cateva zile "Un mic ghid de dezvoltare personala" , in care am schitat cateva idei pentru abordarea unei probleme mai complexe de viata, in care acorzi importanta starii tale de spirit. In urma discutiei cu un client am observat ca i-a fost destul de dificil sa formuleze un raspuns la intrebarea CE POTI CU ADEVARAT SA FACI? astfel incat m-am gandit ca poate si unii dintre voi sunt in aceeasi situatie. Asa ca am zabovit putin asupra acestei intrebari si am incercat sa incropesc o schema SMART de atac, ce are ca obiectiv atingerea unei stari de impacare cu tine insuti. Nu te alarma, nu e SMART-ul corporatist, ci o schema croita pe calapodul unei fiinte umane cu emotii, idei, nevoi si dorinte. Calapodul unei persoane fizice, nu juridice. Desi am lucrat in mediul corporatist, sau poate tocmai de aceea, nu sunt adeptul tratarii vietii ca un business, deoarece business-ul, ca si bani

Cultura corporatista cultiva "implicarea", "disponibilitatea" si “statul peste program”, astfel incat multi ajung sa faca vrand-nevrand rocada intre familie si munca. Casa a devenit o cursa contra cronometru, in timp ce biroul pare a fi un rai al socializarii, competentei si libertatii. Asta in timp ce ne amagim cu gandul ca putinul timp pe care il petrecem cu copiii este in schimb cat se poate de “quality”. In realitate, nu bonele cresc copiii ci parintii. Nu ar fi oare mai bine sa pastram “QUALITY time” pentru birou si sa petrecem “QUANTITY time” acasa?