Treceți la conținutul principal

Postări

Maine vom gresi. Cu totii. Din nou

Din randurile pe care mi le-ai trimis razbate ecoul unui educatii care te-a facut sa te temi de esec mai mult ca de orice. Cel mai probabil ai crescut intr-o familie exigenta, care a pus performanta pe primul loc si care ti-a oferit mult, dar a si cerut foarte mult de la tine. Si se pare ca cere in continuare. Chiar atunci cand nu se afla langa tine le simti prezenta posesiva, dominatoare, revendicativa. Si in tine renaste vechea si familiara teama de a nu dezamagi, de a fi ostracizat temporar din randul "celor buni". Cine este acest monstru care-ti tulbura zilele si noptile? Ce este esecul? Esecul e un rezultat diferit de, si de obicei sub, asteptarile cuiva. Asteptarile tale, sau ale celor din jurul tau. Prin urmare, ceea ce face din esec un monstru, sunt asteptarile si nu rezultatul in sine. Daca eu te oblig maine sa alergi la un maraton si tu pici in nas de oboseala dupa 10 km, tu nu vei considera asta un esec, daca niciodata nu ti-ai propus sa fii o alergatoare.

I'm MAD! O istorie personala despre anxietate cu depresie la pachet

Sufar de anxietate de cand ma stiu. O anxietate permanenta, insotita de depresie din cand in cand. Ma stiam, dar nu ma cunosteam. Nu eram constient ca sunt afectat de o tulburare de comportament innascuta. Sau dobandita in copilaria timpurie, nici nu mai are importanta. MAD – Mixed Anxiety-Depressive Syndrome pre numele ei stiintific, sau tulburare anxios-depresiva. Nici nu prea aveam cum sa fiu constient. Eram atat de scufundat in sindrom si de atata timp, incat era normalitatea pentru mine. Eram eu, ma identificasem cu starea asta. La fel ca pestele care nu realizeaza apa care-l inconjoara, ma adaptasem tulburarii dezvoltand diverse mecanisme de compensare. Pesimismul, de exemplu. Sau ipohondria. Sau religiozitatea. Sau escapismul. Sau perfectionismul... Ei da, ma auto-denunt, sunt un anxios-depresiv nativ si high-functioning, cu aroma de perfectionist.  Evident, visam la o lume perfect organizata. Semnale ca e ceva in neregula am primit tot timpul, dar le negam. Cardiologilor

Tu mai crezi in Dumnezeu? Cum?

Daca esti un ateu convins, articolul de fata te va dezamagi. Nu am de gand sa ma lansez intr-un atac impotriva religiei. Mi se pare o tinta prea facila pentru ziua de azi – intr-un leu cazut, orice magar poate da cu copita. Mai bine as critica gandirea pozitiva (daca poate fi numita gandire) sau corporatismul (daca nu exista un asemenea concept, ar trebui inventat). Ar fi o lupta mai nobila. Drept sa-ti spun, si tu ma dezamagesti. Cum poti sa lupti impotriva a ceva ce tu crezi, fara sa poti demonstra, ca nu exista? Nici pe tine, religiosule, nu te voi multumi. Nu am sa ma sui alaturi de tine pe baricada adevaratei credinte, ca sa-l infruntam pe ateul de dinainte. Nu pot sa-ti accept dogma repetata la nesfarsit, pe nemestecate. Existenta lui Dumnezeu nu poate fi infirmata, e drept, dar nici demonstrata. Si atunci, unde ma plasez? Inainte sa-ti raspund, uite o povestioara. Se spune ca Dumnezeu l-a vizitat pe un preot batran si foarte credincios, chiar inainte ca acesta din ur

Cui i-e frica de psihiatru?

E un adevar popular faptul ca bolile cardiovasculare si diabetul sunt corelate cu un stil de viata sedentar. Dar afectiunile psihice nu sunt tot asa? Anxietatea, depresia, sindromul obsesiv-compulsiv? Iata un adevar nu atat de popular ca primul. Ba mai degraba impopular, in ciuda bunului-simt care arata ca daca muncesti cu carca ai probleme cu spatele, daca lucrezi in mina ai probleme cu plamanii si daca ai o munca de birou, normal ar fi ca uzura sa se manifeste la nivel cerebral . Si cu toate astea, preferam sa bagam sub covor suferinta psihica: barbatii se ascund dupa alcool, workaholism si violenta conjugala, femeile se refugiaza in telenovele si munca din gospodarie. De ce nu mergem la psihiatru? Unii isi spun ca tulburarea lor de comportament nu doare , deci nu e boala, asa ca nu e cazul sa deranjeze vreun medic. Atunci de ce sa mai mergem la cardiolog cand avem hipertensiune? Hipertensiunea nici n-o simti, pe cand anxietatea iti scade dramatic calitatea vietii. Altii se

Ma angajeaza... nu ma angajeaza...

Ai emotii. E firesc. Le ai de cand ai inceput sa-ti cauti de lucru. Si-o sa le mai ai pana cand reusesti sa-ti gasesti. Sunt importante, fiindca sunt ale tale. Dar despre ele, mai tarziu. Acum voi vorbi despre alte emotii, si mai importante. Unele la care probabil ca nu te-ai gandit. Cele ale angajatorului, indiferent ca e vorba de "fata" de la HR sau "bossul" care ia decizia finala. De ce sa discutam despre emotii? Probabil ca ai citit o gramada de articole despre cum sa-ti faci CV-ul perfect, cum sa te prezinti la interviu si cum sa dai raspunsuri iscusite, si acum te gandesti ca in asta sta cheia succesului. Nu e chiar asa. Recrutarea este un proces in care componenta afectiva are o proportie covarsitoare. Cand discutam despre ceea ce simte angajatorul, cuvintele scrise sau spuse de tine valoreaza mult mai putin decat ai crede tu. Cam 5% spun unii. Poate mai mult, nu stiu sa spun cat, dar in orice caz putin. Sa ma explic. Fa urmatorul experiment