Răzvan PINTEA

Mi-am „luat” primele lectii de mindfulness prin aprilie 2009. Zic „luat” si nu inceput ca sa vedeti ca nu mi-am dorit nici pe departe asa ceva. Si nici macar nu am realizat ca sunt instruit, asta s-a intamplat mult mai tarziu, cand lectiile erau pe sfarsite. Ei, pe vremea aceea m-am trezit, nu pe cap, ci in cap, cu un musafir de care probabil ca nu voi scapa toata viata. Unul din cei mai buni maestri Zen, si in acelasi timp cel mai nesuferit dintre toti. Maestrul... tinnitus. Adica tiuitul urechilor. Pentru cei care nu-l cunosc, si sper sa le ramana asa, cunoscut doar din povesti (ptiu, era sa scriu din auzite), tinnitus e numele unei simptom ale carui cauze raman in mare parte necunoscute, si care se manifesta ca un zgomot pe care il auzi in lipsa oricarei surse externe. In cazul meu e, cum spuneam, un tiuit in urechi de inalta frecventa quasi-permanent, variabil ca intensitate, cam ca o cor de sasaituri pe diverse tonuri. Vine si pleaca atunci cand are chef, nu am reusit sa-mi d

Esti cam pe la mijlocul vietii. La apogeu, se presupune. Dar tu nu te simti deloc asa. Munca te plictiseste, atunci cand nu-ti face lehamite. Nu ai ajuns unde ti-ai propus si nici ce faci acum nu te mai anima ca inainte. "Tu poti mai mult", zice seful, zambind misterios. Oare vrea sa te inlocuiasca? "Parca nu mai esti tu" spun colegii. Cu o urma de satisfactie, parca. Basca, si relatia se destrama. Nu mai esti omul pe care-l visa ea atunci. Dar nici ea nu mai e ce-a fost. Sexul schioapata, mai mult datorie decat placere conjugala. Si copiii, nu mai zic. Doar sa toace la bani si timp. Nu mai ai chef de nimic, ai vrea altceva, sa... Sa ce? Nici tu nu stii. Sa-ti dai demisia? Toate joburile-s la fel. Sa divortezi? Singuratatea-singuratate nu te atrage, parca ai prefera sa o imparti in doi. Toate au luat-o in jos, ai vrea sa adormi, si cand te trezesti, totul sa fie ca inainte. Cum ai ajuns aici? Nu stii ce s-a intamplat, dar in orice caz, nu e vina ta. Sau... po

Ghici ghicitoarea mea: sunt niște persoane cu nume sonore și imagini strălucitoare. Le vezi pe toate zidurile și ecranele, emanând cuvinte pline de curaj și dezinhibare. Îți promit raiul pe pământ: împlinire personală sau profesională, sănătate, frumusețe și cam orice altceva ți-ai putea dori. Le pui numele pe cartea de vizită sau îmbrăcăminte. Petreci fiecare zi cu ele, mult mai mult timp decât cu familia și prietenii. Le aduci de la muncă la tine în casă, la masă și chiar în pat. Nu te-ai prins? Îți mai dau câteva indicii: au zero empatie fiindcă nu pot nutri sentimente, și tot ceea ce le interesează e propriul profit. Au o morală parcă zămislită în latrinele lui Vespasian, pragmaticul împărat roman pentru care banii nu aveau miros și care își propusese să valorifice până și cele mai umile reziduuri umane. Acum, ghici, cine sunt aceste persoane cu trăsături standard de psihopat? Sunt persoanele... juridice. Firmele. O notă pentru puriști: știu că nu e riguros științific să a

Odata, demult, niste calatori au dat peste un copac nemaivazut, imens, vechi de cand lumea. S-au apropiat de el si plini de curiozitate s-au apucat sa-l studieze. Radacinile erau groase si intortocheate. Trunchiul, plin de noduri si scorburi. Crengile, strambe. Frunzele, amare. Fructele, mici si fara nici un gust. Intr-un cuvant, copacul n-avea nici o calitate, nici un merit. Calatorii au notat totul si au plecat mai departe. Iar copacul a mai trait inca o mie de ani netulburat, pana cand a murit nu taiat de oameni, ci de batranete. Spre deosebire de acel copac, noi traim marcati de merit , intr-o meritocratie chiar. " Este meritul meu! " iti spui atunci cand ai succes. " Nu meritam asta! " oftezi cand o dai in bara. " O sa reusesc, fiindca merit! " spui privind cu speranta in viitor. E omeneste sa fii tentat sa-ti asumi succesul si sa dai vina pe altii pentru esecurile tale, e sanatos sa privesti increzator inainte. Si totusi, ce e meritul? Si mai

Daca ai trecut de titlu, sigur ti-a trecut intrebarea asta prin cap pana acum. Daca totusi nu ti-a trecut, e momentul sa incepi sa te gandesti. E bine sa o faci cat esti inca tanar, mai tarziu... e prea tarziu, o sa incremenesti in negare. Pentru ca de imbatranit, toti o facem. Nu crezi? Uita-te la ei. Ii vezi din cand in cand pe strada sau la supermarket, urati, ridati, miscandu-se dezarticulat, carand dupa ei carucioare la limita puterilor. Stai, nu o lua la fuga, nu a venit sfarsitul lumii, nu sunt zombii. Sunt oameni ca si noi, sunt doar batrani. Asa vom ajunge si unii dintre noi, daca avem mult noroc. Am zis noroc? Societatea vrea sa muncim sanatosi, cat mai mult timp, ca sa ii putem plati darile, iar apoi sa murim cat mai repede. Ne trateaza ca si cum ne-am alege bolile si am putea incheia vreun contract cu moartea, cum si cand sa ne ia. Si tot societatea, in mod ironic si ipocrit, ne refuza sinuciderea asistata, din considerente etice. Ne refuza mijloace materiale decen