Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Ma sperie batranetea..."

Viata e frumoasa, nu? Dar are mai degraba frumusetea letala a unui leu decat pe cea vulnerabila a unui miel. Se joaca cu noi pana ne vlaguieste, ne raneste din cand in cand si pana la urma ne rapune pe toti.
Presupun ca inca te bucuri de tinerete, altfel de ce te-ai teme de ceva ce deja s-a intamplat? Dar nici in floarea tineretii nu mai esti, fiindca altfel nu te-ar preocupa problema. Ce ti-ai dori sa se intample in schimb? Sa mori tanar? Nu cred. Sau sa fii nemuritor? Dar atunci, ce valoare ar mai avea viata ta? Si nu in ultimul rand, ce te-a facut sa te gandesti la batranete? Incepi sa nu-i intelegi pe cei mai tineri ca tine? Sau dimpotriva, simti ca ei nu te mai inteleg?
Acum hai sa vedem cat de real e obiectul spaimei tale. Singura realitate de care beneficiem e cea de AICI si ACUM. Restul e in capul tau. Trecutul e amintire, viitorul e inchipuire. Simple produse ale imaginatiei tale. Da, e adevarat ca din observarea lumii reiese ca orice fiinta are un ciclu de viata, ca orice are un inceput trebuie sa se si sfarseasca. Nici Universul nu scapa de soarta asta. Si totusi, ce anume te sperie? Poti sa enunti un aspect concret? Fiindca habar n-ai cum va fi batranetea ta, si nici macar nu ai certitudinea ca o vei apuca. Asta ma duce cu gandul la faptul ca tu te temi de altceva, asociat de obicei cu batranetea. Te temi de ce vei pierde din ceea ce pretuiesti acum, si nu de ce va fi. Te inspaimanta moartea? Sau te temi de ceea ce ai inceput deja sa pierzi in fata celor mai tineri ca tine: sanatate, frumusete, putere, statut social, admiratia celor din jur... Poate ca ceea ce simti e invidie, nu teama.
Spune-mi, ce te face sa crezi ca lucrurile de mai sus sunt "ale tale"? As zice sa renunti la iluzia controlului si ca e mai realist sa consideri ca le-ai luat “cu imprumut”, ti-ai facut treaba cu ele si acum incepi sa returnezi incet-incet datoria. Asta facem cu totii, de cand lumea, nu ai nici un motiv sa te simti nedreptatit. Daca te consoleaza cu ceva, societatea romaneasca imbatraneste odata cu noi, prin emigratie si demografie scazuta, asa ca cei pe care sa-i putem invidia vor fi din ce in ce mai putini.
E bine sa incepi sa imbatranesti de tanar :) Ca sa iti intelegi locul in lume si sa poti accepta ca dupa o varsta capacitatea ta fizica si mentala va intra in declin. Ca experienta ta profesionala, cu rare exceptii, va deveni din ce in ce mai irelevanta, fiindca meseriile fie dispar, fie vor ajunge sa evolueze mai rapid decat tine. Ca va veni un moment in care inertia, si nu competenta, te va mentine pe o pozitie. E inevitabil, asa ca incet-incet va trebui sa fii pregatit sa lasi locul celor ce vin din urma. Intelege de pe acum faptul ca a reusi sa supravietuiesti pana la o varsta nu e nici un merit in sine; dimpotriva, a-ti folosi anii ca argument e doar un teribilism “senil”, un semn ca mai degraba “ai trait degeaba”. Fii intelept de pe acum si te vei bucura de o batranete demna.

Despre ce ai mai vrea să citești acum?