Răzvan PINTEA

Omul din fata ta te-a jignit. Sau cel putin asa percepi tu cuvintele, gesturile si tonul lui, ca pe o amenintare. Amygdala da prima semnalul – furie. Adrenalina se varsa in sange, ceea ce face ca inima sa-ti sparga pieptul. Iti faci "sange rau". Pulsul iti creste, muschii se incordeaza. Mainile incep sa-ti tremure. Testosteronul face ca obrajii sa-ti ia foc. Campul vizual ti se ingusteaza. Vezi "negru in fata ochilor". Fata ti se contorsioneaza intr-o expresie fioroasa. Esti gata de lupta. Iti vine "sa-l strangi de gat". Un scenariu comun, care se intampla undeva in spatele scenei, dupa algoritmi slefuiti in milioane de ani de evolutie. Fara ca tu, cel constient, sa ai macar habar ce ti se intampla. Abia dupa ce masinaria biologica e armata, ti se pune tie, in fata liberului tau arbitru, servieta atomica, cu invitatia de a apasa pe buton. Si tu abia atunci decizi daca sa tipi, sa lovesti, uneori sa ucizi. Sau dimpotriva, daca esti mindful, sa te abt

Hei, cititorule, sa-ti spun un secret! Si tu poti fi mindful! Poate chiar esti deja.  N-o stii, fiindca nimeni nu ti-a spus pana acum asta. De ce nu ti-a spus? Pai, de ce ti-ar spune, nu? Cine vrea sa vanda cursuri de mindfulness, n-o sa te imbie cu ceva ce probabil ai facut deja. O sa-si arate practici exotice bazate pe monitorizarea respiratiei sau pe scanarea trupului, lucruri pe care mai mult ca sigur ca nici macar nu te-ai gandit sa le incerci. Cu cat mai exotice, cu atat mai cool. Va vrea sa te atraga in sala de cursuri, sau sa meditati impreuna in nus'ce tabere, ca doar asa vei obtine adevaratele si unicele bla-bla-uri. OK, n-am nimic impotriva lor, e o practica comerciala onorabila, nu mi-am propus sa-i desfiintez aici, cu atat mai putin cu cat serviciile lor pot aduce reale foloase amatorilor. Eu ma adresez acum celor care citesc deja (nu spun inca ce citesc, ghici?) si sunt curiosi sa incerce mindfulness, dar se simt descurajati din considerente de timp, bani sau

Mi-am „luat” primele lectii de mindfulness prin aprilie 2009. Zic „luat” si nu inceput ca sa vedeti ca nu mi-am dorit nici pe departe asa ceva. Si nici macar nu am realizat ca sunt instruit, asta s-a intamplat mult mai tarziu, cand lectiile erau pe sfarsite. Ei, pe vremea aceea m-am trezit, nu pe cap, ci in cap, cu un musafir de care probabil ca nu voi scapa toata viata. Unul din cei mai buni maestri Zen, si in acelasi timp cel mai nesuferit dintre toti. Maestrul... tinnitus. Adica tiuitul urechilor. Pentru cei care nu-l cunosc, si sper sa le ramana asa, cunoscut doar din povesti (ptiu, era sa scriu din auzite), tinnitus e numele unei simptom ale carui cauze raman in mare parte necunoscute, si care se manifesta ca un zgomot pe care il auzi in lipsa oricarei surse externe. In cazul meu e, cum spuneam, un tiuit in urechi de inalta frecventa quasi-permanent, variabil ca intensitate, cam ca o cor de sasaituri pe diverse tonuri. Vine si pleaca atunci cand are chef, nu am reusit sa-mi d

Esti cam pe la mijlocul vietii. La apogeu, se presupune. Dar tu nu te simti deloc asa. Munca te plictiseste, atunci cand nu-ti face lehamite. Nu ai ajuns unde ti-ai propus si nici ce faci acum nu te mai anima ca inainte. "Tu poti mai mult", zice seful, zambind misterios. Oare vrea sa te inlocuiasca? "Parca nu mai esti tu" spun colegii. Cu o urma de satisfactie, parca. Basca, si relatia se destrama. Nu mai esti omul pe care-l visa ea atunci. Dar nici ea nu mai e ce-a fost. Sexul schioapata, mai mult datorie decat placere conjugala. Si copiii, nu mai zic. Doar sa toace la bani si timp. Nu mai ai chef de nimic, ai vrea altceva, sa... Sa ce? Nici tu nu stii. Sa-ti dai demisia? Toate joburile-s la fel. Sa divortezi? Singuratatea-singuratate nu te atrage, parca ai prefera sa o imparti in doi. Toate au luat-o in jos, ai vrea sa adormi, si cand te trezesti, totul sa fie ca inainte. Cum ai ajuns aici? Nu stii ce s-a intamplat, dar in orice caz, nu e vina ta. Sau... po