... aceasta-i intrebarea. Veche de cand lumea. Va scutesc de suspans: ma bucur azi din plin de o familie "traditionala" cu doi copii. Cam putini, daca e sa tinem cont de aritmetica instinctului de conservare a speciei, insa nu sunt eu cel ce va salva omenirea de la extinctie. Dar asta nu inseamna ca sunt impotriva celor care au hotarat ca procrearea nu face parte din planul lor de viata. De ce? Pentru ca pe la treizeci de ani si eu gandeam si actionam ca ei. Si eu vedeam odraslele mai mult ca pe o piedica, decat o motivatie. Ca urmare, indraznesc sa spun ca inteleg ambele tabere, si pe cea "progresista" si pe cea "traditionalista". Apoi, imi place sa cred ca nu fac parte dintre aceia care se simt indreptatiti sa le spuna altora cum sa-si traiasca viata. Mai mult, mi se pare chiar foarte dubios acela care-si da cu parerea in public fata de alegerile sau preferintele intime ale altcuiva. De exemplu cele sexuale. De ce spun "dubios"? Fiindca re