Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Traiesc un dezastru..."

Evident e o situatie dificila pentru tine, altfel nu am fi ajuns sa o discutam acum. Poate ca ai inceput sa te simti un nimeni. Sa simti ca nu mai ai incredere in tine si nici in ceilalti, ori ceilalti nu te inteleg si poate nici tu nu-i mai intelegi.
Cand treci prin astfel de momente, mintea ta devine asemenea unui torent umflat de ploi, plin de noroi si resturi, de care te simti dus fara nici o putere. In loc sa te opui curentului, incearca sa iesi pe mal si sa-ti imaginezi gandurile ca pe niste frunze plutind pe apa, contemplandu-le cum intra si apoi ies din campul tau vizual. Gandeste-te ca, la urmei urmei, aici si acum, traiesti in cea mai buna dintre toate lumile posibile. Fiindca e singura lume care o percepi. Restul e in mintea ta.
Incearca sa-ti faci un bilant al nefericirii sa vezi cat din ea e reala, in prezent, si cat e rodul imaginatiei tale sub forma de amintiri si anticipari. Cat din "dezastru" e cauzat de ceea ce crezi ca s-a intamplat in trecut sau crezi ca se va intampla in viitor. Si mai ales de incapatanarea cu care te agati de iluzia controlului, de credinta de multe ori nejustificata ca ai avea un rol hotarator in ceea ce ti se intampla. In ce ma priveste, eu raman surprins de fiecare data cand fac o astfel de auto-analiza, cand constat cum propria fantezie da problemelor un contur aproape caricatural, dar nu mai putin insuportabil.
Odata ce ai reusit sa demontezi “ornamentele” imaginatiei, o sa observi ca, indiferent de dificultatile prin care treci, cel mai probabil ca nu te afli intr-o situatie exceptionala si nici permanenta. De ce cred asta? Desi suntem unici ca indivizi in ceea ce priveste biologia si experienta de viata, totusi nu suntem atat de diferiti incat sa nu trecem prin situatii asemanatoare. Daca am fi atat de diferiti, nu ar mai avea sens o gramada de activitati, de la stiinta la arta sau religie. Am trai izolati fiecare in pestera lui, cu legea lui. Asta daca n-am disparea mai intai ca specie de pe fata pamantului. Prin urmare, statistic vorbind, sunt mari sanse ca prin situatia ta sa fi trecut multi altii, cu mult timp inainte sa existe psihologi, coachi sau consilieri. Daca ei au gasit o solutie, e foarte probabil sa existe una si pentru tine, in prezent.
Pe de alta parte, cum ar putea fi cineva intotdeauna fericit? E posibil, macar? Hai sa facem un experiment. Sa presupunem ca iti scot creierul si il conectez la un aparat care-ti pompeaza chimic toate placerile la care visezi, care-ti va implini absolut orice fantezie si te va purta la limitele oricarei satisfactii imaginabile. Crezi ca ai fi cu adevarat fericit? Poate, la inceput, zic eu, pana cand vei realiza ca nu-ti poti impartasi extazul cu nimeni. Ca nu e nici o bucurie sa calatoresti singur prin paradis. Si dupa un timp o sa ajungi sa regreti chiar si "dezastrul" in care traiesti acum...

Despre ce ai vrea să afli mai multe acum?