Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Nu arat bine..."

Incep cu vestea proasta: daca tie nu-ti place cum arati, slabe sanse ca ceilalti sa te placa. Cliseul "frumusetea vine din interior" are o oarecare doza de adevar, in sensul ca lipsa de incredere emanata din cuvintele, mimica si gesturile tale, celorlalti fie le va ridica semne de intrebare, fie le va confirma opinia. In ambele cazuri, te sabotezi si pierzi.
Vestea buna, fiindca am si asa ceva pentru tine, e ca poti schimba asta. Probabil ca ai auzit de atatea ori rostindu-ti-se ca "frumusetea e in ochiul privitorului". Dar nu-ti mai spune mare lucru, nu? Ba chiar ti se pare un fel de pansament de pus asa, superficial, peste rana zgandarita ori de cate ori iti vezi reflectia in oglinda sau in vreo vitrina. Sau in ochii celorlalti. Ti se pare de-monetizat? Si totusi cliseul asta are si el samburele lui de adevar, asa ca hai sa-l re-monetizam.
Uite, sa incepem cu un mic test de filozofie: defineste conceptul de "mancare". Hai, fa un mic efort de dragul discutiei, nu te arunca imediat in cautarea solutiei. Ok? Raspunsul corect este... o alta intrebare: "mancare" in relatie cu cine sau cu ce? Fiindca "friptura" nu este "mancare" pentru o vaca.
Vezi cat de important este reperul in raport cu care faci afirmatia? "Ochiul privitorului"? Daca lucrurile sunt atat de complicate pentru un concept atat de simplu si concret precum "mancare", ce parere ai de etichetele mult mai nebuloase de "frumos", "bine" sau "adevar"?  Religia pretinde ca poate da raspunsuri, dar oamenii omoara si azi, pe ei insisi si pe altii, din cauza asta. Dar relativitatea valorilor nu e un motiv suficient ca sa te "omori" si tu din cauza ca nu "arati bine".
Si apoi, chiar e atat de important cum arati? Arati cui? Uite o povestioara Zen: Odata, demult, niste calatori au dat peste un copac nemaivazut, imens, vechi de cand lumea. S-au apropiat de el si plini de curiozitate s-au apucat sa-l studieze. Radacinile erau groase si intortocheate. Trunchiul, plin de noduri si scorburi. Crengile, strambe. Frunzele, amare. Fructele, mici si fara nici un gust. Intr-un cuvant, copacul n-avea nici o calitate, nici un merit. Calatorii au notat totul si au plecat mai departe. Iar copacul a mai trait inca o mie de ani netulburat, pana cand a murit nu taiat de oameni, ci de batranete...
Morala? Ceilalti isi construiesc judecatile de valoare in raport cu propriile tipare si nu dupa niste standarde absolute picate de undeva din cer. Chiar daca ei se auto-amagesc ca ar detine "adevarul absolut", tu n-ai nici un motiv sa-i crezi pe cuvant deoarece se contrazic si intre ei. Asta te face pe tine uneori sa nu-i intelegi, iar alteori ii face pe ei sa nu te inteleaga. Prin urmare, nu ai cum sa-i multumesti pe toti, asa ca rezuma-te sa te multumesti pe tine. E adevarat ca nu poti face ce vrei, ca nu poti dicta trupului cum sa arate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te resemnezi. Specialistii sunt acolo sa te ajute.

Despre ce ai mai vrea să citești acum?