Treceți la conținutul principal

Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?

„Cine sunt eu?" Pare una din întrebările filozofice pe care merită să ți le pui doar în izolarea aseptică a turnului de fildeș, și al cărei răspuns se ofilește invariabil la contactul cu triviala realitate. Ei bine, nu e nici pe departe așa, fiindcă nu doar puținii cu înclinații filozofice își pun problema identității. Dimpotrivă, toți o facem, zi de zi, de fiecare dată când ne luptăm să demonstrăm celor din jur cât de bine ne îndeplinim rolul social. Că suntem un bun copil/ soț/ părinte, un bun elev/ profesionist/ afacerist, un adevărat credincios/ agnostic/ ateu, un adevărat cetățean/ patriot/ democrat/ progresist/ conservator sau mai știu eu ce mască ni se întâmplă să purtăm în contextul dat. Iar atunci când nu recurgem la etichete, ne raportăm la posesiuni, etalându-ne hainele, smartphone-ul, mașina sau apartamentul...

Vorbim aici de unul din mecanismele mentale ce permit individului să se integreze într-un grup, să își stabilească scopuri și, în general, să înainteze în via…

"Abia mai fac fata..."

Se intampla mai mereu, acolo unde munca nu poate fi normata. Adica acasa sau la birou. Se aduna sarcini dupa sarcini, termenele se pun functie de ce asteapta familia, managerul sau clientul, nu de disponibilitatea ta, ba chiar mai ai de a face si cu mai multi sefi pe capul tau care te trateaza ca si cum ai fi acolo doar pentru ei. Si tu stii deja ca atunci cand obosesti, productivitatea se duce in picaj. Tu stii, dar ceilalti nu te inteleg si se comporta ca si cum habar n-ar avea de asta. E unul din principalele motive pentru care ajungi sa nu te mai intelegi cu partenerul de viata sau sa-ti urasti jobul. Ce sa faci?
Renunta la orgoliu. Simti ca lumea intreaga apasa pe umerii tai? Pentru ca ai atatea ambitii si probleme si asteptari si... si bineinteles ca nu e nimeni in jurul tau in stare sa te ajute, nu? Doar tu poti sa le rezolvi. Te simti un erou si un indispensabil? Sau dimpotriva, incepi sa nu mai ai încredere în tine sau in ceilalti? Oare asa sa fie? Hai sa facem un experiment...
Opreste-te din ce faci, aseaza-te confortabil si inchide ochii, telefonul, televizorul sau ce mai ai prin jur. Numara o suta de respiratii. Gata? Acum deschide ochii. Poti sa-ti repornesti "acareturile" si sa te intorci la ce faceai. Vezi ce miracol? Lumea e tot acolo unde stiai, nu s-a crapat pamantul, nu a cazut cerul. Daca nu ma crezi, du-te si te uita pe Facebook sau pe site-urile de stiri. Uita-te in jur. Nu ti-ai pierdut jobul sau afacerea, copiii sunt tot aia pe care ii stiai, averea aia, cata o aveai, e tot la locul ei, reputatia ti-e nestirbita. Cumva ai reusit sa supravietuiesti ca prin minune fara toate zorzoanele de care aveai impresia ca atarna viata ta. Fara sursa atator si atator anxietati. Ai facut cunostinta cu adevaratul... TU. Fascinant, nu? Lumea functioneaza si fara tine. Nu e necesar sa controlezi tu tot. Tot nu ma crezi? Fa o vizita la orice cimitir. O sa vezi ca e plin de mormintele celor... la fel de indispensabili ca tine.
Foloseste-ti timpul ca pe o resursa, nu ca pe o constrangere. Suna prea abstract, nu? De obicei familia sau seful fac exact pe dos – vin la tine si-ti spun: am nevoie de asta peste o ora, indiferent de cat timp dispui tu. E ca si cum tu ai avea 10 lei iar ei ti-ar cere sa faci cumparaturi de 100 lei. Evident, ca sa-ti faci treaba bine e necesar "sa vii cu bani de acasa". Adica sa renunti la timpul tau. Seamana cu un fel de "talharie", nu? Un santaj emotional, ca sa-ti fure nu banii, ci timpul. Fara premeditare, dar nici cu inocenta.
Din pacate, iti e imposibil sa prevezi cat dureaza o activitate. Fie e ceva absolut nou, fie apar alti factori perturbatori pe parcurs. Asa ca nu promite niciodata nimic. Nu ca ar conta pentru ceilalti, dar macar asa o sa-ti pastrezi constiinta curata. Apoi, lupta aprig impotriva propriului perfectionism, gandeste-te ca nu esti la olimpiada. Daca iti permiti, mai deleaga din activitati. Daca nici asta nu e suficient ca sa-ti termini treaba... esti intr-o dilema, nu? Ce faci? Depinde doar de cata incredere ai in tine. Dar inainte de a decide, gandeste-te la exemplul cu "talharia" aia. Gandeste-te ca daca accepti o data, creezi un precedent, si la urmatoarea ocazie vei fi candidatul preferat pentru urmatoarea supra-incarcare. Sau, de ce nu si pentru alte sarcini mai putin dezirabile...

Despre ce ai mai vrea să citești acum?