Se intampla mai mereu, acolo unde munca nu poate fi normata. Adica acasa sau la birou. Se aduna sarcini dupa sarcini, termenele se pun functie de ce asteapta familia, managerul sau clientul, nu de disponibilitatea ta, ba chiar mai ai de a face si cu mai multi sefi pe capul tau care te trateaza ca si cum ai fi acolo doar pentru ei. Si tu stii deja ca atunci cand obosesti, productivitatea se duce in picaj. Tu stii, dar ceilalti nu te inteleg si se comporta ca si cum habar n-ar avea de asta. E unul din principalele motive pentru care ajungi sa nu te mai intelegi cu partenerul de viata sau sa-ti urasti jobul. Ce sa faci?
Renunta la orgoliu. Simti ca lumea intreaga apasa pe umerii tai? Pentru ca ai atatea ambitii si probleme si asteptari si... si bineinteles ca nu e nimeni in jurul tau in stare sa te ajute, nu? Doar tu poti sa le rezolvi. Te simti un erou si un indispensabil? Sau dimpotriva, incepi sa nu mai ai încredere în tine sau in ceilalti? Oare asa sa fie? Hai sa facem un experiment...
Renunta la orgoliu. Simti ca lumea intreaga apasa pe umerii tai? Pentru ca ai atatea ambitii si probleme si asteptari si... si bineinteles ca nu e nimeni in jurul tau in stare sa te ajute, nu? Doar tu poti sa le rezolvi. Te simti un erou si un indispensabil? Sau dimpotriva, incepi sa nu mai ai încredere în tine sau in ceilalti? Oare asa sa fie? Hai sa facem un experiment...
Opreste-te din ce faci, aseaza-te confortabil si inchide ochii, telefonul, televizorul sau ce mai ai prin jur. Numara o suta de respiratii. Gata? Acum deschide ochii. Poti sa-ti repornesti "acareturile" si sa te intorci la ce faceai. Vezi ce miracol? Lumea e tot acolo unde stiai, nu s-a crapat pamantul, nu a cazut cerul. Daca nu ma crezi, du-te si te uita pe Facebook sau pe site-urile de stiri. Uita-te in jur. Nu ti-ai pierdut jobul sau afacerea, copiii sunt tot aia pe care ii stiai, averea aia, cata o aveai, e tot la locul ei, reputatia ti-e nestirbita. Cumva ai reusit sa supravietuiesti ca prin minune fara toate zorzoanele de care aveai impresia ca atarna viata ta. Fara sursa atator si atator anxietati. Ai facut cunostinta cu adevaratul... TU. Fascinant, nu? Lumea functioneaza si fara tine. Nu e necesar sa controlezi tu tot. Tot nu ma crezi? Fa o vizita la orice cimitir. O sa vezi ca e plin de mormintele celor... la fel de indispensabili ca tine.
Foloseste-ti timpul ca pe o resursa, nu ca pe o constrangere. Suna prea abstract, nu? De obicei familia sau seful fac exact pe dos – vin la tine si-ti spun: am nevoie de asta peste o ora, indiferent de cat timp dispui tu. E ca si cum tu ai avea 10 lei iar ei ti-ar cere sa faci cumparaturi de 100 lei. Evident, ca sa-ti faci treaba bine e necesar "sa vii cu bani de acasa". Adica sa renunti la timpul tau. Seamana cu un fel de "talharie", nu? Un santaj emotional, ca sa-ti fure nu banii, ci timpul. Fara premeditare, dar nici cu inocenta.
Din pacate, iti e imposibil sa prevezi cat dureaza o activitate. Fie e ceva absolut nou, fie apar alti factori perturbatori pe parcurs. Asa ca nu promite niciodata nimic. Nu ca ar conta pentru ceilalti, dar macar asa o sa-ti pastrezi constiinta curata. Apoi, lupta aprig impotriva propriului perfectionism, gandeste-te ca nu esti la olimpiada. Daca iti permiti, mai deleaga din activitati. Daca nici asta nu e suficient ca sa-ti termini treaba... esti intr-o dilema, nu? Ce faci? Depinde doar de cata incredere ai in tine. Dar inainte de a decide, gandeste-te la exemplul cu "talharia" aia. Gandeste-te ca daca accepti o data, creezi un precedent, si la urmatoarea ocazie vei fi candidatul preferat pentru urmatoarea supra-incarcare. Sau, de ce nu si pentru alte sarcini mai putin dezirabile...