Răzvan PINTEA

Ai ales un consilier pentru dezvoltare personala  din dorinta de a te “imbunatati”. Evident, tu nu esti vreun expert in domeniu ca sa-i judeci lui prestatia. Ca orice specialist din orice domeniu, poate fi mai bun sau mai putin bun. Nu suntem nascuti sau crescuti egali. Ce-ar fi daca am gandi toti la fel? Ne-am plictisi ingrozitor. Sau daca am fi toti sanatosi, frumosi si bogati? Probabil ca ar disparea multe afaceri, inclusiv aceasta consiliere.  Mai mult ca sigur ca este primul la care apelezi si nu ai cu cine sa-l compari, altfel nu ai citi acum acest articol. Iata insa cateva semne din care ai putea sa-ti dai seama ca nu ai gasit persoana potrivita sa te consilieze. Atunci cand consilierul tau: 1. nu-si aminteste, de la o sedinta la alta, numele sau situatia ta 2. vorbeste mai mult decat tine 3. incearca sa-ti rezolve el problemele in loc sa te ghideze doar spre solutii 4. te judeca sau te critica 5. te ironizeaza in loc sa te inspire 6. nu are o gandire origin

Cultura corporatista cultiva "implicarea", "disponibilitatea" si “statul peste program”, astfel incat multi ajung sa faca vrand-nevrand rocada intre familie si munca. Casa a devenit o cursa contra cronometru, in timp ce biroul pare a fi un rai al socializarii, competentei si libertatii. Asta in timp ce ne amagim cu gandul ca putinul timp pe care il petrecem cu copiii este in schimb cat se poate de “quality”. In realitate, nu bonele cresc copiii ci parintii. Nu ar fi oare mai bine sa pastram “QUALITY time” pentru birou si sa petrecem “QUANTITY time” acasa?

Ipohondrii nu cauta de fapt un tratament. Ei au nevoie mai degraba de un martor al suferintei lor. Merg din doctor in doctor in cautarea disperata a cuiva care sa stearga toate dezamagirile anterioare. Faptul ca nu le sunt confirmate asteptarile ii face critici fata de actul medical. Adeseori eterna lor nemultumire ii indeparteaza si de cei apropiati, adancindu-le suferinta si, intr-un cerc vicios, creand o profetie auto-implinita.  De obicei doctorii le recomanda ipohondrilor un consult psihiatric, dar ei resping ideea ca suferinta lor ar putea avea orice alta cauza decat una fizica. In timp, faptul de a fi suferind devine o componenta centrala a identitatii lui, ceea ce face si mai grea renuntarea la a fi bolnav, In realitate, ipohondrul nu este un “bolnav inchipuit”. Suferinta lui este reala, dar cauza nu este de natura fizica ci, mai mult ca sigur, are origini psihice.

Intotdeauna vor exista si zile rele. Momente in care simti ca nu ma poti. In care nu gasesti resurse sa mergi mai departe. Perioade in care te simti depasit si crezi ca nu vei putea avea niciodata viata care ti-o doresti. Situatia ta poate fi mai mult sau mai putin dificila, dar nu este exceptionala. Statistic vorbind, nimeni nu e exceptional. Toti avem puncte tari si puncte slabe, dar in general, suntem foarte asemanatori. Nu suntem identici, dar suntem mult mai asemanatori decat am fi dispusi sa credem. Asa e viata. Fiind atat de asemanatori, inseamna ca toti trecem cam prin aceleasi tipuri de experiente. E adevarat ca nu toti avem toate probleme celorlalti. Ceea ce le face exceptionale pentru noi este faptul ca ni se intampla noua, acum. Pe masura ce timpul va trece si lucrurile, inevitabil, se vor schimba, ne vom putea uita in urma cu din ce in ce mai multa detasare. *** “nu pot merge mai departe. voi merge mai departe.” - SAMUEL BECKETT -

Simti ca viata ta nu merita traita? Inseamna ca esti unul dintre privilegiatii care nu stau treji noptile gandindu-se cum sa faca sa puna o bucata de paine pe masa copiilor. Asta nu inseamna insa ca suferinta ta nu este reala, sau ca ar fi de neluat in seama. Probabil multi nu cunosc povestea lui Viktor Frankl, cunoscut neurolog si psihiatru, autor al cartii "Man's search for meaning" (Omul în căutarea sensului vietii). Supravietuitor al lagarelor naziste in care si-a pierdut intreaga familie, Frankl a ajuns la concluzia ca omul isi poate gasi intotdeauna un sens in dragostea fata de cineva sau in indeplinirea unei misiuni. Dar daca acestea ii sunt refuzate, asa cum era cazul sau la Auschwitz, un sens al vietii poate fi gasit in indurarea cu demnitate a suferintei. Oare nu ai putea gasi si tu acum, in mod paradoxal, sens in indurarea cu demnitate a suferintei provocate de lipsa de sens?